RADU SARBU - DREAPTA CARE ZIDESTE

COMUNICAT

2010-07-19T16:38:00.002+03:00

Aşa zisul „congres al PNŢCD”, convocat şi organizat de Aurelian Pavelescu, este nul de drept şi nu va avea altă consecinţă decât prelungirea proceselor în care Marian Miluţ a târât partidul. Începând să piardă în instanţă – în ciuda sprijinului preşedintelui Băsescu - Miluţ s-a retras. „Ştafeta” a fost însă preluată de Aurelian Pavelescu. Nimeni nu a făcut parte din mai multe partide decât Aurelian Pavelescu, care vrea acum să confişte PNŢCD, pentru a-l tranzacţiona în interes personal.

Împotriva PNŢCD se poartă o luptă, care are ca scop recuperarea culoarului creştin democrat în viaţa politică românească. Câtă vreme există PNŢCD, chiar la o cotă de 2% în preferinţele electoratului, nimeni nu va crede că un alt partid reprezintă creştin democraţia în România. Ultimele atacuri la adresa noastră vin dinspre Traian Băsescu şi PDL, care se pregăteşte să-şi schimbe din nou denumirea, doctrina şi echipa de conducere, în speranţa că va reuşi să înşele electoratul; după PCR/FSN/PD/PDL, ar urma ceva cu CD.

Deşi, de-a lungul celor douăzeci de ani de la reînfiinţarea sa, a fost manipulat şi dezbinat prin infiltraţi, PNŢCD a supravieţuit, reuşind să rămână consecvent principiilor, valorilor şi tradiţiilor sale şi oferind permanent soluţii corecte şi morale problemelor cu care se confruntă românii şi România.

Vom învinge şi de această dată, iar PNŢCD va reveni în prim planul scenei politice naţionale!

Radu Sârbu

Preşedintele PNŢCD

Hotărârea Comitetului Naţional de Conducere al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat

2010-07-16T16:03:00.001+03:00

COMITETUL NAŢIONAL DE CONDUCERE, ÎNTRUNIT ÎN MOD LEGAL ŞI STATUTAR, (în conformitate cu prevederile Statutului PNŢCD, art. 45 al.1 lit.e şi j) DECIDE URMĂTOARELE:

Art.1 Pretinsa conducere interimară pe care şi-a arogat-o Dl. Aurelian Pavelescu este nelegală, nelegitimă şi are caracter de impostură întrucât:

entitatea care a desemnat-o nu are calitatea legală şi statutară de a se exprima în numele şi pentru PNŢCD;

folosirea numelui şi însemnelor PNŢCD de către acest grup constituie o uzurpare caracterizată.

Art.2 În consecinţă, toate actele emise şi faptele comise de dl Aurelian Pavelescu sau de una dintre persoanele din grupul condus de el, inclusiv în vederea convocării adunărilor generale ale delegaţilor la nivel naţional (congres) sau judeţean (conferinţe), ca şi actele emise de astfel de adunări, sunt nule de drept şi neavenite ca efect.

Art.3 Conducerea recunoscută și legală a PNŢCD este cea statutar aleasă la Congresul PNŢCD din data de 26.09.2009:

1. Radu Sârbu - Preşedinte

2. Doru Năsui - Prim vicepreşedinte

3. Gheorghe Ciuhandu - Preşedinte C.N.C.

4. Vasile Andrieş - Secretar general

5. Ioan Bălan - Vicepreşedinte

6. Ion Caramitru - Vicepreşedinte

7. Lucian Filip - Vicepreşedinte

8. Mihai Grigoriu -Vicepreşedinte

9. Alexandru Herlea - Vicepreşedinte

10. Virgil Petrescu - Vicepreşedinte

11. Liviu Petrina – Vicepreşedinte

Cu modificările ulterioare, datorate înlocuirii persoanelor de la poz. 5, 6 şi 9, conform prevederilor statutului PNŢCD (art.35 al.2, lit.c), cu domnii Liviu Floarea, Radu Rizescu şi Virgil Florea.

Radu Sârbu

Preşedintele PNŢCD

Gheorghe Ciuhandu

Preşedintele CNC al PNŢCD

Declaraţia PNŢCD privind Basarabia

2010-06-27T19:50:00.003+03:00

La 28 Iunie 2010, se împlinesc 70 de ani de la cotropirea Basarabiei de către Rusia Bolsevică! Au trecut 20 de ani de la căderea comunismului şi încă nu s-a facut dreptate României, iar Basarabia încă aşteaptă să revină la sânul Patriei!

România continuă să fie victima pactului Ribbentrop-Molotov, în timp ce în cazul Ţărilor Baltice acest pact a fost denunţat, nu numai teoretic, ci şi în consecinţele sale. Denunţarea pactului trebuie să depăşească - şi în privinţa României - stadiul pur declarativ şi să fie eliminate consecinţele sale. Credem că integrarea Moldovei şi Ucrainei în Uniunea Europeană va permite şi rezolvarea problemelor etnice româneşti.

Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au fost, sunt şi rămân teritorii ale căror caracteristici etnice şi culturale sunt preponderent româneşti. Impostura limbii şi etniei moldoveneşti trebuie denunţate cu toată fermitatea.

PNŢCD salută evoluţiile pozitive recente din Basarabia, administrată în prezent ca Republica Moldova. Proclamând ziua de 28 Iunie ca « Zi a Ocupaţiei Sovietice », responsabilii de la Chişinău recunosc implicit că Basarabia este o parte a României!

Şi noi, românii de pe malul drept al Prutului, trebuie să devenim conştienţi de datoria pe care o avem, de a realiza Re-Unirea Naţională. Prin aceasta, vom contribui la eliminarea unei grave nedreptăţi - făcute acum şapte decenii de cele două regimuri totalitare, fascist si comunist - vom asigura relaţii de pace între popoare creştine – român, rus, ucrainiean - din răsăritul Europei şi liniştea la frontiera de est a Uniunii Europene.

Politica dusă de guvernele României de după 1989 - privitoare la fraţii noştri din fostele teritorii româneşti - nu este doar deficitară, ci şi profund condamnabilă. Susţinerea şi promovarea identităţii etnice şi culturale a românilor din afara graniţelor actuale nu constituie doar o obligaţie morală pentru România, ci se află în perfectă concordanţă cu promovarea marilor valori care stau la baza construcţiei Uniunii Europene.

Afirmăm răspicat: PNŢCD acţionează pentru reîntregirea României, prin anularea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov şi revenirea Basarabiei la Patria Mamă !

Dumnezeu să ne ajute!

Cacealmaua Pavelescu

2010-06-20T01:22:00.001+03:00

Dragi prieteni,

“Demisia” lui Miluţ - dintr-o funcţie pe care numai el şi încă câţiva mai credeau că o deţine – a creat speranţa că se poate realiza reconcilierea ţărăniştilor şi că PNŢCD se poate întoarce cu faţa la electorat. Multă lume nu înţelege care (mai) este problema şi se interesează, pe o cale sau alta, despre perspectivele scoaterii Partidului din blocajul în care se află. Lucrurile stau în felul următor:

1. Marian Miluţ a demisionat pentru că a înţeles că va pierde procesele. Din 8 procese, într-unul singur s-a dat o hotărâre, iar aceasta ne este favorabilă. Urmează constatarea faptului că el a fost exclus din PNŢCD de către JODA ales în ianuarie 2007, iar apoi “demolarea” congresului lor din 12 septembrie 2009, ş.a.m.d.

2. Aşa zisul “CNC” de la Piteşti – unde a “demisionat” Miluţ – l-a numit pe Aurelian Pavelescu “preşedinte interimar”. Instituţia preşedintelui interimar nu există în Statutul PNŢCD, pentru că nu există în legea partidelor. Preşedintele unui partid nu poate fi ales decât de congresul partidului. În cazul vacanţei postului de preşedinte, CNC desemnează o Comisie Interimară de Conducere (CIC), care organizează congresul.

3. În calitatea inexistentă de “preşedinte interimar”, Aurelian Pavelescu nu poate prelua cauzele aflate pe rolul instanţelor în numele lui Miluţ. Conform Statutului, dacă preşedintele demisionează, toţi componenţii BNC – aleşi pe moţiunea preşedintelui – sunt demişi. Aşadar, Aurelian Pavelescu nu este nici “preşedinte interimar”, nici prim-vicepreşedinte şi nici membru al “BNC”. Mai mult decât atât, Aurelian Pavelescu nu este nici măcar membru al partidului, deoarece – după ce a devenit liberal, pentru a candida pe listele PNL – nu s-a mai înscris niciodată într-o organizaţie locală a PNŢCD.

4. Din motivele de mai sus, Aurelian Pavelescu este într-o poziţie foarte slabă în faţa instanţelor judecătoreşti. Trebuie să ştiţi că avocatul Vasiliu (versat, bun penalist şi cu multe relaţii în Palatul de Justiţie) nu mai este plătit de Miluţ şi s-a retras complet, din toate cauzele. Avocatul Aurelian Pavelescu a cerut şi a obţinut amânarea fiecărui proces care a avut termen după “demisia” lui Miluţ, pentru motivul… angajare de avocat. Între timp, nouă ne spunea că ar trebui să renunţăm la procese, caci ne va bate în toate, pentru că el este un avocat excepţional. Faptul că tergiversează dovedeşte că ştie că nu are nici o şansă şi că noi vom câştiga toate procesele.

5. Conştientizând poziţia foarte slabă în care se află în raport cu noi, Aurelian Pavelescu încearcă să şi-o consolideze printr-un “congres” care să-l aleagă preşedinte al partidului.

6. Noi am dorit cu adevărat să realizăm reconcilierea în PNŢCD. Drept urmare, am negociat cu Pavelescu, ca şi cum acesta ar fi membru al partidului şi prim-vicepreşedinte al facţiunii Miluţ; am acceptat să facem un congres comun, în care fie să lăsăm competiţia deschisă, fie să se meargă pe o moţiune negociată, oricine putând să candideze; în acest al doilea caz, am fost de acord să nu candidez, urmând a conveni asupra persoanei unui preşedinte reciproc acceptat.

7. S-a dovedit că Aurelian Pavelescu se comportă identic cu Miluţ, considerând că numai el reprezintă partidul, el trebuie să organizeze congresul şi el trebuie să fie ales preşedinte.

Până la urmă, a afirmat textual, în faţa comisiei de negociere: “Doar nu vă închipuiţi că l-am făcut pe Miluţ să demisioneze ca să vă las vouă partidul !? ” De ce vrea să fie preşedinte şi de ce nu permite alte moţiuni, aşa cum ar fi normal într-un partid democratic? Un dictator a plecat, un altul vrea să vină.

Procesul de reconciliere a încetat, chiar dacă organizaţiile de bază şi-au dorit-o, întrucât a fost blocat de către Pavelescu. Fără program politic, fără program de finanţare, fără personalităţi şi fără experţi, el vrea să fie preşedinte!

8. Din mai multe surse ştim că Miluţ nu mai finanţează pe nimeni în PNŢCD. În aceste condiţii, lui Pavelescu îi este din ce în ce mai greu să suporte cheltuielile legate de sedii, fiind disperat şi ajungând să promită fel de fel de funcţii, unor indivizi care îi promit bani. Între alţii, s-a reapropiat de Cozmin Guşă.

Tot din surse sigure ştim – de altfel, se vede şi cu ochiul liber - că PDL are probleme interne serioase şi că nu mai este interesat de PNŢCD. Nici chiar Băsescu – obligat la defensivă - nu va mai interveni în justiţie, ca să îl ajute pe Pavelescu.

9. Fără legitimitate, fără fondurile necesare întreţinerii partidului şi perfect conştient că va pierde procesele, Pavelescu joacă poker şi blufează cu o carte proastă, sperând ca organizaţiile lui să nu descopere la timp cacialmaua şi să îl urmeze. În realitate, toţi cei care se vor lăsa păcăliţi şi îl vor urma, vor pierde pe mâna lui.

Reconcilierea partidului se poate face şi trebuie să se facă la bază, la nivelul organizaţiilor teritoriale. Fac un apel către toţi ţărăniştii, care până acum au fost induşi în eroare de Pavelescu şi acoliţii săi, să închidă acest capitol trist din istoria partidului, să revină în partidul real şi să contribuie fiecare cât poate la relansarea pe scena politică a PNŢCD. Vor fi primiţi ca nişte fraţi.

Radu Sârbu

Preşedintele PNŢCD

20 iunie 2010

Parteneriatul pentru Timisoara

2009-12-01T22:33:00.004+02:00

La 20 de ani de la Revoluţia din 1989, la Timişoara, locul de unde s-a declanşat revoluţia, a fost semnat marţi Parteneriatul pentru Timişoara, un document politic semnificativ pentru ţară, un semnal de reunificare a societăţii româneşti.

“România este divizată şi cred că sunteţi în asentimentul meu dacă îmi doresc acum, de Ziua Naţională, să reuşim să reunificăm societatea românească şi cred că prin modul nostru de abordare, comun, ca şi echipă care unifică şi prezintă proiecte, să mergem în această configuraţie mai departe”, a spus Klaus Iohannis, înainte de semnarea documentului.

Pactul Pentru Timisoara

„Astăzi, 1 Decembrie 2009, la Timişoara, constatăm că la 20 de ani de la momentul în care aici a izbucnit Revoluţia care ne-a adus libertatea, speranţele şi aspiraţiile celor mai mulţi dintre timişoreni au fost risipite într-o tranziţie fără sfârşit. Astăzi, la 20 de ani de la începutul Revoluţiei, România este o ţară fără un guvern legitim, măcinată de conflicte artificiale, o ţară în prag de colaps economic.

Incompetenţa, reavoinţa şi jocurile de interese ale celor care deţin în acest moment puterea politică în România se reflectă şi în plan local. Timişoara, considerată pe bună dreptate un model din punct de vedere administrativ, economic, social şi cultural pentru oraşele României, recunoscută ca pol naţional de creştere în documentele oficiale ale statului român, este vitregită în favoarea unor comunităţi conduse de personaje obediente puterii centrale, membre ale grupurilor de interese care gravitează în jurul preşedintelui Traian Băsescu şi al guvernului PD-L.

La 20 de ani de la începutul Revoluţiei, timişorenii constată că oraşul lor este mereu pe ultimul loc în ceea ce priveşte interesul puterii centrale, alocarea de resurse pentru proiecte majore şi susţinerea proiectelor de interes municipal.

De aceea, noi, semnatarii prezentului Parteneriat, împreună cu formaţiunile politice pe care le reprezentăm, ne asumăm obligaţia de a împlini aspiraţiile timişorenilor, readucând Timişoara acolo unde îi este locul câştigat prin sacrificiu, prin muncă, printr-o administraţie corectă şi eficientă, dedicată interesului public.

Principiile şi obiectivele care stau la baza Parteneriatului pentru Timişoara:

1. Descentralizarea economică şi financiară

2. Depolitizarea administraţiei publice

3. Susţinerea tuturor proiectelor de importanţă majoră ale municipiului Timişoara

Pentru îndeplinirea obiectivelor din Parteneriatului pentru Timişoara semnatarii hotărăsc următoarele:

1. Susţinerea lui Mircea Geoană în turul II al alegerilor prezidenţiale

2. Crearea unei majorităţi stabile pentru susţinerea unui guvern condus de Klaus Iohannis”

Crin Antonescu: PNL a semnat protocolul de colaborare cu PNŢCD

2009-10-27T13:35:00.000+02:00

Sondaj Alegeri Prezidentiale 2009

Crin Antonescu si Radu Sarbu au incheiat astazi, un protocol de colaborare intre PNL si PNŢCD, destinat unei "acţiuni prezente şi viitoare convergente celor două partide". "Împreună cu preşedintele PNŢCD, Radu Sârbu, am semnat un protocol de colaborare între cele două partide, destinat unei acţiuni prezente şi viitoare convergente celor două partide, singurele partide autentice de centru-dreapta din peisajul politic românesc", a anunţat Crin Antonescu.

Potrivit liderului PNL, principalele obiective comune asupra cărora cele două partide au convenit sunt respectarea valorilor morale creştine, finalizarea procesului de restituire a proprietăţii, reconcilierea societăţii româneşti prin lustraţie, "lucruri, idei, proiecte pentru care ambele partide au activat încă din 1990, de la reluarea activităţii lor".

În ceea ce priveşte angajamentelor PNL, spune Antonescu, "cel mai important este acela că vom încheia, după 6 decembrie, o alianţă electorală pentru alegerile locale şi parlamentare pentru 2012". Astfel, în momentul în care PNL va reveni la guvernare, va lua în calcul, pentru numirile cu caracter politic, şi specialişti propuşi de PNŢCD, a asigurat liberalul."Dorim să acţionăm împreună într-un moment dificil pentru România, în calitatea noastră de partide pe care istoria şi acţiunile de după 1990 le legitimează în faţa electoratului ca singurele partide autentice de centru-dreapta", a conchis Antonescu.

Congresul PNTCD 26 septembrie 2009

2009-09-26T19:09:00.003+03:00

Participanţii la Congresul PNŢCD asistaţi de notari pentru a nu mai fi contestaţi de Miluţ

Delegaţiile participante la Congresul Extraordinar al PNŢCD , pentru a evita contestarea deciziilor de către PNŢCD - Miluţ, îşi vor "notariza" prezenţa la eveniment, a decis preşedintele partidului Radu Sârbu.

"Congresul nostru trebuie să se desfăşoare riguros din punct de vedere al prevederilor statutare şi legale, pentru că avem certitudinea că va fi contestat de cei care nu au dreptul să conteste, pentru că nu reprezintă spiritul, tradiţiile, valorile noastre, ale PNŢCD", a declarat, în debutul Congresului extarordinar, preşedintele Radu Sârbu, referindu-se la contestarea care ar urma să vină din partea lui Marian Miluţ şi a susţinătorilor săi.

Astfel,Radu Sârbu le-a spus participanţilor la Congres că, "pentru a evita din nou blocarea prin tertipuri avocăţeşti a înregistrării hotărârilor" acestui for în registrul partidelor de către instanţa Tribunalului Municipiului Bucureşti, s-a decis "notarizarea" participării.

La Congresul PNŢCD , în cadrul căruia s-a ales noua echipă de conducere a partidului, au participat preşedintele de onoare Ion Diaconescu, surorile lui Corneliu Coposu, preşedintele Alianţei Civice, Constantin Marţian, şi preşedinţii Asociaţiilor foştilor deţinuţi politici din România şi Asociaţiei victimelor mineriadelor. Au trimis mesaje de susţinere pentru Congresul PNŢCD fostul premier din Guvernul CDR Victor Ciorbea şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Astăzi, PNŢCD şi-a votat echipa de conducere, formată din preşedintele Radu Sârbu, vicepreşedintele Doru Năsui, preşedintele CNC Gheorghe Ciuhandru, secretarul general Vasile Andrieş şi vicepreşedinţii Ioan Bălan, Ion Caramitru, Lucian Filip, Mihai Grigoriu, Alexandru Herlea, Virgil Petrescu şi Liviu Petrina. (Realitatea TV)

Vâjâind ca vijelia.

2009-05-02T21:56:00.003+03:00

În luna august 2007, am publicat o analiză, care începea aşa: „Economia naţională este în pericol! Începe să se audă zăngănitul „armelor” care pot pune capăt unei perioade de creştere destul de îndelungată pentru a provoca euforia guvernanţilor. Or, se ştie, euforia adoarme vigilenţa şi întunecă raţiunea; iar somnul raţiunii... Pericolul nu vine de la dl Geoană, care - exact ca Emil Constantinescu pe vremuri - pentru a părea mai bărbat, a studiat limbajul gesturilor şi-şi drege glasul înainte de a căsca gura. Pericolul vine din America. După atâţia ani în care i-am aşteptat, până la urmă americanii au venit şi – mai mult decât atât – ne-au introdus în lumea lor. Pe de o parte ne apără de alţii (ştim noi de cine!), dar pe de altă parte am ajuns dependenţi de bursa de la New York.” Şi încheiam: „La Bucureşti, euro a început să crească.”
Lunile au trecut, simptomele crizei s-au înmulţit, dar Călin Popescu Tăriceanu vorbea despre ”oportunitatea” ivită pentru români de a cumpăra case ieftine în Florida, pentru că doar ”ei” sunt în criză, pentru noi veghea dânsul... Întrebarea este: liberalii au fost chiar atât de incompetenţi sau chiar atât de iresponsabili? Nu au înţeles ce se întâmplă sau le-a păsat numai de interesul lor electoral?
Guvernul liberal este responsabil pentru o eroare strategică monumentală: într-o perioadă de creștere economică, a consumat toată această creștere și s-a mai și îndatorat suplimentar. Deficitul bugetar a crescut, de la 1,3% din PIB - în 2004, la 2,6% - în 2007 și 5,3% - în 2008! Mai rău decât atât, liberalii s-au dovedit incapabili să absoarbă fondurile europene; ce șansă mai mare poți avea, decât să primești fonduri imense de la UE și să nu fii în stare să le absorbi?
Între timp, s-a dovedit că avem de-a face cu cea mai gravă criză de până acum, o criză care încă nu şi-a atins apogeul, ale cărei evoluţii şi sfârşit nimeni nu se încumetă să le anticipeze, dar care, cu siguranţă, va schimba fundamentele economiei şi finanţelor mondiale. PIB-ul lumii scade, pentru prima oară după al doilea război mondial, iar România nu poate să scape neatinsă, ba dimpotrivă: analiştii consideră Europa de Est ca fiind „zonă de risc maxim”. Pericolul major pentru întreaga regiune rezidă în prăbuşirea influxurilor de devize, ceea ce - pe fondul importantelor deficite de cont curent - poate provoca falimente naţionale.

Chiar dacă suntem mai obișnuiți decât alții cu crizele (începând cu anul 1940, am trecut dintr-o criză într-alta), de data aceasta situația este foarte gravă, pentru că s-au înrăutățit brusc și dramatic circumstanțele externe. Occidentul nu mai poate să ne împingă, ba dimpotrivă, ne trage înapoi, la locul pe care îl merităm, deoarece criza economiei românești are şi alte cauze decât criza internațională.

Pe scurt, consumăm mai mult decât producem, iar economia națională nu este suficient de restructurată, pentru a fi competitivă. De peste 15 ani, România își ”rostogolește” datoria, mărind-o continuu, pentru că în fiecare an România consumă (cu tot) mai mult decât produce. Investiţiile străine, exporturile, cei plecaţi să muncească în străinătate şi creditele au menţinut echilibrul.

Începând cu luna noiembrie 2008, toate cele trei surse majore de valută ale României s-au păbușit la mai puțin de jumătate: exporturile, investițiile străine și banii ”căpșunarilor”, iar creditele au devenit prohibite.

Pe bună dreptate, la sfârşitul anului 2008, Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale, a declarat că “Imposibilitatea finanțării contului curent este cel mai mare pericol pentru România, față de toate celelalte pericole potențiale, care ar fi reducerea creșterii PIB, creșterea șomajului, inflația crescută și stagnarea creditării. Statul nu trebuie să contribuie la adâncirea deficitului ”. Imposibilitatea finanțării deficitului de cont curent înseamnă crah, faliment național. Este evident că 1. ţara trebuie să-şi reducă deficitele şi 2. are nevoie de bani, respectiv de finanţări externe, pentru a nu intra în incapacitate de plată!

Pentru a reduce deficitul de cont curent sunt posibile trei mari tipuri de măsuri: o politică monetară restrictivă, o politică fiscală strânsă și încurajarea economisirii, nu a consumului. Aceasta este teoria; să vedem ce face guvernul.

Față-n față cu criza, guvernul Boc pare incompetent, populist și neconvingător. Cu tot pericolul iminent, guvernul PDL-PSD a debutat în aceeaşi notă de optimism în care şi-au încheiat mandatul liberalii: a refuzat să accepte riscul unei crize majore în România şi a construit un buget care prevedea pentru anul 2009 o creştere a PIB cu 2% şi a veniturilor bugetare cu 18%, faţă de 2008. Au alocat bani pentru tichete de vacanţă, pentru renovarea a 1152 de biserici, pentru majorarea pensiilor şi a alocaţiilor pentru şomeri. Legea bugetului a fost adoptată spre sfârşitul lunii februarie, când se ştia deja că, în ianuarie, PIB scăzuse cu 2%, iar încasările bugetare cu 20% (minus 38% faţă de prevederea bugetară!) faţă de ianuarie 2008.

Ca şi pe vremea liberalilor, se poate pune întrebarea: oamenii aceştia sunt chiar atât de incompetenţi sau chiat atât de iresponsabili? Nu înţeleg amploarea crizei şi pericolele pentru România sau nu-i interesează decât realegerea lui Băsescu în funcţia de preşedinte? Cu ajutorul celor de la PSD, Emil Boc a promovat un buget care – în loc să preîntâmpine şi să atenueze efectele crizei în România – încearcă să asigure realegerea lui Traian Băsescu, la prezidenţialele din toamnă (“prostănacul” de la PSD va fi oare, sparing partener ?).

Dacă primul ministru, Emil Boc, este un moţ silitor, care se pricepe la drept constituţional, dar nu-i făcut pentru funcţii executive şi este “afon” la economie, în schimb, Traian Băsescu, al cărui purtător de cuvânt şi de politică este dl Boc, are experienţa şi înţelegerea necesare momentului; ca şi vechimea în funcţie, pentru că stă de patru ani la Cotroceni. Cu toate acestea, preşedintele Băsescu a început prin a declara că nu vrea să audă de FMI, a continuat afirmând că “este necesară consultanţa FMI, dar nu şi banii săi” şi a sfârşit prin a accepta totul, inclusiv banii, mai ales banii. Faptul confirmă extrema gravitate a perspectivelor pe termen scurt ale României.
Ţara are o datorie externă relativ redusă, de 50 miliarde euro, din care cea publică este de 10,80 miliarde. Prin acordurile recent încheiate cu instituţiile financiare internaţionale, România va fi creditată cu 20,50 miliarde euro, adică îşi triplează datoria publică! Trei comentarii se impun:
1. Din cauza proastelor guvernări din perioada 2001-2008 - când creşterea economică a fost irosită din incompetenţă şi interes electoral – şi din cauză că băncile străine din România - care au realizat câştiguri substanţiale finanţând creşterea economică - nu sunt dispuse sau capabile să asigure devizele necesare acum, împrumutul nu are alternativă, iar fără el crahul ar fi devenit certitudine.
2. Multe clauze sunt secrete, deşi vorbim despre bani publici, dar se ştie că termenul de rambursare va fi extrem de scurt, de numai 3-5 ani. Va trebui ca – pe lângă obligaţiile decurgând din credite mai vechi - să plătim şi cei 20 de miliarde de euro în 5 ani! Ceauşescu aproape că ne-a omorât când a rambursat 11 miliarde de dolari în opt ani …
3. Miliardele de euro nu vor sta în Banca Naţională, ci vor acoperi obligaţiile de plată la extern ale sectorului privat, care are de achitat peste 20 miliarde euro, numai în anul 2009. Aşadar, banii nu vor fi doar “o centură de siguranţă”, ci sunt chiar una de salvare şi deci, nu vor fi returnaţi după o vreme, ci vor fi plătiţi, iar pentru aceasta, românii îşi vor reduce dureros consumul. Este ceea ce preşedintele Băsescu numeşte, din demagogie electorală, “solidaritate”.
Se mai poate pune o întrebare: oare cum se face că guvernul, care are zeci de mii de angajaţi în structurile sale, a greşit fundamental bugetul naţional, iar FMI, a cărui reprezentanţă din România are doar câteva zeci de experţi, a avut dreptate când a prognozat scăderea cu 5% a PIB şi cu 10% a veniturilor bugetare? Ca dovadă că Traian Băsescu, pardon, Emil Boc rectifică bugetul, preluând cifrele FMI, la numai şase săptămâni de la adoptare, bătând toate recordurile în materie de viteză a rectificării.
Cu astfel de guvernanţi, privesc cu groază la viitor şi mă întreb dacă vor fi capabili să se descurce cu 20 de miliarde. Pentru că CRIZA vine, vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie, vine, vine, calcă totul în picioare! Călca-i-ar pe ei, nu pe noi, cei care vom plăti facturile! (Publicat in Bursa)

Ne-a ajuns din urmă şocul viitorului

2009-05-02T21:46:00.003+03:00

Acum aproximativ 40 de ani, sociologul american Alvin Tofler a publicat o carte, „Şocul viitorului”, celebră la vremea ei şi devenită rapid un adevărat best seller. Cartea aşeza în mod sistematic o serie de simptome ale evoluţiilor din economia şi societatea americană şi – pe baza lor – prognoza dezvoltări viitoare. Între altele, Tofler a anticipat posibilitatea muncii la domiciliu, datorită a ceea ce avea să se numească 20 de ani mai târziu (!) internet.

Atunci, la sfârşitul anilor ’60, Alvin Tofler a constatat că sunt tot mai numeroase companiile care au crescut atât de mult încât au încetat să mai fie sub controlul unei persoane, al unei familii ori al unui grup. Acţionariatul lor s-a atomizat, iar acţionarii cei mai importanţi nu deţineau mai mult de 1-2% din capitalul social; companiile au devenit corporaţii. Acestea erau evidente pentru toată lumea, dar Tofler „a văzut” mai departe şi a semnalat faptul că atomizarea acţionariatului rupe administrarea de proprietate, ceea ce – spunea el – va avea consecinţe semnificative pe termen mediu şi lung, deoarece noua clasă, a managerilor, se raportează la corporaţie diferit de proprietari.

Criza majoră pe care o traversează economia mondială confirmă perfect previziunile marelui sociolog şi ne arată care sunt consecinţele fenomenului semnalat de Alvin Tofler cu aproape 50 de ani în urmă. Între timp s-au parcurs doi paşi:

Mai întâi, managerii au generalizat sistemul prin care ei primesc, pe lângă salariul fix, unul „de succes”, care depinde de depăşirea indicatorilor de performanţă stabiliţi împreună cu acţionarii. Totul este stipulat în contractul de angajare: de la vilă şi avion personal, până la plata unor penalităţi impresionante, în favoarea managerului, în cazul întreruperii contractului înainte de termen.

Pasul următor a fost forţarea profiturilor înscrise în bilanţurile corporaţiilor. Pe de o parte, s-a generalizat - dincolo de orice limită prudenţială – consumul pe credit, iar pe de altă parte s-au inventat „derivatele” – produse financiare sofisticate, dar – din păcate, în prea mare măsură - mincinoase. În felul acesta, managerii au ajuns să câştige anual milioane şi chiar zeci de milioane de dolari - bani reali, în conturi personale - pentru profituri care se dovedesc virtuale în bilanţurile corporaţiilor.

Lupta băncilor pentru cote de piaţă a fost determinantă în răspândirea creditării pe termen lung şi pentru diluarea normelor de prudenţialitate. Categorii tot mai largi de cetăţeni au început să achiziţioneze orice – casă, maşină, televizor, vacanţă, etc – prin credite pe termen lung.

În imediat, consecinţele păreau benefice, deoarece oamenii erau motivaţi să aibă o slujbă şi se străduiau să o păstreze, muncind mai mult şi mai bine. S-a intrat pe o spirală de creştere economică, întreruptă de crize minore.

Pe termen lung însă, societatea americană – orientată în mod tradiţional spre producţie – s-a „întors” spre consum, iar consecinţa cea mai gravă a fost scăderea standardelor morale. Sistemul, „patentat” în Statele Unite, s-a răspândit cu repeziciune peste ocean; britanicii, germanii, francezii, până şi elveţienii au preluat „moda” americană. Profitul a încetat să mai fie principalul motor al creşterii, înaintea sa trecând lăcomia: lăcomia consumatorilor, lăcomia producătorilor şi – mai ales – lăcomia finanţatorilor! Deoarece există o legătură strânsă între moralitatea unei societăţi şi prosperitatea ei materială, consecinţele nu puteau întârzia să apară şi... ne-am procopsit cu CRIZA, un adevărat cutremur al economiei şi finanţelor mondiale. Cauza cauzelor ei este criza morală!

Dimensiunea financiară a crizei actuale decurge din faptul că, în ultimele decenii, funcţionarea economiei americane s-a bazat pe datorii: pe datoriile cetăţenilor, ale gospodăriilor, ale întreprinderilor şi ale instituţiilor publice. O parte importantă a acestei datorii colective a fost vândută în străinătate, unde acţionează ca un virus într-un sistem informatic. Epicentrul seismului se află în SUA, pentru că acolo este – oare pentru (încă) câtă vreme? - polul economiei mondiale. Evaporarea unor active financiare de ordinul câtorva sute de miliarde de dolari, în ceea ce s-a numit criza „subprime”, s-a dovedit a fi doar începutul dezastrelor şi fitilul crizei majore.

Primele simptome ale crizei, care venea ca un ţunami, au fost evidente încă din luna august a anului 2007. La început, managerii au încercat să-şi ascundă insolvabilitatea, vânzând active financiare virtuale: celebrele, astăzi, derivate. Puţină lume ştie că prospectele respectivelor „servicii” financiare aveau între 700 şi 1200 de pagini, astfel încât practic nimeni nu le citea; dar le cumpăra! Valoarea totală a „derivatelor” tranzacţionate anul trecut în lume a fost de 160.000 de miliarde dolari, ceea ce depăşeşte de multe ori PIB-ul mondial...

Balonul a fost imens, iar spargerea lui are consecinţe devastatore. Nu este vorba despre averi care îşi schimbă stăpânul, ci despre bani care pur şi simplu au dispărut, pentru că nu existau decât pe hârtia bilanţurilor contabile. Deşi guvernul SUA a pompat deja 2.500 de miliarde de dolari, adică peste 15% din PIB (!), efectele sunt imposibil de sesizat. La fel stau lucrurile şi în Europa, unde guvernele au aruncat pe piaţă sute de miliarde de euro, fără să poată stăvili contracţiile economiilor naţionale.

Din păcate, principalele bănci centrale – Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei şi Banca Naţională a Elveţiei – nu şi-au armonizat strategiile şi s-au concentrat pe combaterea crizei de lichiditate. Deşi nici o criză nu a fost vreodată rezolvată prin rotativa de bancnote, astăzi tiparniţele de bani sunt puse în funcţiune. Probabil că SUA nici nu au alternativă şi riscă să intre în incapacitate de plată, dat fiind faptul că nivelul lor de îndatorare depăşeşte de cinci ori PIB. Dar nu este vorba numai despre o criză de lichiditate; avem de-a face cu o criză de solvabilitate şi – cel mai grav – cu o criză de încredere, care se potenţează reciproc.

Perspectivele sunt sumbre mai ales pentru ţările cu grad ridicat de îndatorare şi dependente de dolar. China dă semne că o costă mai mult susţinerea dolarului decât abandonarea lui, iar analiştii vorbesc despre depresiunea profundă a economiei americane, despre naţionalizarea băncilor, despre crize sociale, despre creşterea influenţei militarilor în guvernarea unor ţări, despre război în Iran şi haos în Orientul Mijlociu.

Laboratorul European de Analiză Politică (LEAP) susţine că „2009 va fi anul insolvabilităţii globale”, deoarece „activele vor continua să-şi reducă valoarea”. Analiza LEAP este credibilă, pentru că a fost prima instituţie care a pronosticat (în anul 2006!) venirea unei crize cum nu a mai fost alta: o criză sistemică globală, care va afecta fundamentele economiei mondiale.

Se pare că, dacă în anul 2008 ne-am pierdut încrederea, în 2009 ne vom pierde şi speranţa. Ar trebui să medităm asupra faptului că întreg dezastrul este provocat de o criză morală...

Publicat în ziarul BURSA

Programul anticriza este subordonat intereselor lui Basescu

2009-01-29T14:33:00.001+02:00

Presedintele PNTCD, Radu Sarbu, este de parere ca guvernul condus de premierul Emil Boc subordoneaza masurile anticriza intereselor sale electorale, intrucat se apropie alegerile parlamentare si prezidentiale.
Sarbu a declarat, marti, in cadrul unei conferinte de presa la Cluj, ca guvernul este caracterizat de masuri anticriza populiste, precum mentinerea unei cresteri economice prin subventionari de la bugetul de stat, mentinerea consumului sau protectia sociala, prin marirea alocatiilor pentru someri, informeaza NewsIn.
"Toate aceste masuri inseamna costuri! Vin europarlamentarele, iar tatucul lor, Traian Basescu, trebuie reales, asa ca guvernul Boc subordoneaza programul de combatere a crizei, intereselor sale electorale doptand masuri populiste, dar ineficiente in privinta reducerii deficitului de cont curent", a afirmat Sarbu.
El sustine ca masurile Guvernului Boc sunt cu atat mai grave cu cat ele se afla la polul opus fata de cele luate de Banca Nationala a Romaniei, care incearca descurajarea consumului "pentru a reduce deficitul de cont curent, in vederea mentinerii posibilitatii de a-l finanta".
BNR, in opinia lui Sarbu, ia decizia corecta pentru economia Romaniei atunci cand pastreaza procentul de rezerve minime obligatorii pentru banci, nu intervine in cursul monetar si pastreaza dobanda de referinta la nivel ridicat.
Radu Sarbu sustine ca Executivul condus de Emil Boc nu va rezista dupa vara anului 2010. "Nu se poate ca Guvernul si BNR sa lucreze in contradictoriu, asta in conditii normale e periculos, cu atat mai mult in conditii de criza.

Dupa parerea mea, Guvernul nu va rezista. Eu le dau pana in vara lui 2010.

Eu cred ca la toamna, campania pentru alegerile prezidentiale va duce la antagonizarea tot mai evidenta, nu ca nu ar fi deja, dar va fi tot mai manifesta, a celor doi parteneri de guvernare si ruptura va fi produsa probabil de momentul alegerii presedintelui", a mai afirmat presedintele ales al PNTCD.
Acesta a mai spus ca taranistii sunt de parere ca "autoritatile ar trebui sa ajusteze excesul de cerere pentru consum, sa diminueze deficitul bugetar si sa creasca absorbtia fondurilor europene".
"Efortul autoritatilor ar trebui indreptat si catre rezolvarea problemelor de lichiditate din sistemul bancar, prin acordarea de garantii pentu imprumuturile interbancare", mai este de parere Radu Sarbu.

newsin

Desfiintarea Curtii Constitutionale

2009-01-24T15:39:00.003+02:00

Presedintele ales al PNTCD, Radu Sarbu, a declarat, vineri, la Cluj, ca revizuirea Constitutiei trebuie sa includa desfiintarea Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR).
Sarbu a afirmat, in cadrul unei conferinte de presa, ca atributiile CCR ar putea fi preluate de o sectie speciala a Inalte Curti de Casatie si Justitie, ai carei judecatori nu sunt numiti politic, transmite corespondentul NewsIn.
"Curtea Constitionala este o instanta numita politic, in mod egal de catre presedinte, Camera Deputatilor si Senat. Curtea Constitutionala este o institutie foarte necesara regimurilor semiprezidentiale, regimuri in care diarhia executivului produce inevitabil conflicte", potrivit lui Sarbu.
"Deoarece PNTCD se impotriveste intaririi prerogativelor presedintelui si pledeaza pentru parlamentarism, PNTCD propune suprimarea Curtii Constitutionale si preluarea atributiilor ei de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Judecatorii de la Inalta Curte sunt magistrati in adevaratul sens al cuvantului, numirea lor facandu-se prin intermediul, Consiliului Superior al Magistraturii, fara interventia celorlalte puteri ale Statului", a afirmat Sarbu.
Totodata, acesta a mai spus ca daca CCR va fi pastrata ca institutie, ea ar trebui "reorientata pentru a se ocupa cu predilectie de apararea drepturilor cetatenilor in fata abuzurilor Statului".
Radu Sarbu sustine ca CCR ar trebuie sa se autosesizeze in cazurile in care institutiile statului incalca drepturile constitutionale ale romanilor prin aplicarea unor legi, iar aceste legi ar urma sa fie modificate.
Sarbu considera ca, in general, dezbaterea privind modificarea Constitutiei este una binevenita, insa in mod normal "nu presedintele este cel care are initiativa revizuirii Constitutiei, ci Camerele Parlamentului". Presedintele ales al PNTCD a mai afirmat ca partidul pe care il conduce se opune oricarei modificari care presupune puteri sporite pentru presedintele tarii.

sursa : newsin

Cele trei cauze ale crizei

2009-01-14T15:57:00.002+02:00

Presededintele PNTCD, Radu Sarbu,in calitate de analist economic se dovedeste a fi unul dintre cei mai sceptici romani. In opinia sa, va urma o perioada comparabila cu cea a ultimilor doi ani ai guvernarii CDR, alimentata de scaderea dramatica a exporturilor, reducerea intrarilor de

bani de la "capsunari" si comprimarea investitiilor straine. Fost presedinte al F.P.S., Radu Sarbu sanctioneaza atat criza economica, cat si cea morala din Romania si anticipeaza o durata a acesteia de cativa ani. Problema Romaniei de cativa ani incoace este aceea ca guvernatii actioneaza nu proactiv, ci reactiv, prioritatea lor fiind rezolvarea problemelor proprii, sustine Radu Sarbu, comparandu-i pe guvernanti cu lacustele.
Click aici pentru a viziona integral interviul

"Owners of capital will stimulate working class to buy more and more of expensive goods, houses and technology, pushing them to take more and more expensive credits, until their debt becomes unbearable. The unpaid debt will lead to bankruptcy of banks, which will have to be nationalized, and State will have to take the road which will eventually lead to communism."

Karl Marx, Das Kapital (from his doctrine of the theory of surplus value - 1867)

Craciun Frumos si Fericit !

2008-12-24T15:10:00.004+02:00

Spiritul Craciunului sa va lumineze gandul si sa va gaseasca aproape de familie si de prieteni, alaturi de care sa treceti fericiti si sanatosi pragul in 2009.

Va doresc din tot sufletul un CRACIUN FERICIT, sanatate si armonie alaturi de cei dragi.

LA MULTI ANI !

19 ani fara Legea Lustratiei

2008-12-17T04:37:00.004+02:00

Preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a cerut marţi, in cadrul unei şedinţe festive de comemorare a victimelor Revoluţiei de la Timişoara, promovarea Legii lustraţiei, intrucat aşteptările revoluţionarilor din decembrie 1989 nu s-au implinit după 19 ani decat intr-o mică măsură.

Potrivit primarului Timişoarei, chiar şi după 19 ani de la Revoluţia din decembrie 1989 Securitatea şi foştii lideri comunişti sunt prezenţi in viaţa publică, in politică şi justiţie, transmite corespondentul NewsIn.

"Asistăm la refacerea FSN, partidul care a acaparat puterea in 1989, salvandu-i pe reprezentanţii puterii comuniste şi intarziind cu mai bine de zece ani evoluţia Romaniei spre un stat european. (...) Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara nu şi-a pierdut actualitatea, fiind confirmat şi de o rezoluţie adopată de Partidul Popular European in luna februarie a anului 2004. Astfel, considerăm că principalii vinovaţi pentru situaţia dezastroasă a societăţii romaneşti sunt securiştii şi activiştii comunişti. Romania nu poate avea un destin european atat timp cat este condusă de aceşti oameni", a declarat Gheorghe Ciuhandu, in cadrul şedinţei festive la Primăria Timişoara.

Miercuri, zi de doliu

Ţărăniştii din Timişoara solicită, de asemenea, şi condamnarea ''penală, definitivă, irevocabilă şi executorie'' a generalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac pentru crimele din decembrie 1989. ''Crimele de la Timişoara nu i-au avut ca vinovaţi doar pe cei doi generali. Este imoral ca responsabilii de crimele de la Timişoara să fie scoşi de sub răspunderea penală atat timp cat rănile provocate de ei sunt departe de a se fi inchis'', se arată intr-un comunicat remis presei de către PNŢCD.

Comemorarea Revoluţiei din 1989 a inceput de marţi la Timişoara, printr-o şedinţă festivă la care s-a ţinut un moment de reculegere pentru eroii căzuţi pe străzile oraşului, in zilele lui decembrie 1989.

Marţi seară, in Piaţa Operei au fost aprinse candele in memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989. Lumina a fost adusă de la Catedrala Mitropolitană de o timişoreancă şi doua fetiţe imbrăcate in straie tradiţionale bănăţene. Lumanările au fost aşezate in formă de cruce pe platoul din faţa clădirii Operei, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere.

Miercuri, in Timişoara va fi zi de doliu. Drapelele vor fi coborate in bernă.

Constantin Ticu Dumitrescu ne-a lasat singuri

2008-12-05T15:10:00.007+02:00

Presedintele ales al PNTCD, Radu Sârbu, a declarat ca partidul “resimte dureros” pierderea unui membru marcant al partidului, Ticu Dumitrescu, “un simbol al rezistentei la regimul comunist ateu”, si promite ca îi va continua lupta, transmite corespondentul Mediafax. “Constantin Ticu Dumitrescu a fost un simbol al rezistentei la regimul comunist ateu, iar moartea lui reprezinta o pierdere pentru poporul român”, a spus Sârbu. Si Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc (INMER) îsi exprima, prin vocea presedintelui Dinu Zamfirescu, regretul pentru moartea lui Ticu Dumitrescu: “Om politic de mare tinuta morala si un luptator neobosit în lupta împotriva comunismului”. Potrivit INMER, Dumitrescu a fost un “om politic de mare tinuta morala si un luptator neobosit în lupta împotriva comunismului”. “Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul si sa-i aduca pace”, precizeaza Zamfirescu.
Om politic inzestrat cu o grandioasa statura morala, fost detinut politic, fost senator PNTCD, presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, initiatorul Legii Lustratiei, proiect vehement contestat de cei vizati.
A fost membru al Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S.)
Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a spus despre despre Constantin Ticu Dumitrescu ca a fost un "om bun, curajos si puternic".
Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a aflat, vineri, de la jurnalistii aflati la Cotroceni, despre moartea lui Ticu Dumitrescu, despre care a spus ca a fost "un om bun, un om curajos, un om puternic, dar si puterea omulului depinde de cat te tine Dumnezeu in viata", informeaza Mediafax.
Intrebat daca a aflat despre moartea lui Ticu Dumitrescu, Quintus a raspuns, vizibil emotionat:
"Nu. Mi-ati dat o veste rea. Imi pare rau".
Fostul presedinte al PNL a aratat ca Dumitrescu "mai avea dreptul sa se bucure de tot ce a facut pentru detinutii politici si pentru rezistenta impotriva comunismului.
"El e prahovean ca si mine. Ne stim de o viata. A fost un om bun, un om curajos, un om puternic, dar si puterea omului depinde de cat te tine Dumnezeu in viata", a incheiat Quintus.
Trupul neinsufletit al lui Ticu Dumitrescu va fi depus in holul MIRA, fiind ultima dorinta a fostului detinut politic, care a fost torturat in beciurile acestei cladiri, a declarat directorul de cabinet al ministrului de interne, Gelaledin Nezir.

Dumnezeu sa-i ofere locul de odihna binemeritat in dreapta Sa!

Alegerile parlamentare 2008

2008-11-23T21:05:00.001+02:00

O şansă pentru schimbarea clasei politice în România

Legea votului uninominal a creat speranţe mari pentru reformarea clasei politice O societate care alunecă în marasm are nevoie de o clasă politică responsabilă şi competentă. Aflarea candidaţilor a mărit deziluzia în electorat existând pericolul unei prezenţe foarte scăzute le vot, care va favoriza manipulările, furturile şi cumpărările de voturi.

PNŢCD, pentru prima dată după 1989, a fost pus în imposibilitate de a participa la alegeri prin tertipuri avocăţeşti ale unei conduceri demisă la Congresul Extraordinar din 24 august 2008. Deci nu avem candidaţi în aceste alegeri.

Partidul nostru, care de-a lungul intregii sale istorii s-a identificat cu lupta, nevoile şi idealurile poporului român, având contribuţii decisive pentru asigurarea libertăţii, democratizării şi modernizării României şi pentru intrarea ţării în Uniunea Europeana şi în NATO, vă aduce la cunostiinţă poziţia sa cu privire la aceste alegeri parlamentare.

Toţi cetăţenii României, să se prezinte la vot şi urmând recomandările de mai jos, să arate hotărârea de a nu mai tolera politicieni veroşi şi nereprezentativi, care actionează în interes personal şi de grup, împotriva interesului general.

Daca votaţi pentru cineva, votaţi omul, nu partidul!

Votaţi candidaţi despre care stiţi că au făcut ceva pentru judeţul, oraşul sau comuna Dvs. şi care pun interesul general înaintea interesului propriu. Votaţi competenţa!

Votaţi oameni cinstiţi, neimplicaţi în scandaluri de coruptie şi care nu sunt beneficiarii actualului sistem politic oligarhic şi corupt. Votaţi cinstea!

Votaţi oameni fără legături cu fostul regim comunist şi cu aparatul de represiune al acestuia, Securitatea. Aceştia sunt pricipalii beneficiari ai „sistemului ticăloşit”. Votaţi curăţenia morală!

Votaţi candidati loiali, care nu s-au plimbat prin mai multe partide. Votaţi caracterul!

Dar dacă nici un candidat nu corespunde acestor exigenţe, aceasta fiind situaţia generală, anulaţi votul! (ştampilaţi de mai multe ori)

Nu lăsaţi buletinul de vot alb.

Doar aşa vom acţiona responsabil pentru viitorul ţării!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Preşedinte al PNŢCD

Radu Sârbu

Radu Sârbu: Victor Ciorbea se va implica în proiectul politic al PNŢCD

2008-11-14T17:30:00.000+02:00

Radu Sârbu, ales preşedinte al PNŢCD de congresul extraordinar din 24 august 2008, a cărui legitimitate este contestată în Justiţie de conducerea partidului, a declarat, vineri, că fostul lider Victor Ciorbea i-a transmis că, din iarnă, se va angaja mai ferm în proiectul politic ţărănist.

"Victor Ciorbea este un simbol al foştilor lideri ai partidului. Eu de la început am lansat un apel către toţi cei care au fost vreodată membri simpli sau, cu atât mai mult, lideri, şi care au fost marginalizaţi, ignoraţi sau chiar excluşi şi i-am invitat pe toţi să revină", a declarat Radu Sârbu.

El a mai arătat că s-a întâlnit cu Victor Ciorbea sâmbătă, la Râmnicu Sărat, unde s-a făcut o slujbă de pomenire a lui Corneliu Coposu, ocazie cu care i-a reiterat în mod ferm invitaţia.

"Victor Ciorbea a afirmat că nu deîndată, dar de la iarnă se va angaja mai ferm în proiectul nostru politic. El este membru al partidului şi nu a abandonat niciodată calitatea de membru", a mai spus Radu Sârbu.

El a afirmat că Victor Ciorbea nu are nevoie de o funcţie de conducere, deoarece "liderii se afirmă, nu se numesc".

De asemenea, Radu Sârbu a menţionat că nu a discutat personal cu niciun al fost lider ţărănist, cu privire la revenirea în conducerea partidului.

Referindu-se la situaţia juridică a conducerii PNŢCD, el a precizat că "cel care are dreptate se grăbeşte, iar celălalt tărăgănează". "Miluţ tărăgănează şi a găsit până acum trei pretexte pentru a tărăgăna", a spus Sârbu.

Mediafax

Corneliu Coposu, comemorat de taranisti

2008-11-11T23:14:00.006+02:00

Seniorul Corneliu Coposu, comemorat de taranisti

Fostul presedinte al PNTCD Corneliu Coposu a fost omagiat, ieri, de catre taranisti. Radu Sarbu, a declarat ca Seniorul Coposu a fost si este “un simbol al elitei morale românesti”. El a sustinut ca Seniorul a demonstrat ca “politica poate fi si morala”. Mai mult, Sarbu a precizat ca, desi în timpul vietii lui Coposu “românii îl votau pe kaghebistul Iliescu în proportie de 80 la suta”, pâna la urma crezul politic al Seniorului s-a impus, deoarece acum “toti vor NATO, Uniunea Europeana, restitutio in integrum în materie de proprietate, reforma economica si privatizare, justitie scoasa de sub influenta politicului”. Corneliu Coposu a murit în urma cu 13 ani, pe 11 noiembrie 1995, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer. El s-a nascut în Salaj, la Bobota, si a fost secretarul personal permanent al lui Iuliu Maniu. A fost arestat de comunisti la 14 iulie 1947, împreuna cu întreaga conducere a PNT, iar, dupa 9 ani de detentie, în 1956, a fost condamnat pentru “înalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale”. În total, a avut 17 ani de detentie, în penitenciarele Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare-Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei.

In memoria Seniorului

Se implinesc maine, 11 noiembrie, 13 ani de la trecerea in eternitate a Seniorului Corneliu Coposu. Fundatia pentru Democratie Crestina si conducerea aleasa a PNTCD au organizat sambata, la Ramnicu Sarat, comemorarea celui supranumit "Presedintele Moral al Romaniei".

Ramnicul a fost ultimul loc de detentie al lui Corneliu Coposu, de acolo fiind eliberat in vara anului 1962, dupa 15 ani petrecuti in mai multe inchisori comuniste. La invitatia organizatiei locale a PNTCD au raspuns numeroase filiale, ziua de sambata, 8.XI.08, transformand orasul buzoian intr-un autentic loc de pelerinaj al taranistilor, cu participanti si din partea Aliantei Civice, Asociatiei "21 Decembrie" si a Asociatiei Victimelor Mineriadelor. Evenimentul comemorativ, in amintirea Seniorului si a altor luptatori anticomunisti care au avut parte de cumplita inchisoare de aici - un adevarat "mormant al tacerii si supliciului"- a fost cinstit cu depunerea coroa-nelor de flori la Troita si Monument, cu evocarea momentelor dramatice ale vietii si mortii unora dintre cei intemnitati, printre care Ion Mihalache, unul dintre cei doi fondatori ai PNT, asasinat la 5 februarie 1963. A fost lansata cartea "Prin ungherele iadului comunist Ramnicu Sarat", de Ion Diaconescu si Cicerone Ionitoiu. Au adus un pios omagiu inaintasilor personalitati din PNTCD, in frunte cu presedintele Radu Sarbu, care au vorbit si despre criza morala din actuala perioada de tranzitie.

Valentin HOSSU-LONGIN

Sârbu îl vrea pe Ciorbea şi îl acuză pe Constantinescu

2008-11-11T21:04:00.002+02:00

Preşedintele PNŢCD, Radu Sârbu, îi recheamă în partid şi să se implice pe toţi cei care s-au simţit marginalizaţi în vreun fel şi în primul pe Victor Ciorbea.

“Nu pot câştiga pariul relansării partidului, fără să aduc în structuri toţi oamenii de valoare care au fost vreodată şi au fost daţi afară, au fost marginalizaţi sau n-au îndrăznit să vină. Sunt invitaţi şi aşteptaţi să revină toţii liderii informali, inclusiv şi în primul rând Victor Ciorbea”, a declarat, marţi, Radu Sârbu, într-o conferinţă de presă, adăugând că a vorbit cu fostul premier ţărănist şi că acesta se va angaja, probabil, de la iarnă, într-o acţiune sistematică în ceea ce priveşte PNŢCD.

Pe de altă parte, Radu Sârbu a declarat că s-ar opune, dacă ar fi cazul, revenirii în PNŢCD a fostului şef al statului, Emil Constantinescu. “Dacă mă voi opune vreodată intrării în partid a cuiva, mă voi opune lui Emil Constantinescu. Din păcate, n-are nicio treabă cu PNŢCD şi a dovedit asta cu vârf şi îndesat. Dacă cineva ca persoană a făcut cu adevărat rău partidului şi în mod conştient şi sistematic, acela e Emil Constantinescu. Ceea ce a făcut Constantinescu n-au fost greşeli, au fost ticăloşii. În nici un caz nu voi accepta ca Emil Constantinescu să revină în PNŢCD, deoarece este cel de care ţărăniştii şi românii şi-au legat speranţele în mai mare măsură decât de oricine altcineva şi care a acţionat cu ticăloşie împotriva intereselor PNŢCD”, a declarat Radu Sârbu.
Preşedintele PNŢCD a mai spus că în partid trebuie să se revină la organizarea de alegeri uninominale, nu pe moţiuni, şi şi-a exprimat convingerea că partidul său va reveni în prim-planul vieţii politice.

Pe de altă parte, Radu Sârbu consideră că, până la urmă, PNL şi PD-L vor fuziona şi că acest lucru este împiedicat acum doar de conflictul personal existent între Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu. “Eu cred că fuziunea dintre PNL -restul PNL- şi PD-L este un lucru care se va întâmpla inevitabil în momentul în care Tăriceanu va fi eliminat din prim-planul PNL, pentru că mi se pare mai probabil ca preşedinteleTăriceanu să piardă în confruntarea cu Băsescu. Această fuziune nu este un fapt împlinitt numai din cauza conflictului personal dintre Tăriceanu şi Băsescu”, a declarat Radu Sârbu.
Liderul ţărănist apreciază că există un proiect mai vechi în acest sens, care îl are ca artizan pe Valeriu Stoica şi că din plan ar face parte şi înglobarea PNŢCD. “Proiectul este de a aduce şi creştin-democraţia în acest partid, care are deja înăuntru curentul popular şi pe cel liberal, iar Marian Petre Miluţ s-a dovedit a fi doar o unealtă în acest scop de a duce PNŢCD în PNL, după care, cu toţii, în PD-L”, consideră Radu Sârbu.

Preşedintele PNŢCD crede, însă, că partidul său va rezista acestor încercări şi chiar va reveni în prim-planul vieţii politice din România, susţinând că formaţiunea pe care o conduce este o alternativă la ceea ce se întâmplă acum în viaţa politică românească.

Marius Salajean

Liviu Petrina castiga la CEDO

2008-10-18T01:41:00.004+03:00

Fostul lider taranist Liviu Petrina a castigat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) procesul impotriva a doi jurnalisti de la "Academia Catavencu".

In 1997, acestia au scris intr-un articol ca a colaborat cu Securitatea, instanta stabilind ca i s-a incalcat dreptul la viata privata si familie.
Fostul secretar general al PNTCD, Liviu Petrina, se afla in posesia dosarului sau personal si a celor de urmarire informativa, pe care le va pune la dispozitia opiniei publice, se arata intr-un comunicat al PNTCD.
Petrina a depus doua plangeri penale impotriva jurnalistilor C.I. si M.D. pentru insulta si defaimare, insa cei doi au fost achitati.
Totusi, instanta europeana a considerat ca, in ciuda caracterului satiric al publicatiei, articolele au fost de natura sa ofenseze reclamantul, pentru ca nu exista niciun indiciu potrivit caruia acesta ar fi colaborat cu Securitatea.

PNTCD: Parlamentul Romaniei batjocoreste disidenta anticomunista

2008-10-12T15:20:00.002+03:00

PNTCD Maramures a declansat un atac dur la adresa parlamentarilor din judet. reprosandu-le ca au votat recent anularea prevederilor legislative prin care se acordau o serie de drepturi persoanelor care au luat parte la revolta muncitoreasca anticomunista care a avut loc in 1987 la Brasov.

"De mentionat ca in acest timp securistii beneficiaza in continuare de majorari repetate ale pensiilor iar parlamentarii isi voteaza privilegii de-a dreptul imorale", arata secretarul PNTCD Maramures, Ion Beuca.

Pe lista parlamentarilor de Maramures care au fost de acord cu legea care anuleaza drepturile muncitorilor anticomunisti figureaza Angela Buciu - PRM, Ioan Hoban- PNL, Stefan Buciuta-UUR, Ioan Buda - PSD, Dan Mihalache - PSD si Ioan Radu Micle - PNL.

"Parlamentarii batjocoresc disidentii anticomunisti. Alesii nostri uita foarte usor ca revolutionarii brasoveni au fost initiatorii primului val de mobilizare impotriva regimului comunist, care a culminat cu Revolutia din 1989. Datorita acestor oameni, care au luptat pentru libertate, alesii nostri pot astazi sa doarma linistiti in fotoliile de parlamentar", a declarat Ion Beuca.

Briefing PNTCD : Situatia Juridica

2008-09-28T21:43:00.002+03:00

Procesul verbal şi hotărârile congresului extraordinar din 24 august au fost depuse la tribunal la 27 august. Termenul la care tribunalul trebuia să se pronunţe a fost stabilit iniţial pentru 24 octombrie. Solicitarea noastră, pentru obţinerea unui termen mai scurt, s-a judecat la 12 septembrie şi – în ciuda opoziţiei lui Aurelian Pavelescu şi a avocaţilor săi – instanţa ne-a dat câştig de cauză şi a devansat termenul pentru data de 26 septembrie.

Fiind de faţă, Pavelescu & Comp au aflat şi ei noul termen. Cu toate acestea, au solicitat şi au dobândit calitate procesuală – ca intervenienţi – doar la 25 septembrie, când, normal, nu au mai avut cum să acceadă înscrisurile depuse de noi, deoarece judecătorii îşi iau dosarele din arhivă cu 2-3 zile înainte de termen, pentru a se pregăti. În aceste condiţii, instanţa a fost obligată să acorde un nou termen, care a fost stabilit pentru 10 octombrie.

Întârzierea cu care au devenit intervenienţi în proces confirmă reaua lor credinţă faţă de interesele PNŢCD şi demonstrează că urmăresc tărăgănarea confirmării de către justiţie a noii conduceri, alese la congres. De fapt, prin prelungirea demersului în justiţie, încearcă scoaterea partidului din alegeri. „Arginţii” pentru trădare vor fi 2 colegii eligibile, pentru Aurelian Pavelescu şi pentru Radu Munteanu, care au binemeritat – din perspectivă liberală – recompensele respective. Despre răsplata materială, cu bani publici, a fostului preşedinte, ne vom lămuri cât de curând.

Dacă la 10 octombrie ne vom judeca, iar instanţa se va şi pronunţa, atunci nu ar fi prea târziu pentru a participa la alegeri, conform hotărârii congresului. Dacă ei vor face recurs, atunci participarea PNŢCD la alegeri va fi compromisă. Pronosticul meu este că Miluţ, Pavelescu, Munteanu, etc sunt de rea credinţă faţă de partidul nostru şi că urmăresc numai interese personale, de genul celor menţionate mai sus; eu cred că vor face recurs, pentru că obiectivul lor este scoaterea PNŢCD din arenă. Ca să folosesc o sintagmă consacrată, deja „s-au demascat”!

Mulţi dintre preşedinţii organizaţiilor judeţene care nu au participat la congres, s-au lămurit între timp asupra faptului că Miluţ şi ai lui joacă pentru liberali pentru că joacă pentru ei înşişi! Membrii CNC care i-au urmat au fost folosiţi ca şi carne de tun într-o bătălie care urmăreşte eliminarea definitivă a PNŢCD din viaţa politică românească. Sunt convins că – cu excepţia câtorva, luaţi efectiv „din autogară” şi numiţi în fruntea unor comitete interimare de conducere – cei mai mulţi sunt naţional ţărănişti autentici. Lor le adresez apelul de a se alătura majorităţii ce a organizat un congres perfect statutar, tocmai pentru a salva partidul. În faţa pericolului pierderii identităţii şi chiar al dispariţiei PNŢCD, este nevoie să fim uniţi; nu neapărat în jurul unei conduceri, ci al unei linii politice. Nici congresul nu a fost organizat pentru a înlocui nişte persoane cu altele, ci pentru a bloca o linie politică falimentară pentru partid. Poate că, prin tertipuri procedurale, adversarii partidului vor reuşi să saboteze participarea în această campanie electorală, dar PNŢCD va supravieţui. A supravieţuit închisorilor comuniste, va supravieţui şi adversarilor de astăzi, fie ei ce-or fi: liberali, democraţi ori infiltraţi. Acesta este mesajul pe care noi, toţi, trebuie să-l exprimăm cu fermitate!

Radu Sârbu

Preşedintele PNŢCD

28 septembrie 2008

PNŢCD vrea Monarhie Constituţională

2008-09-27T16:41:00.002+03:00

Radu Sârbu, preşedintele PNŢCD, şi Alexandru Herlea, vicepreşedinte, au prezentat, ieri declaraţia politică, prin care PNŢCD doreşte revenirea la monarhia constituţională din perioada regelui Mihai. "Partidul, odată cu congresul din 24 august, s-a reîntors la principile politice Maniu-Coposu, în speţă morala creştină şi naţionalismul luminat. PNŢCD nu recunoaşte Constituţia lui Iliescu şi actuala Constituţie trebuie schimbată. Dacă ar fi să vorbim strict juridic, Constituţia din 1923 nu a fost încă abrogată. O altă direcţie pe care o vom urma este sprijinirea celor aproape un sfert dintre românii care se află acum în afara graniţelor ţării. Este nevoie de o reformă a statului, deoarece instituţiile importante nu se pot exprima aşa cum trebuie", a spus, ieri, preşedintele PNŢCD, Radu Sârbu. Acesta consideră încheiată lupta cu Marian Miluţ pentru şefia PNŢCD şi spune că partidul va merge singur în alegerile parlamentare din acestă toamnă. "Apropierea lui Miluţ de PNL a fost pentru noi imorală şi păguboasă, iar PNL doreşte să rămână singurul partid de dreapta pe scena politică. Nu dorim o alianţă, deoarece în acest moment alianţele se fac pe interese de grup, de partid şi personale. Noi suntem singurul partid care mai are credibilitate în Europa şi vom rămâne afiliaţi la PPE", afirmă preşedintele PNŢCD.
Listele de candidaţi pentru colegiile din judeţul Sibiu vor fi finalizate până pe 30 septembrie, însă liderii PNŢCD nu au înaintat nici un nume. (tribuna.ro)

Marian Milut blocheaza participarea PNTCD la alegeri

2008-09-26T20:51:00.002+03:00

Tribunalul Bucuresti a amanat cu doua saptamani judecarea cauzei in procesul privind legalitatea Congresului Extraordinar al PNTCD din 24 august si alegerea in functia de presedinte a lui Radu Sarbu.

"Avocatii partii adverse (ai aripii care-l sustine pe Marian Milut - n. red.) au solicitat cu rea credinta amanarea procesului pe motiv ca doar ieri au primit probatoriul si nu au avut timp sa studieze actele. E clar ca e vorba de rea credinta, asta ne scoate, practic, din alegeri si ei asta au urmarit. O sa vedeti ca Milut si alti doi trei vor primi de la liberali colegii eligibile si PNTCD nu va participa la alegeri sub sigla proprie", a declarat pentru citynews.ro Radu Sarbu.

El mai spune ca este convins ca instanta va da castig de cauza sustinatorilor sai si va valida Congresul extraordinar din august si deciziile luate de acest for. "Teoretic, am mai avea o sansa, chiar daca procesul se tine peste doua saptamani, dar sigur se face recurs si atunci totul ar dura pana dupa data limita de depunere a candidaturilor (21 octombrie - n. red.) pentru alegerile din noiembrie", a mai precizat Sarbu.

Reamintim ca Marian Milut a cerut Tribunalului Bucuresti anularea deciziilor luate de congresul extraordinar al PNTCD din 24 august, printre acestea aflandu-se si cea de denuntare a protocolului incheiat cu PNL si de participare sub sigla proprie la alegerile parlamentare.

citynews.ro

PNL si impostura PNTCD

2008-09-23T22:18:00.003+03:00

VIA-Roxana Iordache

Norica Nicolai a făcut, după şedinţa Biroului PNL, un anunţ nedemn de o juristă. Anume că se vor accepta candidaţi PNŢCD, care se vor înscrie în PNL, conform protocolului.
Doamna cu pricina a grăit în numele liberalilor ca o ignorantă de pe stradă. De parcă nu ar şti că situaţia PNŢCD este la ora actuală o cauză în justiţie.
TMB a validat deciziile Congresului PNŢCD din 24 august, care l-au ales pe Radu Sârbu preşedinte. Marian Miluţ a făcut recurs. Cauza e în curs de judecare, următorul termen fiind pe 26 septembrie, la solicitarea avocaţilor lui Radu Sârbu, pentru că termenul stabilit iniţial, spre sfârşitul lui octombrie, ar fi pus, practic, PNŢCD în imposibilitatea de a candida. În plus, la PPE se cunoaşte foarte bine impostura lui Miluţ, liberalii l-ar fi putut consulta pe şeful familiei lor europene, domnul Watson, care poate afla de la domnul Martens, şeful PPE, realitatea cu privire la impostura lui Miluţ.
Dar chiar şi fără să recurgă la ALDE, conducerea PNL tot ar fi putut să-şi dea seama în ce eroare se află. Iar o juristă ca Norica Nicolai, cu atât mai mult. Doamna Nicolai ar trebui să ştie - la fel ca şi marele caracter, Crin Antonescu, care a declarat că nu vede nici o problemă în aplicarea protocolului cu PNŢCD - că juridic este nul de drept orice protocol cu PNŢCD, până la decizia definitivă a justiţiei.
De fapt, involuntar, PNL face un mare serviciu PNŢCD, pentru că primindu-i în rândurile sale pe unii proveniţi din PNŢCD anterior Congresului din 24 august, nu face decât să accepte nişte candidaţi parlamentari deveniţi liberali din oportunism. Ce păcăleală trasă alegătorilor, nu vi se pare?!
Înscrierea unor ex-membri ai PNŢCD în PNL şi candidatura în numele PNL nu va fi decât un argument în plus - dacă mai era nevoie - în faţa instanţei de judecată, pentru validarea Congresului din 24 august, care a ales la conducerea PNŢCD echipa Radu Sârbu.
Tentaţiile lui Miluţ întunecă raţiunea. Sau poate îşi închipuie liberalii că ar putea pune mâna pe valoroasele sedii ale PNŢCD, inclusiv pe intravilanele aferente, cu mâna impostorului Miluţ?
Singurul om corect din conducerea PNL s-a dovedit, din nou, Ludovic Orban, care a declarat că până la decizia justiţiei, PNL nu mai poate lua nici o decizie în privinţa alianţei cu PNŢCD.

Roxana Iordache

Radu Sarbu il roaga pe Tariceanu sa nu mai negocieze cu Milut

2008-09-22T18:59:00.001+03:00

Presedintele ales al PNTCD Radu Sarbu a transmis, luni, o scrisoare deschisa presedintelui PNL Calin Popescu Tariceanu prin care il roaga sa opreasca orice negocieri ale partidului sau cu "grupul Milut".

"Va rog, domnule presedinte, sa opriti orice fel de negocieri cu grupul Milut si sa lasati justitia sa se pronunte. In caz contrar, demersurile dumneavoastra pot fi interpretate ca o forma de presiune asupra instantelor judecatoresti", se arata la finalul scrisorii deschise.

Liderul PNTCD face referire la faptul ca secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a afirmat ca PNL si PNTCD vor semna un protocol de colaborare marti, 23 septembrie.

"National-taranistii au convocat un congres extraordinar tocmai pentru a bloca aceasta <> prin travestire politica, pe care - in majoritate - o socotim gresita din punct de vedere politic si profund imorala", se mai precizeaza in documentul mentionat, citat de NewsIn.

Mai mult, Sarbu sustine in scrisoarea deschisa ca orice act semnat de Marian Petre Milut in numele PNTCD va fi lovit de nulitate atunci cand justitia ii va da dreptate si va decide ca la Congresul din 24 august a fost aleasa corect noua conducere a partidului.

Radu Sarbu a declarat, luni, in cadrul unei conferinte de presa, ca este pregatit sa duca procesul pana la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, insa pericolul este ca PNTCD sa nu participe la alegeri din cauza prelungirii procesului.

Sarbu sustine ca este nedrept faptul ca in campania electorala noile politici ale PNTCD nu sunt de interes.

"Tot sper sa ajung sa vorbesc si uneori vorbesc, dar nu sunt ascultat, pentru ca intrebarile revin tot la partea de scandal, la conflict, despre aceste noi politice care, de fapt, sunt o revenire la liniile politice majore ale partidului, la vremea cand era condus de Corneliu Coposu: monarhie constitutionala, lustratie, nationalism luminat, morala crestina", a mai spus Sarbu.

El a mai afirmat ca sloganul de campanie electorala al PNTCD pentru alegerile parlamentare va fi "Ne vrem Romania inapoi. Romania o monarhie constitutionala".

ziare.com

Comunicat PNTCD

2008-09-22T18:50:00.004+03:00

Având în vedere recentele declaraţii politice având ca subiect posibila candidatură sub sigla Partidului Naţional Liberal a unor membri ai PNŢCD, respectiv semnarea de către dl. Marian Miluţ a unui acord politic în acest sens, dorim să precizăm următoarele:

1. Eventualele interpretări de ordin juridic cu privire la legitimitatea actualei echipe de conducere a PNŢCD, reprezentată de domnul preşedinte Radu Sârbu, precum şi discuţiile cu privire la persoanele care au dreptul să angajeze partidul în competiţia electorală, urmează a se clarifica în 26 Septembrie 2008, data fixată de instanţa Tribunalului Bucureşti ca termen de soluţionare a cererii de înregistrare a hotărârilor Congresului Extraordinar al PNŢCD din 24 August. Consecutiv investirii cu autoritate de lucru judecat a acestor documente, urmează ca orice acorduri asumate sau hotărâri adoptate de fostul preşedinte al PNŢCD, domnul Marian Miluţ, să fie constatate ca fiind lovite de nulitate. PNTCD solicită prin urmare încetarea negocierilor dintre PNL şi grupul Miluţ, pentru a lăsa Justiţia să se pronunţe şi a nu face presiuni indirecte asupra instanţelor judecătoreşti.

2. Potrivit Legii nr. 35/2008 privind votul uninominal şi a actelor normative conexe, una din condiţiile înregistrării unei candidaturi sub sigla unui partid este chiar apartenenţa la partidul respectiv. PNŢCD nu consideră acceptabil, nici din punct de vedere politic şi nici moral, actul travestirii unor membri ai PNŢCD prin înscrierea acestora în PNL, în scopul revenirii ulterioare în partid. Indiferent de scorul electoral actual al PNŢCD, acestea nu pot constitui un motiv suficient pentru renunţarea din considerente de ordin strict electoral la doctrina, programul şi ideile ce au definit PNŢCD de-a lungul întregii sale istorii.

3. Partidul Popular European nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la criza din PNŢCD şi nici nu ar fi putut să o facă, deoarece nu intervine din principiu în conflictele interne din partidele membre, singura instituţie abilitată în acest sens fiind Justiţia.

4. Consecvent celor asumate încă din ianuarie 1990, pentru curăţarea scenei politice româneşti de persoane care au colaborat activ cu organele fostei securităţi comuniste, actuala echipă de conducere a PNŢCD, prin preşedintele Radu Sârbu, a solicitat tuturor membrilor PNŢCD o declaraţie olografă pe proprie răspundere din care să rezulte dacă au colaborat sau nu cu fosta securitate.

5. PNŢCD priveşte cu îngrijorare repunerea pe tapet a discuţiilor referitoare la modul de organizare a viitorului scrutin electoral, cu riscul renunţării la votul uninominal acceptat cel puţin la nivel declarativ până de curând de aproape toate partidele politice. Constatăm că în continuare, în ce priveşte scena politică românească, rămâne la fel de mare distanţa de la vorbe la fapte şi de la declaraţiile publice la conduitele neoficiale.

Departamentul Comunicare PNTCD

PNŢCD riscă excluderea din Partidul Popular European

PNŢCD riscă excluderea din Partidul Popular European (PPE) în cazul în care grupul Miluţ continuă acţiunea de scoatere a formaţiunii din campania electorală, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Radu Sârbu, care a fost ales preşedinte al PNŢCD la congresul din 24 august.

"Ştiu din surse neoficiale că domnul Miluţ a fost avertizat că în cazul în care va merge până la capăt cu scoaterea partidului din campania electorală, PNŢCD va fi exclus din PPE. Miza mi se pare extraordinară prin gravitatea consecinţelor", a spus Sârbu.

Potrivit acestuia, hotărârea cu care Miluţ merge în continuare în această direcţie, confirmă "cele mai negre aşteptări ale proiectului său".

"Proiectul său vizează eliminarea PNŢCD prin fuziunea cu PNL, care va începe la nivel parlamentar, când liberalii sunt dispuşi să ne dea patru-cinci colegii eligibile din cele 15 în total", a afirmat Sârbu.

El a precizat că persoana de la Bruxelles care l-ar fi informat despre avertismentul dat lui Miluţ nu a dorit să i se facă public numele.

"Dacă informaţia este corectă, Miluţ este prevenit că PNŢCD va fi exclus din PPE. PDL cred că aşteaptă cu bucurie", a spus Radu Sârbu.

Acesta crede că preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, nu va semna, totuşi, marţi, protocolul cu grupul Miluţ.

Alexandru Herlea devoaleaza impostura lui Marian Milut

2008-09-20T16:31:00.009+03:00

Ultimele informatii insa, publicate in ziarul Dreptatea, privitoare la reuniunea PPE de la Bruxelles si declaratia dnului Pavelescu referitoare la neprimirea actelor Congresului PNTCD din 24 august de catre Tribunal, constitue o actiune concertata de dezinformare, intimidare si manipulare.
Consider ca este de acuma de datoria mea sa informez corect despre cele petrecute la Bruxelles. Aceasta informare se gaseste in documentul anexat. Rog de asemenea pe cei mai competenti si mai informati decat mine sa raspunda alegatiilor referitoare la refuzul Tribunalului de a primi actele Congresului.

Cu cateva zile inainte de reuniunea Biroului Politic a PPE la Bruxelles in 16/17 septembrie 2008 domnul Milut a transmis o scrisoare persedintelui W. Martens in care dezinformeaza.
Aceasta actiune aduce prejudicii nu numai PNTCD ci contribue la degradarea imaginii Romaniei care si asa nu este prea buna.

De acord cu Dl. Radu Sarbu am hotarat sa nu se reactioneze si eu sa nu particip nici la Biroul PPE si nici la Grupul de Lucru nr. 1 (ce se desfasura in continuarea Biroului) unde fusesem invitat. Si asta pentru a evita o eventuala ciocnire in public si a inlatura orice implicare a noastra in spectacolul penibil pe care il ofereau cei ce trimiteau jalbe la imparatie.

Aceasta jalba, un text lung si slugarnic afirma printre altele ca :

1) organizarea Congresului PNTCD din 24 august a fost nestatutara, nelegala si nu a avut nici corum ; ar fi participat numai 12 organizatii judetene

2) majoritatea organizatiilor judetene care au participat la Congres si-au reconsiderat deja pozitia

3) PNTCD, condus de Milut a realizat o intelegere cu PNL si ca participarea taranistilor pe liste liberale (expresia folosita fiind unirea fortelor noastre cu cele liberale, evitandu-se sa se precizeze faptul ca PNTCD ca partid nu ar participa la alegeri) a fost aprobata in unanimitate(?) de 36 din cele 47 de organizatii judetene si de 5 din cele 7 organizatii speciale

4) Radu Sarbu este o persoana vulnerabila aflata sub multiple anchete penale fiind acuzat, in legatura cu privatizarea, de coruptie

5) Lui Alexandru Herlea i se retrage sprijinul politic atat pentru PPE cat si pentru ICD si asta pana cand acesta isi va reconsidera pozitia

Unele dintre aceste afirmatii au fost reluate ulterior de dnul Milut intr-o conferinta de presa si reproduse de agentiile de presa.

In ceace ma priveste precizez ca :

1. Fac parte din 1998 din Comitetul Executiv al IDC (2 mandate ca vice-presedinte, 1998 – 2002, si din 2002 membru al CE responsabil cu tarile din Europa Centrala si de Est). Incepand cu 2002 prezint la cele 2 reuniuni anuale ale CE un raport privitor la situatia din tarile din Europa Centrala si de Est ; ultimul prezentat a fost in iunie 2008, la Paris. Daca ca vice-presedinte eram ales in CE al IDC si reprezentam PNTCD, ca responsabil cu tarile din Europa Centrala si de Est am fost numit cu titlu personal si nu reprezint PNTCD. Deci dnul Milut, chiar daca ar fi presedinte PNTCD, nu are ce sprijin politic sa-mi retraga. De altfel pozitia pe care o aveam in PNTCD inainte de Congresul din 24 august era ce de membru de drept al CNC, pozitie pe care o detineam, conform statutului PNTCD, ca membru al CE al IDC

2° Sunt de asemenea membru din 2007 al CE a Uniunii Europene a Seniorilor, organizatie cu statut de membru a PPE. Precizez ca sunt membru al acestei organizatii cu titlu personal; de altfel dnul Milut nu a avut tupeul sa ceara scoaterea mea din aceasta functie. Precizez ca in timpul campaniei alegarilor europene din noiembrie 2007 singurii reprezentanti ai PPE care au venit sa ne sustina au fost reprezentantii Uniunii Europene a Seniorilor in frunte cu presedintele dnul B. Worms, fost ministru CDU. Si pentru ca a venit vorba de alegerile europene si de PPE in ziarul Dreptatea din toamna lui 2007 este publicata scrisoarea de sustinere adresata PNTCD de presedintele Martens si puteti constata care este pozitia domniei sale in cea ce ma priveste.

3° Din Grupurile de Lucru ale PPE fac parte reprezentanti ai partidelor si organizatiilor membre PPE. Un partid, recte PNTCD, are intr-adevar latitudinea de a numi reprezentanti in grupurile de lucru si deci sa-i schimbe. Dnul Milut, posesor de stampila PNTCD pana la clarificarea lucrurilor in justitie, sau mai exact Biroul PNTCD, poate sa decida deci inlocuirea mea cu dnul Munteanu. Raman insa membru al grupurilor de lucru ale PPE ca membru al CE al Uniunii Europene a Seniorilor. In orice caz afirmatia din Dreptatea, conform careia Biroul PPE ar fi aprobat inlocuirea mea in grupurile de lucru cu R. Munteanu, este o minciuna sfruntata. Biroul PPE nu se ocupa cu astfel de probleme ele fiind de stricta competenta a partidelor si asociatiilor membre. PPE isi respecta cu scrupulozitate procedurile si nu se amesteca in viata interna a partidelor membre.

4° PNTCD are latitudinea numirii reprezentantilor sai care sa participe la lucrarile Biroului Politic al PPE. Conducerea PNTCD, dnul Milut cat mai are stampila, poate sa ma revoce ca reprezentant al PNTCD. Eu pot participa insa in continuare la lucrarile Biroului Politic din partea Uniunii Europene a Seniorilor.

Alta afirmatie din Dreptatea, conform careia dnul Milut s-ar bucura de intreaga incredere si de sustinerea conducerii PPE, sprijin acordat cu ocazia lucrarilor recentului Birou PPE, este neverosimila. Cand se acorda un astfel de sprijin el face obiectul unei rezolutii. Aceasta rezolutie nu exista. In trecut PNTCD si presedintii sai succesivi, Coposu, Diaconescu, Ciorbea, Ciuhandu s-au bucurat de astfel de rezolutii. Ma voi interesa insa mai indeaproape daca procesul verbal al Biroului PPE din 16/17 septembrie face vreo referire la vreo interventie in sensul sustinerii conducerii Milut a PNTCD. Va voi informa daca va fi cazul.

In privinta fotografiilor prezentate pe net ele nu au nici o relevanta. Domnul L. Vandenputte, unul din secretarii adjuncti, pe care il cunosc foarte bine, este un om de o mare gentilete si amabilitate. El a acceptat sa se fotografieze cu dnii Milut si Munteanu fara sa banuiasca ca aceste fotografii ar putea fi utilizate in scopuri propagandistice si de dezinformare ; daca ar fi stiut sunt sigur ca ar fi fost mai precaut.

Alexandru Herlea
Vicepresedinte Internationala Crestin Democrata

PNŢCD merge singur în alegeri

2008-09-18T14:57:00.004+03:00

Preşedintele ales al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Radu Sîrbu, a venit ieri la Braşov, în cadrul turneului naţional început pentru a lua pulsul în filialele judeţene ale partidului şi a explica principiile programului politic pe care partidul le va susţine în viitoarea campanie electorală.

„Congresul PNŢCD, care a avut loc pe 24 august, a fost convocat din necesitatea de a contracara încercarea de scoatere a partidului în afara competiţiei electorale şi oferirea lui pe tavă PNL-ului. Alianţa imaginată de fosta conducere ar fi fost primul pas spre unificarea prin absorbţie cu acest partid", a declarat Radu Sîrbu.

Preşedintele PNŢCD a anunţat că partidul va merge singur în alegerile parlamentare, deşi ar fi fost de preferat participarea la scrutin în cadrul unei alianţe electorale, lucru ce ar fi asigurat intrarea formaţiunii în Parlament.

„Am depăşit termenul legal de înregistrare al unei alianţe politice, deci vom participa doar noi la alegeri", a spus Sîrbu.

Pe de altă parte, preşedintele PNŢCD nu este sigur că partidul său va putea participa la alegeri, pentru că acest lucru depinde de verdictul Tribunalului Bucureşti în privinţa înregistrării hotărîrilor congresului în Registrul partidelor politice.

„Termenul iniţial fixat de instanţă era 24 octombrie, ceea ce ne-ar fi scos din calendarul electoral. Am reuşit devansarea termenului şi astfel, cererea noastră va fi judecată pe 26 septembrie.

În mod firesc ,în aceeaşi zi ar trebui să se dea verdictul, dar este posibil să apară ca intervenienţi cei din fosta conducere, Marian Miluţ şi Aurelian Pavelescu, care ar prelungi lucrurile.

Noi sîntem siguri că am respectat toate regulile şi nu putem pierde, dar este posibil să se facă recurs, acesta ar fi judecat undeva în luna octombrie şi astfel am fi împiedicaţi să participăm la alegeri", a explicat Radu Sîrbu.

„Congresul m-a născut pe mine preşedinte, dar nu mi-a dat certificatul de naştere, care simultan echivalează cu certificatul de deces a lui Miluţ, mort ca preşedinte, dar fără certificatul de deces”, a declarat Sârbu. Acesta a mai anunţat că ţărăniştii vor participa singuri în alegeri, deoarece termenul pentru stabilirea unor alianţe electorale a expirat. De altfel, Sârbu nu este sigur nici măcar dacă PNȚCD va participa la alegeri, deoarece Tribunalul Bucureşti trebuie să se pronunţe pe 26 septembrie cu privire la persoana care este în prezent preşedintele partidului, iar o eventuală contestaţie a pierzătorului ar duce la tergiversarea stabilirii unei conduceri legale. În acest context, Sârbu a mai afirmat că „resuscitarea PNȚCD va mai dura câţiva ani”, timp în care ţărăniştii trebuie să îşi creeze o imagine de partid alternativă la toate celelalte forţe politice.

Briefing PNTCD- Situatia la zi

2008-09-13T21:38:00.002+03:00

Aşa cum am promis, încerc să vă ţin la curent cu privire la ceea ce se întâmplă în PNŢCD.

Situaţia juridică

La data de 5 septembrie, avocaţii noştri au depus la tribunal o cerere prin care au solicitat devansarea termenului fixat iniţial pentru înscrierea hotărârilor congresului extraordinar în Registrul Partidelor. Vineri, 12 septembrie, în ciuda opoziţiei lui Aurelian Pavelescu şi a celorlalţi doi avocaţi angajaţi de Miluţ, instanţa a acceptat solicitarea noastră şi a stabilit termenul pentru 26 septembrie. Sperăm ca la 26 septembrie să ne judecăm şi să obţinem şi pronunţarea, care nu are cum să infirme hotărârile congresului, deoarece acesta a fost perfect statutar. Trebuie să semnalez că există şi posibilitatea ca intervenienţii (Miluţ & comp.) să tărăgăneze procesul, cerând termene pentru angajare de avocat sau pe motiv de boală. Dacă aşa se va întâmpla şi deoarece există şi probabilitatea ca ei să folosească şi calea de atac (recursul), putem avea o problemă cu recunoaşterea de către Biroul Electoral Central a semnăturii mele pe listele cu candidaţii noştri la alegerile parlamentare. Doresc să vă asigur că – în cazul în care noua conducere a partidului nu va fi validată în timp util de către instanţă (înainte de 20 octombrie) - nu am nici o reţinere să accept ca Miluţ să semneze listele respective. Esenţial este ca PNŢCD să participe la alegeri!

Mărturisesc că sunt sceptic cu privire la colaborarea lui Miluţ, chiar dacă nu el, ci noua conducere a partidului va asigura finanţarea campaniei electorale. În orice caz, dacă va refuza să semneze listele cu candidaţi, va confirma că obiectivul lui politic este scoaterea PNŢCD din alegeri şi nu „salvarea partidului printr-o colaborare cu liberalii”.

Organizarea la sediul central

Până la preluarea sediului din Rosetti, ne-am instalat la sediul organizaţiei sectorului 3, pe str. Romulus, la capătul dinspre Calea Călăraşi al bulevardului Corneliu Coposu. Doamna Cristina Andrei - absolventă a facultăţii de filologie, traducătoare autorizată din şi în limba engleză - a fost angajată ca secretară, iar domnul Tudor Andrei Răutu – licenţiat în ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti, master european la Universitatea Catolică din Leuven – Belgia, doctorand în ştiinţe politice la Institutul de Studii Politice din Strassbourg, membru al Grupului de Sociologie Politică Europeană din Strassbourg – a fost angajat în calitate de consilier pe probleme politice şi de comunicare.

„Task force” pentru comunicare îi va cuprinde pe domnii Tudor Răutu, Radu Buică, Răzvan Boacă, Bogdan Iorga, Cătălin Dimofte şi Marius Mina. Pentru început.

Îmi face plăcere să vă informez că dl prof. Sorin Alexandrescu s-a oferit să contribuie la revigorarea PNŢCD şi s-a alăturat echipei de consilieri. În acelaşi timp, dl Petru Romoşanu mi-a spus că preferă să ne ajute fără să fie în mod formal consilier al preşedintelui.

Săptămâna viitoare se va încheia echiparea sediului provizoriu cu aparatura necesară, iar joi, 18 septembrie, va avea loc a doua şedinţă a BNC, ocazie cu care vor fi desemnaţi secretarii executivi pentru cele opt regiuni.

În această perioadă, dl Doru Năsui, prim vicepreşedinte, se ocupă de „i-partid”, respectiv de strategia de comunicare prin internet, de strângerea de fonduri prin internet, de pagina de internet www.pntcd.eu şi chiar de chestiunile preliminare în vederea înfiinţării unui post de televiziune prin internet şi al unuia de radio prin internet; evident, ale PNŢCD.

Mesaje

Din păcate, din felul în care ziariştii reflectă conferinţele mele de presă, chiar şi mie îmi este greu să înţeleg mare lucru. De regulă, ei preferă să mediatizeze scandalul declanşat de Miluţ şi nu intenţiile noastre politice. Aşadar:

Primul mesaj a fost un apel către toţi excluşii, sancţionaţii, marginalizaţii ori autoexilaţii, care vreodată au simpatizat PNŢCD sau i-au fost membri, prin care apel i-am invitat să revină. La fel, primul vicepreşedinte, Doru Năsui, a lansat un apel către românii din diaspora, pentru a-i determina să sprijine proiectul nostru creştin democrat pentru România.

Apoi am anunţat că vreau să revenim la poziţiile politice tranşante, de la începutul anilor ’90, de pe vremea lui Corneliu Coposu.

Cadrul acţiunii politice a PNŢCD va fi conturat de:

1. Morala creştină. Există o legătură evidentă între nivelul de moralitate al unui popor şi nivelul său de prosperitate. La nivel planetar, popoarele creştine au cel mai ridicat standard mediu de viaţă. Europa este ceea ce este tocmai datorită moralei creştine, iar PNŢCD condamnă refuzul unora de a accepta măcar menţionarea acestui fapt în Tratatul Constituţional al Uniunii Europene, ceea ce a dus, printre altele, la blocarea procesului de integrare. În aceste circumstanţe, Uniunea Europeană nu reuşeşte să devină o entitate politică, rămânând, cel puţin pentru moment, mai degrabă o uniune economică, o piaţă comună. Ca buni creştini, acceptăm minorităţile - naţionale, religioase, sexuale sau de orice fel – le respectăm drepturile, dar refuzăm dictatul lor. Considerăm inadmisibil ca minorităţile necreştine (atei, evrei, mahomedani, etc) să încerce să blocheze afirmarea identităţii noastre creştine.

În cadrul lumii creştine, România este mereu citată negativ tocmai din considerente morale: este un stat corupt. Lucrurile nu vor merge cu adevărat bine în România câtă vreme morala nu are nimic de a face cu politica. Cauza comună a crizelor pe care le trăiesc românii este criza morală. Când “turma” rătăceşte, responsabilitatea revine “păstorilor”, iar aceştia sunt Bisericile şi clasa politică. Noi încercăm să schimbăm clasa politică. Nu schimbarea sistemului de vot (de la liste, la uninominal) rezolvă problema, ci schimbarea oamenilor care fac politică. Este nevoie de oameni cu credinţă în Dumnezeu, de oameni care trăiesc în spiritul moralei creştine şi care merg din convingere la biserică, nu doar atunci când se televizează; este nevoie de oameni care fac politică urmând îndemnul biblic de a servi cetăţeanul şi cetatea, adică oameni care fac politică pentru a servi, nu pentru a se servi. PNŢCD este singurul partid din România care are morala creştină ca principiu doctrinar, iar majoritatea membrilor săi tocmai din acest motiv s-au înscris în partid. Chemăm alături de noi pe toţi cei cu credinţă în Dumnezeu, care vor să susţină proiectul nostru creştin-democrat pentru ţară. România are nevoie de creştin-democraţie şi are nevoie de PNŢCD!

PNŢCD susţine în acţiunea sa politică valorile creştine. Valorile creştine înseamnă: apărarea vieţii, inclusiv a celei nenăscute; apărarea curăţeniei sufleteşti şi trupeşti a tinerelor generaţii; apărarea familiei şi protejarea celor slabi; vieţuirea în cinste, demnitate şi pace; bucuria cunoaşterii şi prieteniei; asigurarea mijloacelor materiale pentru un trai decent; asigurarea mântuirii pentru toţi semenii. PNŢCD se opune legiferării căsătoriilor homosexuale şi adopţiilor de copii de către cuplurile homosexuale.

2. Naţionalismul luminat este al doilea principiu doctrinar al PNŢCD. Naţionalismul nostru este luminat pentru că promovează interesele neamului nostru, fără a se îndrepta împotriva altora. Aşa a fost de pe vremea lui Iuliu Maniu, aşa este şi astăzi. PNŢCD consideră dimensiunea etnică şi culturală ca fiind o componentă esenţială a identităţii naţionale. Un sfert dintre români trăiesc în afara graniţelor României. În primul rând sunt cei din fostele provincii româneşti şi din ţinuturile învecinate: Basarabia, Bucovina de Nord, Nordul Maramureşului, Ţinutul Herţei, Cadrilaterul, Banatul Sârbesc, Valea Timocului, Câmpia Tisei şi Transnistria; apoi sunt milioanele de români plecaţi să muncească în statele UE, în America de Nord şi peste tot în lume. Toţi aceştia sunt nevoiţi să se descurce singuri, deoarece Statul român nu are nici un fel de politică prin care să le apere şi să le promoveze interesele. PNŢCD consideră starea de fapt ca fiind inadmisibilă şi păgubitoare, inclusiv pentru imaginea României în lume. Susţinerea şi promovarea identităţii etnice şi culturale a românilor din afara graniţelor actuale nu constituie doar o obligaţie morală pentru România, ci se află în perfectă concordanţă cu promovarea marilor valori ce stau la baza construcţiei europene. PNŢCD consideră că România trebuie să-şi definească o politică care să întărească legăturile pe toate planurile – politic, economic, cultural şi social – dintre Ţara Mamă şi românii din afara graniţelor. În BNC al PNŢCD sunt doi reprezentanţi de marcă ai diasporei, prin care vom promova politicile noastre pentru românii de pretutindeni. (O rog şi pe doamna Bianu, preşedinta CRP, să mă contacteze.)

PNŢCD crede că denunţarea pactului dintre Hitler şi Stalin, cunoscut sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov, trebuie să depăşească – şi în privinţa României – stadiul pur declarativ şi să fie transpusă în viaţă, aşa cum s-a întâmplat în cazul Ţărilor Baltice. Credem că integrarea Moldovei şi Ucrainei în Uniunea Europeană va permite şi rezolvarea problemelor etnice româneşti.

PNŢCD consideră că Tratatul dintre România şi Ucraina - încheiat în anul 1997 de regimul Constantinescu şi ratificat inclusiv cu votul parlamentarilor ţărănişti de atunci – este neavenit, ignoră adevărul istoric, dimensiunea morală şi contravine intereselor perene româneşti. Acest tratat trebuie să fie renegociat! PNŢCD cere cu toată fermitatea ca măcar angajamentele din tratat, cu privire la drepturile românilor din Ucraina, astăzi încălcate, să fie respectate

3. Reforma Statului. România are nevoie de o nouă constituţie. Dacă Revoluţia nu ar fi fost confiscată exact de cei împotriva cărora a fost îndreptată, în România ar fi trebuit să fie restabilită constituţia din anul 1923, iar ţara să redevină o monarhie constituţională. Dacă aşa s-ar fi întâmplat lucrurile, România ar fi dat un semnal politic clar că reînnoadă tradiţiile sale europene, iar drumul ţării spre NATO şi UE ar fi fost scurt şi neted. Din păcate, securiştii şi comuniştii au păstrat controlul şi au organizat jefuirea sistematică a banului public. Aşa se face că astăzi suntem conduşi de o oligarhie foarte solid structurată, de jos, din serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, până sus, în lumea miliardelor de euro; la mijloc se află justiţia, presa şi clientela măruntă, dar ajutătoare. Consecvent opţiunilor sale dintotdeauna, PNŢCD susţine revenirea României la regimul monarhiei constituţionale.

Oricum, România trebuie să renunţe la caracterul bicefal al puterii executive. Nu este normal şi nici benefic pentru ţară să avem două guverne, unul la Cotroceni şi altul la Palatul Victoria, care să lucreze la concurenţă sau chiar antagonic şi între care să existe raporturi de forţă. Monarhia constituţională ar determina eliminarea unuia dintre cei doi poli ai puterii executive şi ar limita marja de manevră a serviciilor în domeniul economico-financiar, prin creşterea influenţei celei mai transparente dintre puterile din stat, parlamentul.

Noua constituţie trebuie să asigure principiul separaţiei puterilor în Stat. Mă limitez la numai două exemple flagrante: în prezent, miniştrii, care acţionează la cel mai înalt nivel al puterii executive, de regulă sunt şi parlamentari; de asemenea, asistăm cu toţii, consternaţi, cum puterea legislativă (parlamentul) blochează puterea judecătorească (justiţia) în cazurile de mare corupţie. Constituţia trebuie să garanteze independenţa justiţiei şi să consacre responsabilitatea deţinătorilor puterii.

Exercitarea puterii trebuie să pornească de la fundamentarea ei pe principiul responsabilităţii. Puterea trebuie să fie dublată de responsabilitate, iar decidenţii trebuie să fie sancţionaţi mai sever decât oricine altcineva. Constituţia şi legile actuale le permit să scape de răspunderea pentru faptele lor cu caracter penal.

Reforma puterilor Statului impune o justiţie independentă, eficientă şi o responsabilizare a celor care o înfăptuiesc. Lipsa reformei justiţiei împiedică reforma morală a societăţii.

Statul trebuie să fie garantul justiţiei sociale, nu în sensul egalităţii veniturilor, ci al tratamentului egal în faţa legii.

4. România europeană are nevoie de o schimbare radicală a vieţii politice. Partidul-Stat, existent înainte de 1989, s-a perpetuat, începând cu FSN, după revoluţie. Într-o asemenea realitate se anulează orice distincţie între cetăţean şi aderent, între instituţiile şi funcţiile de partid şi instituţiile şi funcţiile Statului. Obiectivul cuceririi puterii – firesc pentru orice partid într-o democraţie – a fost înlocuit cu obiectivul „capturării” Statului. Pentru depăşirea acestei stări de fapt, partidele politice româneşti trebuie să evolueze de la statutul de partide de patronaj – care funcţionează pe baza unei relaţii clientelare dintre şefi şi militanţi – la cel de partide ideologice – bazate pe ideologie şi idei/programe.

Într-o ţară superideologizată precum România, unde - până în anul 1989 - totul era ideologie, începând cu raţiile alimentare, a fost oarecum firească trecerea în extrema cealaltă, odată cu schimbarea sistemului, în 1990. În loc de ideologii, am ales oameni: Iliescu, Roman, Stolojan, Vadim, Isărescu, etc, pentru că „ne place de X sau de Y”. Prelungirea focalizării dezbaterii politice pe persoane, în loc de proiecte, este însă păgubitoare. Faptul a fost cu certitudine iniţiat şi încurajat de serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, pentru că sunt cu mult mai uşor de manipulat imaginile unor oameni, decât proiectele politice. De aproape douăzeci de ani, românii aleg oameni, nu proiecte! Şi nu par dispuşi să stabilească o legătură între calitatea alegerilor lor şi calitatea vieţii lor. Prin revenirea la ideologie/doctrină şi programe/proiecte, partidele şi politicienii vor fi obligaţi să înlocuiască confruntarea notorietăţilor cu o competiţie a soluţiilor la problemele din agenda cetăţeanului. Iar cetăţenii ar alege fără greş.

În lipsa competiţiei dintre proiecte, adoptarea sistemului votului uninominal perpetuează şi încurajează personalizarea actului politic, însă nu în sensul responsabilizării directe a omului politic față de alegători, ci mai curând în sensul multiplicării instrumentelor de manipulare şi deturnare a voinţei electorale prin confuzia dintre persoană şi idei sau program, respectiv partid. Candidaţii vor fi desemnaţi tot de către partide, iar atenţia lor va fi orientată prioritar tot spre acestea. Deja selecţia umană de până acum a unor partide indică în mod clar tendinţa populistă a investirii popularităţii mediatice (de obicei, obţinută pe cu totul alte criterii, de ex. prin muzică sau sport) cu potenţial politic. Inflaţia acestor „personalităţi” va spori confuzia competenţelor şi va adânci criza doctrinară. Întrucât circumscripţia judeţeană va fi înlocuită de mai multe colegii, în locul unei campanii (pe listă) vor fi zece-cincisprezece campanii (pe colegii) în fiecare judeţ. Costurile vor creşte corespunzător, obligând candidaţii la înţelegeri/compromisuri suplimentare cu mediile de afaceri, care vor deveni al doilea debuşeu al atenţiei lor. Electoratul va fi obligat să se mulţumească cu locul al treilea.

Aceste teme sunt reluate din moţiunea cu care m-am prezentat în faţa congresului şi au fost subiectele abordate de mine în conferinţele de presă de la Cluj, Alba Iulia, Satu Mare şi Baia Mare din această săptămână. Ce au scris ziariştii, aţi putut vedea şi dumneavoastră. Din păcate, ei preferă mediatizarea scandalului provocat de fosta conducere a partidului. Pe de altă parte, mi se pare că suntem supuşi unui anume fel de embargou mediatic, de care nu sunt străini nici liberalii şi nici democraţii. Despre noi nu pot să apară decât lucruri rele. Pentru REALITATEA TV, de exemplu, singurul fapt relevant în legătură cu PNŢCD este arestarea unui traficant de droguri, „fiu al unui fost deputat PNŢCD, Constantin Aferăriţei” (de care eu nu am auzit niciodată şi – oricum – doar pentru comunişti erau relevante faptele rudelor), nu afirmarea răspicată a unor poziţii politice tranşante, precum cele de mai sus.

Dragi prieteni, voi continua să vă informez cu privire la noutăţile din viaţa partidului.

Radu Sârbu

Preşedinte PNŢCD

Ţărăniştii sătmăreni candidează sub sigla PNL

2008-09-12T15:41:00.003+03:00

Ieri, începând de la ora 10, la unul din localurile sătmărene, noul preşedinte al PNŢCD, Radu Sârbu, a susţinut o conferinţă de presă. Au mai fost prezenţi preşedintele Organizaţiei judeţene Satu Mare, Emil Naghi, vicepreşedintele acesteia, Gheorghe Berinde, Angel Miguel Sanchez, precum şi Lucian Marişca şi Gheorghe Sarkozi.

Preşedintele Naghi a spus că scopul partidului nu este acela de a supravieţui neapărat, ci de a supravieţui cu demnitate: “Candidaţii noştri nu vor merge mascat pe listele vreunui partid, ci pe faţă, pe cele ale Partidului Naţional Liberal”.

Radu Sârbu despre moralitate

Radu Sârbu a vorbit despre politica partidului pe care îl conduce, despre moralitatea politicienilor, şi a anunţat că membrii partidului vor candida la alegerile generale din noiembrie pe listele PNL.
Dânsul a alăturat două noţiuni care nu prea sunt campatibile, şi anume cea de moralitate şi de politică, susţinând că toţi candidaţii PNŢCD vor fi “oameni morali”, că al doilea precept al partidului după moralitate este cel privind naţionalitatea “luminată”.
Nou alesul preşedinte a abordat teme precum dezavantajele Tratatului României cu Ucraina, necesitatea modificării Constituţiei şi întronarea monarhiei în ţara noastră, dar şi teme privind scindarea partidului, respectiv inoportunitatea unei întâlniri “informale” a fostului preşedinte Miluţ în condiţiile în care la Congresul la care Radu Sârbu a fost ales preşedinte au participat reprezentanţi a 37 de judeţe din ţară, congres în care dânsul a fost ales cu mare majoritate de voturi.

Acuze la adresa fostului preşedinte

Radu Sârbu l-a acuzat pe fostul preşedinte Miluţ de faptul că nu l-a interesat partidul, ci evoluţia personală, şi a mai spus că acest partid are un trecut glorios şi, chiar dacă în prezent este unul considerat mic, are şanse de a redeveni unul important în spectrul politic românesc.
Radu Sârbu, şi-a exprimat regretul în ceea ce priveşte tulburările din ultimii ani petrecute în interiorul partidului. „Vom participa mascat la alegeri”, a declarat acesta. Din spusele acestuia reiese că Biroul Naţional se va orienta spre strategii politice. Una dintre acestea este aducerea pe vechul făgaş al ideologiilor partidului. „Revenim la politicile de pe vremea lui Coposu. Morala creştină trebuie să cupleze perfect la viaţa politică din România. Monarhia Constituţională este soluţia pentru români”, a adăugat Radu Sârbu. În viziunea lui Sârbu şi a preşedintelui filialei de la Satu Mare, Naghi Emil, Monarhia Constituţională ar arăta Europei orientarea României iar PNŢCD-ul nu şi-a declarat afinitatea spre o colaborare neapărat cu Regele Mihai. De altfel, tratativele de a candida la parlamentare sub sigla PNL au eşuat şi voci din interiorul partidului spun că potenţialii candidaţi de la Satu Mare ce trebuie desemnaţi până la 30 septembrie sunt Lucian Marişca şi Naghi Emil. „Alianţele din ziua de azi se fac, din păcate pe interese de grup”, a subliniat Radu Sârbu. În acest sens, pentru a se diferenţia de alte partide, ţărăniştii demarează o politică de protecţie pentru românii din diaspora şi consideră că România trebuie să revină la Constituţia din anul 1923. Adevărul e că după anul 1996, acest partid a pierdut toate luptele politice. De asemenea, Radu Sârbu contestă decizia uninominalului pe motiv că toţi candidaţii vor trece, inevitabil, prin filtrul partidului pe care îl vor sluji în continuare şi este dezamăgit că electoratul votează candidaţii propuşi şi nu proiectele acestora, fie că este vorba de Gigi Becali sau de Traian Băsescu. „Valorile în care am crezut trebuie să dăinuie. România a ajuns un exemplu negativ în UE”, a conchis acesta. La congresul din 24 august s-a elaborat strategia de a avea candidaţi în toate colegiile pentru a reuşi să obţină procentul dorit de 2,5%.

news.ro

PNŢCD a propus PNL o alianţă electorală pentru alegerile din noiembrie

2008-09-05T23:59:00.000+03:00

CLUJ-NAPOCA, 5 sep (MEDIAFAX) - Preşedintele ales al PNŢCD, Radu Sârbu, a propus PNL încheierea unei alianţe electorale care să permită ţărăniştilor să candideze în colegiile electorale şi să intre în Parlament sub sigla propriului partid, nu a PNL, iar Tăriceanu i-a spus că va propune liberalilor această formulă.

Sârbu a declarat, vineri, întrebat de câţiva ziarişti despre stadiul negocierilor cu PNL, că a a avut, joi seară, o întâlnire cu preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul căreia a fost prezentată intenţia PNŢCD de a participa la alegeri fie prin forţe proprii, fie într-o alianţă electorală, pe care ar dori-o fie cu PNL, fie cu PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Dl. Tăriceanu mi-a prezentat avantajele formulei propuse şi acceptate de fostul preşedinte Miluţ, dar în finalul discuţiei mi-a promis că va încerca să propună Biroului Politic de Conducere a PNL formula alianţei electorale", a afirmat Radu Sârbu.

Acesta a explicat că alianţa electorală vizată înseamnă că cele două partide vor participa cu membrii lor într-o formulă precum fosta Alianţă D.A. sau CDR.
"În Parlament am ajunge ca ţărănişti, iar în colegiile electorale am fi ca ţărănişti, nu ca liberali. Partidul ar face campanie şi ar prezenta oferta. Nu participăm pe lista PNL şi nu ne travestim", a precizat preşedintele ales al PNŢCD.

În ceea ce priveşte contestaţia "taberei Miluţ" din partid, Sârbu a arătat că noua conducere se află în instanţă cu aceasta şi aşteaptă stabilirea unui termen.

"Sperăm să beneficiem de celeritate în judecarea acestor contestări lipsite de orice argument. Dacă instanţa tergiversează, riscăm scoaterea partidului din alegeri. Miluţ are drept de semnătură şi nu vrea ca PNŢCD să participe în alegeri, în timp ce noi vrem", a mai spus Radu Sârbu.

O dispută anacronică?

2008-08-29T00:02:00.003+03:00

Ce-ar mai fi de spus acum despre schisma din PNŢCD, partid repudiat de alegători în 2000 şi rămas un outsider al jocurilor politice?Şi totuşi, soarta partidului readus la viaţă de Corneliu Coposu merită un moment de meditaţie, căci separarea apelor la congresul din 24 august marchează un moment inedit în viaţa noastră politică: revolta în numele unor principii şi al unui trecut împotriva oportunismului fără scrupule pe care l-am putea numi tot atât de bine vânzare.Ce ar fi spus aşadar Corneliu Coposu despre iniţiativa domnului Miluţ de a aservi partidul liberalilor, lăsându-şi oamenii să candideze numai sub sigla PNL şi numai acolo unde vrea PNL? Putem deduce cu uşurinţă cum ar fi reacţionat liderul politic care declarase că negociază orice, dar nu negociază principii. Urmează întrebarea logică: cum a ajuns PNŢCD pe mâna unor oameni pe care Corneliu Coposu nu i-ar fi acceptat probabil niciodată ca succesori la conducerea partidului pentru care şi-a sacrificat întreaga viaţă? Desigur, şi pe vremea lui Corneliu Coposu, PNŢCD a fost populat de neaveniţi, oportunişti şi mercantili, dar nu ei dădeau tonul. Dimpotrivă, se supuneau unei cenzuri severe din partea conducerii, care ştia foarte bine cu cine are de-a face. După dispariţia lui Corneliu Coposu însă, partidul a devenit arena unor lupte de orgolii, care au dus la plecarea lui Victor Ciorbea, la scurtul intermezzo Andrei Marga şi la alte episoade care l-au aruncat treptat în derizoriu. Dar adevăratul gropar al PNŢCD se numeşte Emil Constantinescu.În iulie 2000, domnul Constantinescu abandona partidul care-l propulsase către funcţia supremă în stat anunţând că este prea scârbit de politică pentru a continua - nu însă suficient de scârbit pentru a se abţine de la impunerea unui candidat prezidenţial ales numai de el, în persoana lui Mugur Isărescu, care însă nu voia să fie candidatul PNŢCD, ci al „oamenilor cumsecade“. Astăzi avem destule elemente ca să înţelegem că a fost vorba de o diversiune majoră, menită să rupă votul fostei CDR, care se situa între 17-20% şi ar fi putut propulsa un candidat unic în al doilea tur al prezidenţialelor, asigurând totodată intrarea în parlament a ţărăniştilor. Altfel ar fi arătat viaţa noastră politică dacă, după 2000, opoziţia la PSD nu ar fi fost reprezentată timp de patru ani doar de PD şi PNL, ci şi de un partid cu o linie anticomunistă ceva mai fermă. Dar tocmai PNŢCD era marota psd-iştilor şi mai ales a lui Ion Iliescu - deci putem conchide că ei au beneficiat cel mai mult de pe urma retragerii lui Emil Constantinescu şi a comediei candidaturii prezidenţiale a lui Mugur Isărescu. Aliaţi astăzi cu liberalii, psd-iştii tocmai se pregăteau de victoria finală, prin dizolvarea totală a identităţii unui partid care le-a fost întotdeauna un ghimpe în coastă. La rândul lor, liberalii erau bucuroşi să-şi însuşească fără prea mari eforturi brandul PNŢCD. Partidul fusese, de altfel, pregătit pentru această mutare finală de Marian Miluţ, omul pus cu mâna de Emil Constantinescu în fruntea ţărăniştilor, după ce a fost candidatul prezidenţial al Acţiunii Populare, partid-fantomă creat tot de Emil Constantinescu şi apoi „vărsat“ în PNL. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie ca să anticipezi că PNŢCD ar fi avut aceeaşi soartă şi ar fi dispărut de pe scena politică pentru a împlini visul iliescian.Iată de ce revolta condusă de Gheorghe Ciuhandu şi Radu Sârbu apare ca o gură de aer proaspăt într-o mare de miasme. Să recunoaştem că, în politica românească dominată de calcule pragmatice, unde totul se cumpără şi oricine se vinde, iar principiile sunt considerate bune de aruncat la coş, revolta unui grup de politicieni tocmai în numele principiilor care asigură identitatea partidului lor este un gest de curaj. Căci domnii Sârbu şi Ciuhandu au toate şansele să piardă alegerile şi să rămână doar cu onoarea de a nu fi vândut sufletul partidului pentru un pumn de arginţi. Pragmaticii le vor râde în nas şi-i vor eticheta drept anacronici. Dar poate că tocmai acest lucru îi face demni de respect.

Rodica Culcer

RADU SARBU SUNA ADUNAREA IN PNTCD

2008-08-27T17:14:00.002+03:00

Presedintele PNTCD ales in functie de congresul extraordinar al partidului, Radu Sarbu, lansat astazi de la Cluj un apel catre toti taranistii "dati afara sau marginalizati de fosta conducere, tuturor celor care mai sunt membri, dar nu au activat in ultimul timp, sa revina in organizatiile din care fac parte".

"Fac acest apel pentru ca, asa cum am declarat si la congres, de acum PNTCD va reincepe sa faca politica, dupa foarte multi ani. S-a terminat cu excluderile si cu rearanjarea esaloanelor inferioare, partidul se intoarce cu fata catre electorat", a adaugat Sarbu.

Liderul taranist a precizat ca el nu este adeptul excluderilor si nu va exclude pe nimeni din partid, nici macar pe Marian Milut, desi este sceptic in ce priveste posibilitatea ca acesta sa accepte deciziile congresului extraordinar si sa se alature noii echipe.

Radu Sarbu a mai declarat ca saptamana viitoare va contacta in mod oficial liderii PNL si PD-L pentru a vedea in ce conditii ar putea sa incheie aliante politice sau electorale cu unul din aceste partide. El a precizat ca "in cazul in care nici unul din partidele amintite nu vor dori sa se alieze cu PNTCD in perspectiva alegerilor parlamentare, taranistii se vor angaja singuri in aceasta batalie electorala, vom participa si la alegerile din toamna si la toate alegerile care vor avea loc, deoarece un partid care nu este capabil sa sustina o oferta politica in campania electorala nu are ratiunea de a exista".

Noul lider al PNTCD considera ca discutiile asupra scandalului din partid sunt "o furtuna intr-un pahar cu apa, pahar de 1,3%, pe care vrem sa-l transformam in lac, apoi in mare si, in final, in ocean care sa preia puterea". Radu Sarbu nu a putut preciza in cat timp crede ca va realiza acest obiectiv.

Cornelia Trif
Citynews.ro

PNTCD si-a ales noua conducere

2008-08-26T14:56:00.004+03:00

PNŢCD şi-a ales o nouă conducere în cadrul Congresului Extraordinar desfăşurat în data de 24 august la Sala Radio. Noul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat este Radu Sârbu, a cărui moţiune a întrunit voturile a 369 de delegaţi din cele 374 de voturi exprimate.
Noi membrii aleşi ai Biroului Permanent sunt romano-americanul Doru Năsui - primvicepreşedinte, Gheorghe Ciuhandu - preşedinte C.N.C., Alexandru Kala Popescu – Secretar General şi 7 vicepreşedinţi: Ion Caramitru, Andrei Dimitriu, Adrian Ghiţă, Mihai Grigoriu, Alexandru Herlea, Virgil Petrescu şi Radu Rizescu.
Congresul Extraordinar al PNŢCD a fost convocat pentru a vedea dacă membrii partidului mai au încredere în conducerea aleasă în 2007, care a eşuat în a îndeplini obiectivele stabilite la alegere şi anume obţinerea unui procent de 5% la alegerile europarlamentare şi 7% la alegerile locale.

“Congresul a fost convocat tocmai pentru a păstra identitatea partidului. Noua conducere a fost aleasă pentru a nu scoate PNŢCD din arena politică. Pentru alegerile care se apropie, o alianţă ar fi de preferat, în primul rând cu alte partide de dreapta. Nu suntem de acord cu o fuziune prin absorbţie a partidului nostru cu PNL” a declarat noul preşedinte al PNŢCD, Radu Sârbu.
“Comitetul Naţional de Conducere (C.N.C.) de la Sinaia are un caracter informal şi chiar diversionist, având în vedere faptul că astăzi, la Bucureşti, au fost prezenţi 43 dintre cei 83 de membri ai C.N.C.” a continuat Radu Sârbu.

Argumentele pentru convocarea Congresului Extraordinar

1. Inlocuirea echipei care a dat dovada de ineficienta ratand dezastruos obiectivele electorale propuse si care este vinovata de luarea de masuri arbitrare, ca de exemplu excluderea unor membri si demiterea unor conduceri de organizatii pe motivul unor rezultate nesatisfacatoare in alegeri, fara ca in prealabil sa fi fost aprobate criterii de performanta in alegeri. Mai mult, vinovatul principal de rezultatele slabe din Bucuresti, dl. Pavelescu, primul care trebuia sanctionat daca era vorba de ineficienta organizatiei capitalei si a celor de sector, in calitatea lui de presedinte al organizatiei capitalei, s-a transformat in acuzator, judecator si calau al colegilor. In realitate au decapitat conduceri de organizatii si au exclus membri pentri a-i inlocui cu persoane servile, care sa-i ajute sa-si pastreze scaunele. 2. Stabilirea strategiei de participare la alegerile parlamentare. Solutia negociata de echipa Milut, de neparticipare la alegeri si trimitere de oameni pe listele PNL este imorala(intrare in Parlament pe usa din spate), ilegala(pentru ca este contrara spiritului legilor privind menirea partidelor, a justificarii existentei partidelor si ocoleste prevederile legale privitoare la apartenenta politica) si dezastruoasa pentru partid, deoarece trimite electoratul nostru sa voteze semnul altui partid si pune in pericol existenta partidului din punct de vedere legal. .Daca erau atat de convinsi de justetea solutiei lor, trebuiau sa vina la Congres, sa-si sustina punctul de vedere, deoarece sansa lor si rezolvarea democratica era sa convinga majoritatea delegatilor ca au dreptate si sa accepte hotararea Congresului indiferent care era. Convocarea Congresului Extraordinar s-a facut statutar de peste 1/3 din organizatii, iar BNC-ul era obligat prin statut sa organizeze Congresul: Art. 32 (1) Partidul are ca foruri supreme de conducere, la toate nivelurile organizatorice, adunările generale ale membrilor sau ale delegaţilor acestora, denumite: congresul Partidului, conferinţe şi adunări generale. (2) Adunările generale extraordinare se convoacă de forul imediat inferior cu votul majorităţii membrilor, de forurile următoare cu 2/3 din numărul membrilor acestora, după caz, de un for de conducere de la nivelul superior, ori de 1/3 din numărul organizaţiilor sau filialelor reprezentate. (3) Data, ora şi locul de desfăşurare sunt stabilite de cel care convoacă adunarea, în conformitate cu statutul, iar în cazul adunărilor generale de alegeri, data se stabileşte cu acordul biroului de conducere superior. Art. 46 (4) Biroul Naţional de Conducere are următoarele atribuţii: a) convoacă şi stabileşte data, locul, proiectul ordinii de zi a congresului şi norma de reprezentare a delegaţilor la congres; Mentionez ca s-a facut notificare de catre organizatiile care au convocat Congresul la Tribunalul Bucuresti asupra faptului ca BNC-ul nu isi indeplineste obligatia statutara. Mai mult, desi Congresul era convocat pe 24 august, anuntat cu peste 30 de zile inainte, conform statutului, de catre 27 de organizatii, dl. Milut et comp., cu doua saptamani inainte de Congres au convocat un Comitet National de Conducere la aceiasi data, dar la Sinaia. In tot acest timp au facut presiuni asupra presedintilor de organizatii sa-si retraga decizia de convocare a Congresului si sa nu participe la Congres. In unele cazuri au reusit, totusi la Congres au participat majoritatea delegatilor, 375 din 684, deci Congresul este si din acest punct de vedere statutar. Grupul intrunit la Sinaia nu are nici o relevanta statutara. In primul rand nu a participat presedintele CNC, dl. Ciuhandu, iar in al doilea rand nu aveau cum sa aiba cvorum-43 de membri din totalul de 84, deoarece la Congres au participat 43 de membri si cel putin 3 membri nu au participat nici intro parte nici in cealalta. Probabil intre cei 51 anuntati ca prezenti sunt persoane numite peste noapte de ex-presedintele Milut et comp. dupa sanctiunile date la SINAIA sau in locul celor sanctionati anterior, la care JODA(Juriul de Onoare, Disciplina si Arbitraj) le-a anulat sanctiunile si ca urmare si-au pastrat functiile, deci autointitularea grupului ca CNC este nestatutara. JODA conform legii partidelor este constituita in baza: Art. 15. - (1) Pentru soluţionarea diferendelor dintre membrii unui partid politic sau dintre aceştia şi conducerile organizaţiilor partidului, se constituie comisii de arbitraj la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale, iar conform statutului PNTCD membrii JODA la nivel national sunt alesi de Congres si deciziile sunt definitive la judecarea apelului: Art. 55.Juriile de onoare, disciplină şi arbitraj(6) Juriul este compus din 5-13 membri aleşi de congres. Membrii biroului de conducere şi secretarii generali adjuncţi nu pot face parte din juriul la acelaşi nivel. (7) Juriul judecă în complet de trei membri în primă instanţă sau apelul împotriva deciziei unui birou. Art. 22. Aplicarea sancţiunilor(9) Membrii Partidului sancţionaţi în primă instanţă sau cei care au făcut sesizarea pot face apel împotriva deciziei de sancţionare. Decizia adoptată la judecarea apelului este definitivă. Unii dintre cei care s-au dus la Sinaia sunt motivati de interese personale meschine, un fotoliu de parlamentar sau un interes pecuniar. Altii si-au pierdut speranta ca putem reusi prin forte proprii sau ca cineva ne va primi intro alianta electorala, deci au abandonat lupta si au acceptat cea mai facila solutie, cea care implica un efort minim din partea lor. Nu ii condamnam. Ne pare rau ca si-au pierdut speranta, credinta si ca au trebuit sa-si calce pe constinta. Oricand se pot intoarce la matca. I-am primit cu bratele deschise pe toti cei care au spus ca au acelasi crez, i-am pus la masa si le-am acordat increderea noastra. Ce fel de oameni sunt cei pe care ii primesti in casa cu bratele deschise, ii omenesti si ei te dau afara? Ce tratament merita acestia? Poate cineva sa-i identifice pe acestia ca purtatori ai spiritului PNTCD? PNTCD este acolo unde este spiritul PNTCD, acolo unde sunt cei care s-au sacrificat pentru principiile si valorile lui si mai sunt in viata: Ion Diaconescu, Gabriel Tepelea, Nicolae Marincus, surorile Coposu si multi altii, acolo unde sunt cei care au preluat stafeta: Gheorghe Ciuhandu, Radu Sarbu, Ion Caramitru si multi, multi altii. Pe termen lung forta ideilor unui partid este cea care face ca acel partid sa ramana in constinta oamenilor sau sa dispara, indiferent de ce vor unii sau altii. Cata vreme principiile si valorile PNTCD vor atrage, vor gasi aderenti, partidul nu este mort si nu va muri. Un partid, care de la constituirea ca PNŢ, militează pentru: patriotism luminat, morală creştină, democraţie desăvârşită, dreptate socială, principii care se regăsesc în doctrina actuală a partidelor creştin-democrate, iar in programul nostru politic apar ca:

Doctrina creştin-democrată - centrată pe fiinţa umană şi pe comunitate

Fiinţa umană - subiect şi nu obiect al politicii

Tradiţie şi morală creştină - familia şi comunitatea

Subsidiaritate şi acţiune politică eficientă

Dreptate şi proprietate responsabilă

Economia socială de piaţă orientată spre dezvoltarea durabilă

Unitate în diversitate - pluralism şi toleranţă,

PNTCD va renaste prin forta si necesitatea aplicarii acestor principii pe care multi le impartasesc si care sunt sigur ca vor atrage in viitor mult mai multi aderenti. Cred ca aceste randuri va vor folosi la informarea corecta a cititorilor.

PNŢCD Congres Extraordinar la Bucureşti

2008-08-24T16:49:00.003+03:00

Congresul PNŢCD din 24 august 2008 marchează cea mai importantă încercare de revenire pe scena publică a unui partid istoric înfiinţat în perioada interbelică. Se va discuta dezbaterea şi adoptarea raportului Biroului Naţional de Conducere şi alegerea preşedintelui partidului, a Biroului Naţional de Conducere, a membrilor aleşi din Comitetul Naţional de Conducere.Gheorghe Ciuhandu, preşedintele CNC al PNTCD , a explicat necesitatea organizării acestui eveniment. "Organizarea acestui congres derivă din situaţia internă din partid, incluzând rezultatele foarte slabe obţinute la alegerile locale, precum şi necesitatea pregătirii unei conduite politice a partidului în alegeri. În data de 5 iulie, am avut o şedinţă a CNC la Bucureşti, iar atunci am discutat despre aceste aspecte, deşi conducerea partidului (şi mă refer aici la domnii Miluţ şi Pavelescu) a evitat acest lucru. Eu am cerut atunci, ca preşedinte al CNC, să fie ridicate sancţiunile care s-au dat şi să nu se mai ia astfel de măsuri, dar s-a refuzat. Totodată, am cerut şi convocarea congresului", a spus Ciuhandu.Acesta a mai precizat că: "În data de 23 iulie, am avut la Timişoara o discuţie cu domnul Miluţ. Atunci am discutat ca la congres să se meargă pe moţiune unică, pe care să fie reprezentanţi ai organizaţiilor din toată ţara şi să nu se mai facă excluderi până la congres. După câteva zile a retractat, motivând că, datorită colaborării cu PNL, nu mai e nevoie nici de BNC, nici de CNC, nici de congres. Totodată, a explicat că nu se poate merge în alianţă cu PNL deoarece protocolul încheiat de aceştia cu PD nu permite acest lucru. Eu nu sunt de acord cu o colaborare sub această formă (să avem oamenii noştri, dar să nu reprezinte partidul) ne privează de statutul de partid parlamentar, ar însemna să intrăm pe uşa din dos a Parlamentului. Cum adică să demisioneze din partid candidaţii şi apoi să figureze ca independenţi în Parlament şi să se reînscrie? Salutăm colaborarea cu PNL, dar o vedem sub forma unei alianţe, nu sub această formă"."La ultimul BNC am constatat că jocurile sunt tranşate şi am aflat ulterior că am fi votat pentru convocarea CNC la Sinaia, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care este congresul.
Nu este posibil aşa ceva. Fac apel la o atitudine echilibrată. Avem multe probleme: partidul nu şi-a îndeplinit obiectivele în alegeri, avem excluderi, BNC e blocat, se caută schimbări în organizaţiile judeţene (se pun oameni de paie, unii nici măcar nu sunt membri ai partidului). Dorim reintroducerea democraţiei interne în PNŢCD, dorim ca partidul să îşi păstreze identitatea, nu să fie agent electoral al altora la alegeri, să avem o participare demnă la alegeri, sub formă de alianţă de partide, dorim să se aleagă o nouă conducere aptă să realizeze aceste lucruri. Vom vedea câţi vor veni la Bucureşti, vom vedea câţi vor merge la Sinaia şi apoi vom trage concluziile", a declarat Ciuhandu.

PNTCD importa lideri din SUA

2008-08-21T01:20:00.002+03:00

Unul dintre liderii comunităţii româneşti din Statele Unite ale Americii, omul de afaceri Doru Năsui, va candida pentru postul de prim-vicepreşedinte al PNŢCD. El va face echipă cu fostul preşedinte al FPS, Radu Sârbu, titreaza Amos News.
Doru Năsui a fost Presedintele "Romania -NATO Alliance"(Alianta România-NATO) care s-a dizolvat dupa atingerea obiectivului-integrarea Romaniei in NATO. Originar din Maramureş, el provine dintr-o familie de foşti deţinuţi politici. În prezent, el este unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri români din SUA şi conduce American International Radio Inc., cel mai mare distribuitor Motorola din lume. Radu Sârbu, cel care este în prezent preşedinte al PNŢCD Cluj, va candida pentru postul de preşedinte al partidului. El i-a oferit primarului din Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, postul de preşedinte al Comitetului Naţional de Conducere, iar Gheorghe Ciuhandu a acceptat.De asemenea, cunoscutul actor Ion Caramitru ar urma să fie vicepreşedinte al partidului, împreună cu fostul ministru al Integrării Europene, Alexandru Herlea, în prezent membru al conducerii Partidului Popular European.Noua echipă de conducere ar urma să fie desemnată în cadrul congresului extraordinar al PNŢCD care va avea loc duminică, la Bucureşti.

Daca 26 de organizatii vor reusi sa mobilizeze si sa trimita la Bucuresti 343 de reprezentantii, Radu Sarbu va fi noul presedinte al PNTCD. El si-a ales o echipa formata din 10 oameni, secund urmand sa-i fie Doru Nasui, ca prim-vicepresedinte al partidului.

Congresul extraordinar PNTCD 24 August 2008

2008-08-21T01:15:00.002+03:00

Gheorghe Ciuhandu: „Sâmbătă, în data de 24 august, vom organiza la Bucureşti un congres extraordinar. Necesitatea organizării acestui congres derivă din situaţia internă din partid, incluzând rezultatele foarte slabe obţinute la alegerile locale, precum şi necesitatea pregătirii unei conduite politice a partidului în alegeri.
În data de 5 iulie, am avut o şedinţă a CNC la Bucureşti, iar atunci am discutat despre aceste aspecte, deşi conducerea partidului (şi mă refer aici la domnii Miluţ şi Pavelescu) a evitat acest lucru. Eu am cerut atunci, ca preşedinte al CNC, să fie ridicate sancţiunile care s-au dat şi să nu se mai ia astfel de măsuri, dar s-a refuzat. Totodată, am cerut şi convocarea congresului. În data de 23 iulie, am avut, la Timişoara, o discuţie cu domnul Miluţ. Atunci am discutat ca, la congres, să se meargă pe moţiune unică, pe care să fie reprezentanţi ai organizaţiilor din toată ţara, şi să nu se mai facă excluderi până la congres. După câteva zile, a retractat, motivând că, datorită colaborării cu PNL nu mai e nevoie nici de BNC, nici de CNC, nici de congres. Totodată, a explicat că nu se poate merge în alianţă cu PNL deoarece protocolul încheiat de aceştia cu PD nu permite acest lucru. Eu nu sunt de acord cu o colaborare sub această formă (să avem oamenii noştri, dar să nu reprezinte partidul) ne privează de statutul de partid parlamentar, ar însemna să intrăm pe uşa din dos a parlamentului. Cum adică să demisioneze din partid candidaţii şi apoi să figureze ca independenţi în parlament şi să se reînscrie? Salutăm colaborarea cu PNL, dar o vedem sub forma unei alianţe, nu sub această formă.
La BNC-ul care a avut loc miercurea trecută, am constatat că jocurile sunt tranşate şi am aflat ulterior că am fi votat pentru convocarea CNC la Sinaia, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care este congresul. Nu este posibil aşa ceva. Fac apel la o atitudine echilibrată. Avem multe probleme: partidul nu şi-a îndeplinit obiectivele în alegeri, avem excluderi, BNC e blocat, se caută schimbări în organizaţiile judeţene (se pun oameni de paie, unii nici măcar nu sunt membri ai partidului). Dorim reintroducerea democraţiei interne în PNŢCD, dorim ca partidul să îşi păstreze identitatea, nu să fie agent electoral al altora la alegeri, să avem o participare demnă la alegeri, sub formă de alianţă de partide, dorim să se aleagă o nouă conducere aptă să realizeze aceste lucruri. Vom vedea câţi vor veni la Bucureşti, vom vedea câţi vor merge la Sinaia şi apoi vom trage concluziile.”

Viorel Sasca: „La noi în partid efectiv a fost democraţie, toţi şi-au putut exprima opiniile, am cerut doar ca situaţiile conflictuale să se discute în interiorul partidului. Ceea ce fac domnii Miluţ şi Pavelescu reprezintă grave încălcări ale statutului, acţiunile lor dovedesc lipsă de cultură politică şi chiar de respect faţă de partid şi membrii săi. Potrivit statutului partidului, CNC trebuie să aprobe înainte participarea partidului în alianţe, dar varianta de a trimite oameni să candideze pe listele altui partid nici nu există în statut. În plus, această variantă este şi imorală. Salutăm dorinţa PNL de a colabora cu noi, dar cred că şi ei îşi dau seama că sub această formă nu se poate. Eu m-am uitat pe protocolul încheiat de PNL cu PD şi nu am găsit nici o interdicţie pentru PNL de a merge în alegeri cu alt partid, dar poate nu e varianta completă pe site.
În ceea ce priveşte congresul - 64% din organizaţiile din ţară vor fi prezente la congres, ceea ce înseamnă că, din totalul de 684 delegaţi, vor fi prezenţi peste 400. Noi, în Timiş, avem 3 delegaţi de drept şi 92 aleşi”.

Gheorghe Ciuhandu: „Momentan, avem o singură moţiune, pe cea a domnului Radu Sârbu, pe care o susţinem. Vrem ca în forurile de conducere ale partidului să fie reprezentanţi din toate zonele ţării. Momentan, avem din Bucureşti, Călăraşi, Olteniţa, Dolj, în rest, 2-3 din alte zone (cum e şi cazul Timişului). Domnul Miluţ a argumentat că, prin colaborarea cu PNL, nu mai e nevoie nici de BNC, nici de CNC, nici de congres. Or, acest lucru nu este adevărat. Problema nu este la PNL, căci este normal ca ei să negocieze condiţii cât mai bune pentru partidul lor. Eu de-abia în 23 iulie am aflat de negocieri, ni s-a spus doar că protocolul se va semna în câteva zile. Am fost chiar acuzat că boicotez negocierile cu PNL şi vreau să vând partidul la PD, ceea ce, pur şi simplu, este aberant. Eu doresc o colaborare cu PNL; dar sub forma unei alianţe între partide.”

Mesajul lui Gheorghe Ciuhandu catre toti membrii si simpatizantii PNTCD

2008-08-18T20:35:00.000+03:00

PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT
Timisoara, P-ta Libertatii, nr. 2, Tel / fax: 0256. 430 132

Catre membrii Comitetul National de Conducere

In calitate de preşedinte al CNC al PNŢCD vă rog să participaţi la Congresul Extraordinar din 24 aug a.c. organizat la Bucuresti. Consider că organizarea unei şedinţe a CNC pe aceiaşi dată cu Congresul Extraordinar, convocat statutar de peste 1/3 din organizaţiile partidului, este o încercare nefericită care poate adânci fisura existentă deja şi exacerbează starea conflictuală existentă.Am constatat incapacitatea actualului BNC, în care dintre membrii alesi la Congresul din 2007 mai sunt activi doar 5, de a gestiona obiectiv şi cu responsabilitate situaţia critică în care ne găsim după insuccesele din alegerile pentru Parlamentul european si Alegerile locale.Avem nevoie de o echipă de conducere cu un mandat clar, dat de un Congres, singurul for în măsură să ia decizii care pot afecta existenţa partidului, ca de exemplu neparticiparea la alegerile parlamentare din acest an. Participarea unor membri PNŢCD la Alegerile parlamentare din acest an sub sigla altui partid presupune înscrierea acestora în partidul respectiv pentru că trebuie să-şi declare apartenenţa politică în declaratia de acceptare a candidaturii potrivit art. 29 alin.(12) din Legea votului uninominal:Declaratia de acceptare a candidaturii va cuprinde circumscriptia electorala si colegiul uninominal in care candideaza, numele, prenumele, codul numeric personal, partidul politic sau alianta care l-a propus, profesia, ocupatia si apartenenta politica a candidatului, consimtamantul expres al acestuia de a candida pentru functia respectiva, precum si precizarea ca intruneste conditiile prevazute de lege pentru a candida.Absenţa noastră de la aceste alegeri ar însemna o pierdere importantă de electorat, care se va deplasa spre alte partide şi ne va pune in pericol existenţa ca partid, conform urmatoarelor prevederi din Legea partidelor politice:Art. 46. - (1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii:e) ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti conform art. 47 alin. (1);f) ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite la art. 1 şi 2, constatată de Tribunalul Bucureşti conform art. 48;Art. 47. - (1) Inactivitatea unui partid politic se poate constata în următoarele situaţii:b) nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, în cel puţin 18 circumscripţii electorale.(2) Pentru partidul politic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) Tribunalul Bucureşti, la cererea Ministerului Public, va constata încetarea existenţei sale, cu respectarea normelor de procedură prevăzute la art. 26 alin. (2)-(4).Art. 48. - (1) Neîndeplinirea obiectivelor stabilite pentru un partid politic, conform art. 1 şi 2, se poate constata când un partid politic nu obţine la două alegeri generale succesive un număr minim de voturi.(2) Numărul minim necesar îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1 şi 2 este de cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional, pentru candidaturile depuse în oricare dintre următoarele scrutinuri: consilii judeţene, consilii locale, Camera Deputaţilor, Senat.In plus, participarea unor membri pe lista altui partid ar putea să ne ducă la pierderea calităţii de membru al PPE prin specularea acestei situaţii de către un partid concurent care are interesul să ne elimine din viaţa politică.Numai o soluţie politică dezbătută şi adoptată în cel mai înalt for al partidului, Congresul Extraordinar, care sa devina obligatorie pentru toti membrii, poate asigura unitatea partidului şi premisa revigorării acestuia.Consider ca absolut necesară crearea unui climat de înţelegere, de colaborare şi solidaritate între liderii politici ai PNŢCD şi vă cer o poziţie fermă faţă de cei care prin actiunile lor îsi promovează interesul strict personal în detrimentul cauzei comune.Vă rog pe toţi liderii partidului la acţiuni responsabile în interesul partidului. De asemenea vă rog pe toţi: lideri, membri şi simpatizanţi, să ne unim eforturile în depăşirea acestei situaţii tensionate, astfel ca partidul nostru să-si regăsească unitatea de idei si acţiune necesare pentru reuşita în acţiunea politică.Cu speranţa că veţi răspunde acestei chemări, cu toată consideraţia,

Conf. Dr. ing. Gheorghe CIUHANDU
Preşedinte al CNC al PNŢCD
Timişoara, 15.08.2008

Proiect de Motiune pentru Congresul Extraordinar din 24 August 2008

2008-07-30T16:17:00.004+03:00

Proiectul ordinii de zi a Congresului Extraordinar al PNŢCD din data de 24 august 2008

1.Dezbaterea şi adoptarea raportului Biroului Naţional de Conducere;

2. Dezbaterea raportului financiar şi descărcarea de gestiune;

3. Prezentarea moţiunilor;

4.Alegerea preşedintelui partidului, a Biroului Naţional de Conducere, a membrilor aleşi din Comitetul Naţional de Conducere;

5. Adoptarea programului partidului;6. Alegerea comisiei pentru completarea şi modificarea Statutului;

7. Alegerea Juriului de onoare, disciplină şi arbitraj;8. Cuvântul preşedintelui ales.

Credinţă şi Democraţie în România Europeană

CreDem în România !
România nu are o clasă politică adecvată nevoilor sale în actuala conjunctură naţională şi internaţională. Clasa noastră politică s-a omogenizat la cel mai mic numitor comun şi a devenit evident faptul că asemănările dintre politicienii diferitelor partide sunt mult mai importante decât deosebirile dintre ei. Orice alianţă politică a devenit posibilă, pentru că nu se fundamentează doctrinar şi nu se articulează pe vreun proiect, ci toate au scopul de a accede şi a menţine la putere un grup de oameni. O dată la patru ani, politicienii vin în faţa electoratului şi îi cer votul, după care se ocupă de propriile interese. Afacerile şterg diferenţele de culoare politică, iar atunci când sunt prinşi cu mâţa-n sac, se coalizează şi blochează actul de justiţie. Noi credem că aşa nu se mai poate! România are nevoie de un alt fel de a se face politică. România a aderat la Uniunea Europeană, dar pentru a se integra cu adevărat, România trebuie să se schimbe! România trebuie să adopte fondul culturii europene, nu numai formele ei. Nu este suficientă construirea unor noi instituţii şi nici adoptarea aquis-ului comunitar. Trebuie schimbate mentalităţile, trebuie să ne schimbăm şi noi! Procesul trebuie să înceapă de sus, iar PNŢCD propune proiectul CreDem in Romania, un proiect creştin-democrat pentru România europeană.

Suntem absolut convinşi că România nu va progresa dacă morala nu-şi va găsi locul în viaţa sa politică. Poporul român este un popor creştin, dar câtă morală creştină există în politica de azi? Din acest punct de vedere, PNŢCD este singurul partid care are morala creştină ca principiu doctrinar şi reprezintă unica alternativă reală la toate celelalte. Este adevărat că, deşi PNŢCD a fost întotdeauna un partid doctrinar, el şi-a pierdut locul central de pe scena politicii româneşti din cauza unor greşeli făcute de liderii săi. Am învăţat din aceste greşeli, iar moţiunea CreDem în România emană de la un nou PNŢCD, un PNŢCD optimist şi plin de speranţă, un PNŢCD care îşi propune să le dea românilor demnitatea şi încrederea pe care o merită, ca orice popor european.

I. România europeană are nevoie de o reconsiderare a exerciţiului puterii, de o redefinire a Statului şi a funcţiilor sale

La 18 ani de la Revoluţie, datorită evoluţiilor negative din perioada Statului comunist-totalitar – caracterizat prin funcţia represivă – şi din prezent, când statul - birocratic, ineficient şi corupt - iroseşte resursele bugetare, Statul trebuie să se reabiliteze în faţa cetăţenilor săi. În plus, credem că Statul român are nevoie de o redefinire, atât pe plan intern, cât şi în faţa opiniei publice internaţionale. Redefinirea este cu atât mai necesară cu cât, sub presiunea globalizării, Statul pierde o parte din atribuţiile sale şi nu mai poate exersa asupra cetăţenilor săi o putere fără limite. Statul a fost mult prea prezent în viaţa individului, ca un stăpân absolut şi necontestat, lucru care a distorsionat mentalitatea cetăţeanului şi a amplificat birocratizarea instituţiilor şi funcţiilor Statului.

PNŢCD consideră că a sosit momentul ca Statul să devină secundar în viaţa cetăţenilor săi şi să intervină în viaţa privată numai atât cât este necesar pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, respectarea demnităţii umane, egalitatea în faţa legii, egalitatea şanselor, evitarea derapajelor sociale, protecţia sănătăţii oamenilor şi a mediului înconjurător, asigurarea accesului la educaţie, siguranţa individuală şi naţională, apărarea naţională şi afirmarea naţiunii în lume.

Pentru toate acestea, sunt necesare câteva schimbări esenţiale.

1. România are nevoie de o nouă Constituţie. Pentru evitarea crizelor într-un sistem de putere, raporturile de forţă şi ierarhiile trebuie să fie clare. Trebuie să eliminăm caracterul bicefal al puterii executive, alegând între republica prezidenţială, cea parlamentară şi monarhia constituţională.

Este necesară reducerea numărului de parlamentari şi eliminarea suprapunerilor între atribuţiile celor două camere.

Trebuie asigurată o reală separaţie a puterilor în Stat prin delimitarea clară a celor trei puteri ale statului, Legislativă, Executivă şi Judecătorească şi prin stabilirea unui sistem de verificare şi de echilibru între cele trei puteri.

În acest scop, noua Constituţie va promova în mod clar puterea poporului, prin organizarea de alegeri libere şi democrate pentru toate cele trei puteri în stat. Astfel, nu numai Preşedintele ţării, parlamentarii şi primarii vor fi aleşi prin vot liber şi democrat, ci şi judecătorii şefi, procurorii şefi şi şefii de poliţie de la diverse nivele, pentru a fi scoşi de sub influenţa politicului. Este normal să fie aşa, întrucât alegerea reflectă voinţa poporului, iar aleşii trebuie să răspundă de activitatea lor numai în faţa poporului.

Parlamentul trebuie să-şi exercite mai eficient atribuţia de legiferare, pentru a restrânge intervenţiile executivului prin intermediul ordonanţelor de urgenţă. Acestea, împreună cu procedura asumării răspunderii guvernului în faţa Parlamentului, conduc la degenerarea dezbaterilor parlamentare în dispute politice sterile, creându-se imaginea unei instituţii (Parlamentul) pe cât de costisitoare, pe atât de inutilă, în timp ce Guvernul conduce ţara prin decrete (OUG). Pentru asigurarea unei reale separaţii a puterii legislative de cea executivă, se impune instituirea incompatibilităţii dintre funcţia de parlamentar şi cea de ministru.

2. Alături de principiul separaţiei puterilor în Stat, exercitarea puterii trebuie să pornească de la fundamentarea ei pe principiul responsabilităţii. Responsabilitatea deţinătorilor puterii presupune nu numai exercitarea ei în cadrul constituţional şi legal, ci şi conştientizarea faptului că deţinerea dreptului de a decide asupra celor guvernaţi presupune obligativitatea suportării consecinţelor propriilor acte şi fapte care implică exerciţiul puterii. Este obligatorie eliminarea privilegiilor demnitarilor, în primul rând ale celor care îi protejează în faţa justiţiei, ei fiind aleşi să servească poporul român, nu să-i devină stăpâni.

Prin organizarea de alegeri libere pentru fiecare din reprezentanţii celor trei puteri în stat, se obţine exact această responsabilizare a deţinătorilor de putere, care vor da socoteală numai alegătorului pentru acţiunile lor, şi nu altui deţinător de putere, dintr-o altă putere a Statului, cum se întâmplă în prezent.

3. Reforma puterilor Statului impune o justiţie independentă, eficientă şi o responsabilizare a celor care o înfăptuiesc. Lipsa reformei justiţiei împiedică reforma morală a societăţii, deoarece lipsa unui etalon fundamental între „drept” şi „nedrept” lasă societatea fără busolă morală. Reforma justiţiei, prin importanţa şi implicaţiile sale la nivelul întregii societăţi, reprezintă o condiţie esenţială a evoluţiei spre bine a fiecărui cetăţean, o garanţie a faptului că setul de valori pe care se fundamentează societatea – dreptate, proprietate, libertate – funcţionează.

4. Reconsiderarea exerciţiului puterii necesită regândirea modului de distribuire a acesteia atât între instituţiile Statului, cât şi la nivelul diferitelor paliere ale acestor instituţii. România nu a abolit încă principiile Statului centralizator, deşi o democraţie autentică presupune continuarea descentralizării politice şi administrative, în sensul amplificării implicării directe şi indirecte a cetăţenilor în procesul decizional şi în controlul acestui proces. Transferul puterii trebuie dublat de transferul resurselor corespunzătoare, fără de care descentralizarea eşuează şi se compromite. Administraţia locală este primul spaţiu public cu care cetăţeanul este în contact direct. Considerăm că majoritatea serviciilor publice sunt furnizate mai eficient de la nivel local: învăţământul preuniversitar, asistenţa socială, alimentarea cu apă, infrastructura rutieră, etc. Descentralizarea nu trebuie să fie un scop în sine, ci o metodă de a pune în prim plan comunităţile locale, cetăţeanul, până la urmă.

5. Consolidarea societăţii civile, existentă mai mult formal în România, rămâne un obiectiv major. Un Stat fără o societate civilă autentică este ca un corp fără suflet. Corpul social nu se coagulează şi nu se manifestă exclusiv la nivelul partidelor politice. Societatea civilă are rolul de a media relaţia individ-Stat, prin asigurarea participării pentru individ, în condiţiile prezervării intereselor colective. Instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice constituie temelia unei democraţii funcţionale, permiţând cetăţeanului să participe efectiv la viaţa publică. În societăţile democratice, societatea civilă acţionează ca mecanism regulator, influenţând deciziile politice şi economice, de interes public, în general. Statul român a instituţionalizat parteneriatul cu sindicatele, patronatele şi organizaţiile neguvernamentale, dar acestea par a fi forme goale de conţinut, structuri ce promovează interesele propriilor suprastructuri, mai degrabă decât pe cele ale cetăţenilor. Mecanismele democraţiei participative sunt încă deficitare societatea românească, iar PNŢCD îşi propune ameliorarea stării de fapt.

II. România europeană are nevoie de o schimbare radicală a vieţii politice

1. Partidul-Stat, existent înainte de 1989, s-a perpetuat, începând cu FSN, după revoluţie. Într-o asemenea realitate se anulează orice distincţie între cetăţean şi aderent, între instituţiile şi funcţiile de partid şi instituţiile şi funcţiile Statului. Obiectivul cuceririi puterii – firesc pentru orice partid într-o democraţie – a fost înlocuit cu obiectivul „capturării” Statului. Pentru depăşirea acestei stări de fapt, partidele politice româneşti trebuie să evolueze de la statutul de partide de patronaj – care funcţionează pe baza unei relaţii clientelare dintre şefi şi militanţi – la cel de partide ideologice – bazate pe ideologie şi idei/programe.

Într-o ţară superideologizată precum România, unde - până în anul 1989 - totul era ideologie, începând cu raţiile alimentare, a fost oarecum firească trecerea în extrema cealaltă, odată cu schimbarea sistemului, în 1990. În loc de ideologii, am ales oameni: Iliescu, Roman, Stolojan, Vadim, Isărescu, etc, pentru că „ne place de X sau de Y”. Prelungirea focalizării dezbaterii politice pe persoane, în loc de proiecte, este însă păgubitoare. Faptul a fost cu certitudine iniţiat şi încurajat de serviciile secrete succesoare fostei Securităţi, pentru că sunt cu mult mai uşor de manipulat imaginile unor oameni, decât proiectele politice. De aproape douăzeci de ani, românii aleg oameni, nu proiecte! Şi nu par dispuşi să stabilească o legătură între calitatea alegerilor lor şi calitatea vieţii lor. Prin revenirea la ideologie/doctrină şi programe/proiecte, partidele şi politicienii vor fi obligaţi să înlocuiască confruntarea notorietăţilor cu o competiţie a soluţiilor la problemele din agenda cetăţeanului. Iar cetăţenii ar alege fără greş. România are nevoie de o dezbatere ideologică la nivelul partidelor, dezbatere care nu poate avea loc atâta timp cât nu se realizează o polarizare ideologică, iar acest lucru nu este posibil fără un primat al politicilor înaintea politicului. Este în interesul pe termen lung al clasei politice să cultive viziunea, programul, principiul şi să evite sau chiar să combată pseudo-mesianismul unor lideri fără substanţă, jocurile de culise pre- şi post-electorale, deturnarea conţinutului mandatului politic, agresiunea de orice fel între actorii politici şi să le înlocuiască progresiv cu dezbaterea de idei.

În lipsa competiţiei dintre proiecte, adoptarea sistemului votului uninominal perpetuează şi încurajează personalizarea actului politic, însă nu în sensul responsabilizării directe a omului politic față de alegători, ci mai curând în sensul multiplicării instrumentelor de manipulare şi deturnare a voinţei electorale prin confuzia dintre persoană şi idei sau program, respectiv partid. Candidaţii vor fi desemnaţi tot de către partide, iar atenţia lor va fi orientată prioritar tot spre acestea. Deja selecţia umană de până acum a unor partide indică în mod clar tendinţa populistă a investirii popularităţii mediatice (de obicei, obţinută pe cu totul alte criterii, de ex. prin muzică sau sport) cu potenţial politic. Inflaţia acestor „personalităţi” va spori confuzia competenţelor şi va adânci criza doctrinară. Întrucât circumscripţia judeţeană va fi înlocuită de mai multe colegii, în locul unei campanii (pe listă) vor fi zece-cincisprezece campanii (pe colegii) în fiecare judeţ. Costurile vor creşte corespunzător, obligând candidaţii la înţelegeri/compromisuri suplimentare cu mediile de afaceri, care vor deveni al doilea debuşeu al atenţiei lor. Electoratul va fi obligat să se mulţumească cu locul al treilea.

În cele aproape două decenii de la căderea comunismului, România nu a ajuns la minima maturitate politică prin care oferta partidelor să fie una de idei şi nu doar de lideri, reali sau închipuiţi. Partidele politice româneşti au drept numitor comun dezinteresul sistematic faţă de dimensiunea doctrinară, faţă de normativitatea principiilor şi a ideilor. În recompunerea instituţională a României europene, partidelor politice le revine un rol nou, de forme de coagulare ideologică a unor segmente sociale.

2. Clarificările doctrinare vor permite delimitările necesare pe scena politică românească. Cu alte cuvinte, după aproape două decenii, Dreapta trebuie să se delimiteze clar de pseudo-dreapta. Nimic nu poate fi mai nociv decât confuzia. Numărul prea mare al celor care se pretind de dreapta face Dreapta necredibilă. Nu puţine partide, auto-intitulate de dreapta, amestecă scandalos planurile şi propun ca fiind mesajul Dreptei ceea ce acesteia nu îi aparţine. Partidele care se revendică din curentul de dreapta au obligaţia de a se delimita de tot ceea ce, la rigoare, nu intră în definiţia dreptei.

3. Pasul următor delimitării ideologice este delimitarea umană. Aici este vorba despre o delimitare profundă, care are în vedere ruperea de trecutul totalitar. Delimitarea faţă de cercurile de putere nelegitimate democratic este operaţiunea cea mai dificilă şi mai riscantă, însă şi cea care, nefăcută, otrăveşte tot ceea ce este ofertă politică. Nu poate fi avut în vedere doar refuzul de a colabora cu oamenii Securităţii sau de a respinge oferte financiare dubioase, ci ceva mai mult: păstrarea, prin discursul politic, a memoriei experienţei istorice de jumătate de secol. Dacă stânga are toate motivele să fie amnezică, dreapta nu trebuie să uite să aducă aminte, cu decenţă, însă nu mai puţin ferm, de ororile petrecute în istoria noastră recentă pe durata comunismului. Să nu uităm un lucru: dreapta a ajuns la putere în România tocmai pe fundalul acestei memorii. Evident, revenirea la guvernare nu se va produce pe aceeaşi schemă, însă în acelaşi spirit: un electorat excedat de abuzurile unei clase politice care nu îl mai reprezintă este sensibil la orice demers de demascare a jocului secund.

III. Oferta creştin-democrată: principii

1. Subsidiaritatea. Subsidiaritatea este conceptul de bază al creştin-democraţiei europene şi a stat la baza creării Uniunii Europene. Prin subsidiaritate se înţelege acel raport al Statului cu societatea în virtutea căruia Statul nu intervine nesolicitat şi nedorit, atâta vreme cât sunt respectate cadrele legale. Mai departe, solicitat să intervină, adică să ajute prin mijloacele sale specifice, Statul nu acţionează substitutiv; subsidiaritatea nu este tot una cu substituţia, pe care o preferă adepţii Statului paternalist. Subsidiaritatea nu poate fi asimilată liberalismului sau social-democraţiei. În viziune creştin-democrată, energiile persoanei nu trebuie suprimate, sub pretextul distribuirii lor inegale (ca în cazul liberalismului), dar nici nu trebuie ignorate (ca în cazul statului asistenţial).

Subsidiaritatea se poate aplica numai între parteneri egali. Când ne referim la raporturile dintre Stat şi autorităţile locale trebuie să accentuăm dimensiunea coordonării, în detrimentul subordonării.

Există patru caracteristici ale principiului subsidiarităţii:
- centralitatea omului capabil să fie responsabil pentru deciziile sale;
- responsabilitatea primară a persoanei în privinţa susţinerii vieţii sale şi a familiei sale; Statul sau orice alt organism social nu au voie să intervină nesolicitaţi;
- Statul este binevenit şi solicitat să intervină în momentul în care persoana sau comunitatea mică nu fac faţă rezolvării propriilor necesităţi;
- după restabilirea capacităţilor persoanei sau ale comunităţii de a se descurca independent, Statul are datoria să se retragă, adică nu trebuie să controleze sau să supravegheze pe cei pe care îi asistase înainte.

Subsidiaritatea nu se aplică doar raportului mare-mic, persoană-societate, puternic-slab, Stat-comunitate locală, ci şi raportului dintre două entităţi diferite ca structură, legitimitate şi finalitate, aşa cum este cazul celui dintre Biserică şi Stat. La rigoare, pentru a nu transforma colaborarea în colaboraţionism, raportul Biserică-Stat nu poate fi decât subsidiar. Adică: Biserica este autonomă în ceea ce priveşte necesităţile ei interne de bază, dar poate cere asistenţă din partea Statului atunci când, având în plan un proiect cu implicaţii sociale majore, nu îl poate duce până la capăt de una singură.

În general, ajutorul Statului este cu atât mai depolitizat şi mai eficient cu cât se adresează doar persoanelor sau segmentelor sociale care sunt în mod real în dificultate, este limitat în timp, nu reprezintă o alternativă comodă la munca proprie şi are ca finalitate respectul demnităţii persoanei şi asigurarea egalităţii de şanse.

2. Principiile economice creştin-democrate sunt libertatea, responsabilitatea, proprietatea ca bază a economiei private, realizarea binelui individual. Iniţial, Statul trebuie să apere structurile sociale (individul, familia şi grupurile sociale şi profesionale) de a fi la discreţia forţelor capitalismului de tip neoliberal. Odată scopul intermediar atins, respectiv când se ajunge la maturizarea individului şi a grupurilor sociale, se va iniţia un proces de reducere progresivă a prezenţei Statului în economie, până la nivelul minimal al păstrării funcţiilor sale legislative şi al celor din domeniile strategice.

Economia este sursa de viaţă nu numai a unui individ, ci şi a unui popor. Economia are nevoie de principii ale credinţei. Orice ciclu economic porneşte de la cuvântul dat şi se încheie cu onorarea acestuia prin împlinirea lui şi traducerea în faptă, la timpul şi locul promis iniţial. Sistemul pe care îl propunem ca model de organizare economico-socială are trei părţi constitutive: economia de piaţă, ordinea socială şi ordinea ecologică.

Economia de piaţă, liberă de intervenţiile dirijiste ale Statului, poate exista numai dacă sunt respectate o serie de principii esenţiale: libertatea economică, responsabilitatea individului - ca revers al libertăţii sale şi proprietatea – ca bază a economiei private.

Nu există economie fără ordine şi ordine fără principii, iar principiile decurg din învăţătura creştină. Ordinea socială este garantată de dreptatea socială, de solidaritatea dintre membrii societăţii şi de asigurarea de către Stat a minimului necesar pentru cei care cad sub un anumit nivel de bunăstare.

Ordinea ecologică este înţeleasă, în viziunea creştin-democrată, ca o expresie a relaţiei omului cu mediul înconjurător. Mediul înconjurător este creaţie divină şi include nu numai mediul natural, ci şi pe cel uman, adică tot ceea ce ne înconjoară. Politicile ecologice guvernamentale obligă firmele la investiţii, deci sunt consumatoare de libertate economică; presupun însă responsabilitate.

Un rezultat pozitiv al simbiozei dintre aceste principii şi creştinism va fi perceput de către populaţie odată cu distribuirea socială a rezultatelor muncii. Redistribuirea este acut necesară României în perioada actuală, simultan cu o diminuare a gradului de aplicare a neoliberalismului în ce priveşte proprietatea şi uzufructul ei. Scopul final este realizarea binelui individual şi a binelui comun.

IV. Oferta creştin-democrată: mesaje

Cred că mesajul nostru principal, care ar trebui să ne devină IDENTITAR, ar trebui să fie:

„PNŢCD - CREDINŢĂ şi JUSTIŢIE”!

1. Morala creştină trebuie să fie respectată şi în politică. Cauza cauzelor relelor din societatea românească este criza morală, care generează toate celelalte crize. Reforma morală a clasei politice a rămas până astăzi un deziderat. PNŢCD, ca singur partid care are morala creştină între principiile sale doctrinare, trebuie să recâştige încrederea românilor în forţa sa morală, pentru că refacerea texturii societăţii româneşti, distrusă de 45 de ani de comunism şi de 19 ani de “tranziţie”, nu se poate realiza decât pe baza moralei creştine. De aici rezultă câteva direcţii de acţiune pe termen lung, dintre care mi se pare prioritară apropierea de Biserică, pe care trebuie să o ajutăm, nu să ne servim de ea în scopuri electorale. Puterea exemplului personal contează. Clasa politică românească nu se reformează prin schimbarea regulilor şi a sistemului de votare, ci prin schimbarea oamenilor politici. PNŢCD este format din oameni cu credinţă în Dumnezeu, oameni care nu merg la biserică doar pentru a întâlni electoratul şi numai atunci când se televizează. Fiind credincioşi, ei urmează învăţătura biblică de a-şi iubi aproapele, până la a-l servi. Noi facem politică ca să servim cetăţenii, nu pentru a ne servi pe noi!

2. Relaţia cu cultele religioase. Clasa politică românească are un raport ambiguu cu dimensiunea religioasă. Acest fapt se datorează şi lipsei unei gândiri sociale a cultelor religioase, în frunte cu Biserica Ortodoxă majoritară. Abia de foarte puţin timp se înregistrează o timidă şi încă discretă dinamică în direcţia unei teologii sociale capabile să ofere cadrul principial şi deopotrivă concret pentru un dialog între BOR şi spaţiul public. Aşa se face că, în timp ce dialogul cu sindicatele şi societatea civilă a eşuat, cel cu Bisericile (generic vorbind) nici măcar nu a început cu adevărat. Mesajul politic al PNŢCD nu trebuie să traducă interesele Bisericilor, ci valorile acestora. Este uimitor cum într-o ţară cu deficit etic major, actorii politici nu se definesc mai deloc în funcţie de opţiuni valorice. Nu avem tabere clare anti-avort şi nici altele decisiv pro-avort. Pluteşte un fel de indiferenţă şi disponibilitate la orice. Nu este cazul să polarizăm inutil opinia publică, însă o campanie electorală a Dreptei trebuie să se pronunţe mai clar în favoarea politicilor pro-familie, pro-nataliste, să circumscrie inteligent problema națională şi să contextualizeze european problemele de la nivel local. PNŢCD este împotriva instituţionalizării căsătoriilor homosexuale şi cere interzicerea adopţiilor de copii de către cuplurile homosexuale. În ceea ce priveşte dialogul cu Bisericile şi cultele religioase, trebuie recuperat un teren lăsat prea uşor pe seama unor aventurieri zgomotoşi. PNŢCD pledează pentru implicarea socială a Bisericii (trebuie redefinit rolului preotului în societate) şi se opune interferenţelor Bisericii în politică.

3. România are nevoie de Justiţie!

- Toate partidele au abandonat discursul anticorupţie, inclusiv partidele cu aură reformistă.
- Toate marile dosare anchetate de DNA sunt blocate în Parlament.
- Curtea Constituţională a decis că averile nejustificate nu pot fi confiscate.
- Agenţia Naţională pentru Integritate a rămas fără puteri şi se află sub control politic.
- Preşedintele Traian Băsescu a afirmat despre realegerea baronilor locali: "Poporul nu validează mafioţi. Nu putem spune că electoratul este solidar cu un corupt", altfel spus: electoratul a decis că nu sunt corupţi!

România, unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, este furată în mod organizat, dar nu există nici un demnitar condamnat în instanţele judecătoreşti. PNŢCD crede că toţi suntem egali în faţa legii şi cere eliminarea oricărei discriminări pozitive a deţinătorilor puterii în faţa justiţiei. Cât timp justiţia nu este „oarbă” şi nu-şi îndeplineşte menirea de factor corector final, Statul rămâne organizat astfel încât banul public să fie furat în continuare. Este obligatorie scoaterea justiţiei de sub controlul oamenilor serviciilor secrete succesoare fostei Securităţi, care sunt principalii vinovaţi pentru nivelul ridicat al corupţiei din România.

4. Administrativ. Guvern „mare” jos, guvern „mic” sus! Descentralizarea trebuie dusă mai departe, astfel încât tot mai multe decizii să ajungă cât mai aproape de cetăţean. Nu trebuie „să redescoperim America”, ci trebuie să preluăm regulile care o fac să funcţioneze atât de democratic. Propunem ca preşedintele judecătoriei, procurorul şef şi şeful poliţiei să fie aleşi de către cetăţeni. În acest fel vor fi mai atenţi la problemele lor decât la toanele şefilor din Capitală. De asemenea, sistemul fiscal trebuie ameliorat, pentru ca banii să rămână acolo unde se produc. Guvernul să preleveze o anumită cotă procentuală, aceeaşi pentru toate judeţele.

5. Social. Este momentul redescoperirii dialogului social al partidelor politice. Sindicatele şi asociaţiile profesionale nu au un partener de dialog decât în perioadele de criză. Or, crizele trebuie preîntâmpinate, iar politicile majore nu se pot articula decât luând în calcul şi orizontul de aşteptare al partenerilor sociali. Critica opoziţiei, parlamentare sau nu, devine credibilă, adică nu se reduce la un joc de imagine, doar atunci când exprimă nemulţumiri concrete ale unor alegători concreţi.

6. Tema ŢĂRĂNEASCĂ. Fără să ne limităm la ţărănime, deoarece întotdeauna politicile noastre s-au adresat tuturor categoriilor sociale, suntem singurul partid care s-a preocupat cu adevărat de problemele ţăranilor. PNŢCD ar trebui să lupte pentru urbanizarea mediului rural, adică pentru dispariţia ţărănimii, în forma ei de astăzi. PNŢCD crede că a venit timpul ca oraşul, a cărui industrializare forţată a fost subvenţionată decenii de către sat, să-şi plătească datoriile. Europa în care ne integrăm nu are sate şi oraşe, ci localităţi mici şi mari. Urbanizarea mediului rural poate şi trebuie să fie făcută. Sunt zece milioane de români care trăiesc la ţară şi care au fost abandonaţi de politicieni. Putem să propunem politici de dezvoltare a infrastructurii rurale şi de creştere a valorii adăugate create la sate, pentru degajarea fondurilor necesare. Trebuie să ne opunem moşierilor roşii, care au moşii mai mari decât boierii de pe vremuri şi ar trebui să împiedicăm proletarizarea ţărănimii pauperizate de politicile iresponsabile de până acum.

7. Tema naţională. Cred că revenirea în atenţia opiniei publice ar avea şanse mai mari de succes dacă s-ar face prin mesaje legate chiar de adjectivele din numele partidului. Mesajul nostru pe tema naţională ar trebui să vizeze procesul de integrare europeană a ţării, obiectivul principal al politicii externe a României. Integrarea este salutară, dar nu este tot una cum se va realiza. România nu trebuie să se topească în creuzetul european, ci dimpotrivă; scăpaţi de ruşi, trebuie să folosim circumstanţele democratice din singurul imperiu în care nu am fost târâţi cu forţa, ci în care noi am dorit să intrăm, cel european.

PNŢCD consideră că politica externă a României nu trebuie să fie subordonată intereselor politice de moment. O diplomaţie puternică nu se construieşte în intervale scurte de timp, ci este suma eforturilor graduale asumate pe termen lung. Integrarea europeană trebuie să se facă cu protejarea identităţii naţionale şi promovarea interesului naţional, atât din perspectivă economică şi politică, cât şi culturală. Este esenţial ca România să nu fie subiectul unor decizii ale instituţiilor europene, ci să participe la luarea lor încă din momentul în care procesul de reflecţie se află într-o etapă incipientă. Aceasta este de altfel cea mai eficientă formulă prin care Europa politică rămâne şi Europa cetăţenilor.

V. Revigorarea PNŢCD

Aş dori să vă fac o mărturisire de credinţă: înainte de a fi creştin democrat, sunt naţional ţărănist, aşa cum au fost moşii şi strămoşii mei şi ai multora dintre dumneavoastră. După război, naţional-ţărăniştii au intrat în puşcării ca învingători ai alegerilor din 1946. Nu a fost o victorie oarecare, ci una obţinută la un scor zdrobitor, care a demonstrat că românii ştiau că ei erau alternativa la comunişti. Acest fapt, ca şi jertfele din anii dictaturii au făcut ca, la renaşterea sa din 1989, partidul să se bucure de o aură singulară şi – chiar dacă şi-a completat denumirea cu adjectivele „creştin” şi „democrat” – tradiţia a prevalat şi a continuat să fie apelat ca „naţional ţărănist”. Noi suntem „ţărăniştii” sau „naţional ţărăniştii”, nimeni nu ne spune „creştin democraţi” şi am greşit când am încercat să schimbăm acest lucru.

PNŢCD este un partid esenţial diferit de toate celelalte tocmai pentru valorile noastre fundamentale: morala creştină, naţionalismul luminat, dreptatea socială şi ţărănismul. Naţionalismul nostru este cu adevărat luminat, pentru că nu este îndreptat împotriva altora; nu ne-am transformat din asupriţi în asupritori, ci ne-am subordonat politicile intereselor neamului nostru: dintotdeauna am urmărit întregirea ţării, independenţa şi propăşirea ei. Morala creştină ne-a impus urmărirea dreptăţii sociale. Nu în ultimul rând, memoria colectivă ne reţine ca singurul partid care s-a interesat de ţărănime, într-o ţară în care ponderea populaţiei rurale a fost – şi este şi astăzi – foarte mare.

Ultima guvernare naţional-ţărănistă, cea din perioada 1996-2000, a fost una de succes, prin reformele realizate - în exclusivitate! - de miniştrii noştri. Alinierea învăţământului românesc la standardele europene, lansarea masivă a lucrărilor publice (în primul rând la sate, dar nu numai: aducţiuni de apă, alimentări cu gaz, construcţii de drumuri şi poduri), politicile agrare de încurajare a producătorului privat, inclusiv subvenţionarea pentru prima dată a ţăranului, în detrimentul unităţilor de stat, accelerarea privatizării în industrie şi oprirea întreprinderilor cu pierderi, restructurarea şi privatizarea sistemului bancar, cooptarea UDMR la guvernare, reorientarea politicii externe a ţării, de la firul roşu cu Moscova, spre NATO şi Uniunea Europeană, toate acestea au făcut ca – în decembrie 1999 - România să fie invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Dacă astăzi România este membră în NATO şi în Uniunea Europeană, meritele cele mai mari ne revin nouă, naţional-ţărăniştilor! Ritmurile ridicate de creştere economică, începând din anul 2000, se datorează tocmai guvernării noastre reformiste! Trebuie să fim mândri de guvernarea noastră şi trebuie să ne-o apărăm în faţa atacurilor de rea credinţă, care creează în mod deliberat confuzie între acţiunea administrativă a PNŢCD şi cea politică.

Dacă în plan administrativ am avut o guvernare de succes, în plan politic, din păcate, am înregistrat numai eşecuri. PNŢCD a pierdut TOATE disputele politice. Conducerea politică a partidului a fost departe de cerinţele impuse de împrejurările foarte grele în care am ajuns la guvernare. Consecinţele cele mai grave le-a avut incapacitatea partidului de a-şi implementa politicile care-l defineau identitar. Identitatea noastră nu a fost niciodată definită de CINEVA, pentru că nu am avut lideri carismatici. Noi am fost întotdeauna votaţi pentru CEVA. Acel CEVA, care ne-a singularizat pe scena politică românească, a fost percepţia electoratului că noi vom face 1. reforma morală a clasei politice, prin ceea ce ar fi trebuit să fie Legea Ticu, de deconspirare a securiştilor şi că 2. vom restitui proprietăţile.

Acestea au fost MESAJELE IDENTITARE ale PNŢCD şi tocmai aici am ratat. Legile respective s-au adoptat prea târziu şi au fost „mutilate” de Partidul Democrat, partener de coaliţie. S-a ajuns ca – sub presiunea UE – restituirile să se facă de către adversarii lor (şi ai noştri) din PSD şi PD; nu de către PNŢCD! Ne-am dovedit incapabili să facem exact ceea ce oamenii aşteptau cel mai mult de la noi! Iar dacă nu suntem cei care reformează moral clasa politică şi restituie proprietăţile, atunci CINE SUNTEM? Ce ne singularizează pe noi în percepţia publică? Nimic, pentru că din 2001 încoace, nici una dintre conducerile partidului nu a fost capabilă să construiască un nou set de mesaje identitare. Dacă nici noi nu mai ştim care este oferta noastră politică esenţială, cea care ne defineşte în faţa cetăţenilor, atunci cum să ştie ei, cetăţenii, cărora le cerem votul? În politologie este un truism faptul că oamenii nu te urmează dacă nu ştiu CINE eşti. Nu este suficient să fim urmaşii cuiva. Trebuie să fim noi înşine cineva. Degeaba ne mândrim cu trecutul, dacă nu suntem în stare să construim viitorul şi să oferim soluţii problemelor din agenda electoratului.

Timp de opt ani, PNŢCD a stat cu spatele la electorat şi s-a preocupat obsesiv de false probleme. Am avut parte de adevărate războaie interne între aşa-zişii lideri, care s-au exclus unii pe alţii; în loc să adoptăm politici, am irosit congresele pentru reorganizări interne, complet neinteresante pentru public; am schimbat denumirea partidului, renunţând la prestigiul său şi ignorând faptul că oricât de frumoasă ar fi eticheta, nu ea, ci conţinutul vinde produsul; am pierdut enorm de multă vreme încercând să facem alianţe cu partide cu mult mai mici decât noi, deşi continuam să scădem în sondajele de opinie. Toate acestea au deturnat atenţia şi energiile partidului de la problema sa principală: criza identitară.

Candidez din dorinţa de a ajuta partidul să depăşească criza prelungită în care se află. Împreună cu cei care mi-au făcut onoarea de a-mi fi alături pe moţiune şi în viitorul Birou Naţional de Conducere, vom desfăşura o acţiune politică pentru relansarea PNŢCD prin redefinire identitară. Vom continua cu consolidarea organizatorică a partidului - în ansamblu - şi a organizaţiilor locale, în particular. Sunt categoric împotriva excluderilor! Prin includeri, nu prin excluderi, ne putem întări! BNC-ul pe care-l voi prezida nu va mai discuta niciodată chestiuni disciplinare; acesta este atributul Juriului de Onoare, Disciplină şi Arbitraj. În BNC nu ne vom mai pierde timpul cu „execuţii” în organizaţiile teritoriale, ci vom adopta politici şi ne vom ocupa de implementarea lor! Un lider puternic nu se teme de competiţie, ci, dimpotrivă, o favorizează şi promovează alţi lideri autentici. Mare parte din forţa partidului rezidă în forţa leadership-ului său.

Statutul PNŢCD trebuie modificat de urgenţă, iar prima schimbare trebuie să preîntâmpine abuzurile forului superior. Vreau să fiu clar: CIC-uri pot fi constituite numai atunci când intervine vacanţa postului de preşedinte, iar componenţa CIC-ului va fi decisă chiar de comitetul rămas fără şef, nu de cei situaţi mai sus în ierarhie, deoarece ne-au demonstrat că abuzează.

Ultima majusculă din denumirea partidului este D, de la democraţie. Nu putem convinge pe nimeni că suntem un partid democratic, dacă nu respectăm regulile democraţiei în primul rând în interiorul organizaţiei noastre. Regula de aur a democraţiei este regula majorităţii, care obligă minoritatea să respecte hotărârile luate prin vot. Încălcarea repetată a democraţiei de partid a creat PNŢCD imaginea de partid dezbinat, incapabil să-şi gestioneze propriile probleme; iar atunci, cum să-i mai încredinţeze electoratul problemele sale?!? Cred că relansarea PNŢCD depinde foarte mult de capacitatea conducerii de a integra în proiectul propriu toate forţele de care dispunem. Politica nu trebuie făcută cu ură, ci cu iubire; cu iubire faţă de cetăţenii pe care dorim să-i servim, dar şi cu iubire între noi, membri ai aceluiaşi partid. Ceea ce ne apropie este cu mult mai important decât ceea ce ne deosebeşte. Dacă vom acţiona în acest spirit, solidaritatea ne va ajuta să reuşim!

Toate partidele care au ratat de două ori la rând intrarea în parlament au dispărut. PNŢCD nu! Nu numai că nu am dispărut, dar ni se alătură mereu membri noi. Uitaţi-vă în sală şi veţi vedea cât de mulţi colegi noi avem. Acest lucru demonstrează că partidul supravieţuieşte nu numai prin spiritul său, ci şi prin „carnea” sa. Este limpede pentru oricine că noii colegi nu au venit din interes, ci din convingerea că noi suntem singurul instrument politic care ar putea să schimbe România. Suntem un partid format numai din oameni de convingere, iar aceştia pot constitui o forţă formidabilă dacă sunt bine conduşi! Cei care ni s-au alăturat sunt doar o mică parte dintre cei care ne-ar vota, dacă am construi o ofertă convingătoare!

PNŢCD trebuie să fie reconstruit, iar reconstrucţia poate începe de la vârf, dar esenţialul va veni de la bază. Trebuie să-i readucem lângă noi pe toţi cei care ne-au părăsit, indiferent dacă au făcut-o pentru că au fost excluşi, ignoraţi sau dezamăgiţi. PNŢCD nu va reuşi să revină în prim plan dacă nu vom fi capabili să recâştigăm încrederea intelectualităţii, a tinerilor, a ţăranilor gospodari, a dascălilor, a preoţilor, a întreprinzătorilor, în general a oamenilor cu convingeri morale.

Partidul nu se poate limita la o politică de tip reactiv, de criticare a guvernării, specifică unui partid de opoziţie. Ne putem deosebi de ceilalţi dovedind că suntem capabili să construim şi să promovăm un proiect politic pentru România; să arătăm că ştim care sunt problemele românilor, ne pasă de ele şi avem soluţii pentru rezolvarea lor. Sunt convins că PNŢCD nu poate reveni în atenţia mass media şi a opiniei publice decât prin poziţii foarte tranşante, radicale chiar. Stă în puterea noastră să facem acest lucru, iar dacă vom acţiona cu credinţă în Dumnezeu, cu înţelepciune politică şi cu hărnicie, vom reuşi!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

RADU SARBU

MILUŢ ŞI AFACEREA IMOBILIARĂ PNŢCD

2008-07-29T02:50:00.002+03:00

(via Roxana Iordache)

MILUŢ ŞANTAJEAZĂ PNŢCD CU EXECUTAREA FINANCIARĂ PRIN FIRMELE LUI
Marian Miluţ s-a lăudat că a plătit datoriile PNŢCD şi că a investit în renovarea sediului central, precum şi în vederea achiziţiei imobilului. În realitate, el a operat o cesiune de creanţe către firmele lui, în aşa fel încât, rămas fără funcţia de preşedinte, să execute financiar partidul, prin intermediul firmelor creditoare.

MILUŢ I-A PROPUS LUI CIUHANDU PUPAT PIAŢA OPEREI DIN TIMIŞOARA

După suspendarea ilegală pe termen de un an a lui Radu Sârbu din partid, preşedintele în exerciţiu al PNŢCD, Marian Miluţ, a fost la Timişoara ca să-l convingă pe Gheorghe Ciuhandu să nu se mai ţină congresul extraordinar pe 24 august, aşa cum s-a hotărât în urma solicitării din partea a 28 de organizaţii. Ci doar să aibă loc un BNC lărgit, în care să se pupe Piaţa Independenţii, respectiv, a Operii din Timişoara şi să mai fie, eventual, primiţi înapoi unii din cei excluşi, dar în nici un caz să nu se revină asupra suspendării lui Radu Sârbu.Aşa cum a aflat şi Americanul, Miluţ nu s-a dus cu mâna goală în capitala Banatului, ci cu o sumă substanţială. Cu atât mai multe zerouri cu cât jignirile pe care i le adusese în diferite şedinţe BNC primarului Timişoarei au fost mai grele. Întâlnirea a rămas confidenţială, dar aparatul de propagandă al lui Miluţ a răspândit zvonul că Gheorghe Ciuhandu ar fi acceptat târgul reconcilierii, zvon menit să-i demoralizeze pe delagaţii care aşteaptă congresul de schimbare a actualei conduceri.

OPERAŢIUNEA MITUIREA LIBERALILOR

Căutând cu disperare să-şi păstreze şefia PNŢCD - o mare afacere imobiliară -, Marian Miluţ a continuat turneul mitei, de data asta, în rândurile liberalilor. La sfârşitul săptămânii trecute, Miluţ a obţinut promisiunea unei întâlniri cu preşedintele PNL, Călin Tăriceanu şi s-a grăbit să mediatizeze ştirea că se va încheia un protocol între cele două partide pentru alegerile parlamentare, invocând datoria istorică pe care liberalii ar avea-o la ţărănişti pentru reintroducerea lor în Parlament din 1996. Da, dar nu cu parodia de tandem Miluţ-Pavelescu!Totuşi, Miluţ şi-a pus deja în funcţiune aparatul de convingere, ca dovadă şi declaraţia surprinzătoare a vicepreşedintelui liberal, Crin Antonescu, de natură să valideze ştirea privind intenţia încheierii unui viitor protocol politic şi electoral. Miluţ a făcut demersuri pentru ca decizia să se ia de principiu în Biroul de Conducere de astă-seară şi să fie validată la Delegaţia Permanentă de mâine. Numai că un asemenea protocol priveşte partidele, nu persoanele, însă Miluţ mizează pe obţinerea protocolului ca pe un capital politic major, care să-i asigure menţinerea în fruntea PNŢCD.

CÂT VALOREAZĂ LIDERII PNL LA BURSA LUI MILUŢ

Ce nu ştiu liderii liberali unii despre ceilalţi este preţul pe care Miluţ îl poate plăti fiecăruia dintre cei a căror decizie contează, ca să-şi asigure susţinerea. Marian Miluţ are capacitatea de a pune la bătaie câteva milioane de euro, dintre care marea sumă să-i revină premierului Tăriceanu, un milion să fie împărţit între doi consilieri ai primului ministru, iar mărunţişul, de un milion rămas, să se împartă câtorva lideri cu greutate.
Miluţ ar putea să facă darul de nuntă fiecăruia în parte, sub pretextul de avansuri ale unor donaţii neoficiale pentru campania electorală. Cu angajamentul ca sumele să se completeze de la sponsori garantaţi, în pragul campaniei electorale, sub formă de donaţii oficiale către PNL şi în contul candidaţilor liberali bucureşteni. În plus, Miluţ are acoperirea financiară de a se angaja că, prin intermediul UNPR, va colecta încă trei milioane de euro, care să fie distribuiţi organizaţiilor PNL din ţară, o parte, ca donaţii pentru partid şi o parte, ca donaţii pentru fiecare candidat parlamentar, în aşa fel încât să nu se depăşească plafoanele legale.

ZECE MILIOANE DE EURO PENTRU DE 10X SUMA

Per total, darul nupţial al lui Miluţ pentru (liderii) PNL s-ar putea ridica la 10 milioane de euro. De ce ar fi el dispus să pună la bătaie o asemenea sumă e uşor de înţeles. Pentru funcţia politică, de preşedinte al PNŢCD, care îi permite accesul la sediile şi multiplele intravilane ale PNŢCD din Capitală şi din ţară. Având în vedere că există o clădire veche, superbă, plus un şir de clădiri, numit “corpul B” - care ar urma să fie demolat şi să se ridice în loc un bloc lung, cu 10 etaje -, tuturor acestora adăugându-li-se intravilanul X 5000 euro/metrul pătrat, numai sediul central face peste 20 de milioane, cu potenţial de a se tripla prin investiţii comerciale.Aşa încât, pentru Marian Miluţ, PNŢCD e o mică afacere politică şi o mare afacere imobiliară, care poate ajunge la 100 de milioane de euro pe toată ţara. Faptul că legea prevede ca imobilele cumpărate pentru partide să nu poată fi înstrăinate nu-i un impediment pentru Miluţ. Există chichiţe, pe care un avocat ca Aurelian Pavelescu le poate specula original. Miluţ poate cumpăra imobilele la preţ de nimic şi apoi, să le speculeze în voie din funcţia de preşedinte al PNŢCD.

PNŢCD N-AR OBŢINE DECÂT DOUA LOCURI PARLAMENTARE:

PAVELESCU ŞI MILUŢ

Tentaţia ca liderii PNL să accepte protocolul poate părea considerabilă, având în vedere faptul că, pentru Miluţ, intrarea PNŢCD în Parlament e doar o afacere în doi: Pavelescu şi Miluţ. Protocolul e menit să arunce praf în ochii ţărăniştilor ca să-l menţină preşedinte, prin garanţia revenirii în Parlament. De fapt, cu excepţia celor doi, ar urma să candideze tot liberalii şi pe locurile parlamentare ale ţărăniştilor, iar Miluţ să-şi atingă scopul personal. Mai ales că relansarea PNŢCD n-ar face decât să-l încurce, pentru că Miluţ are tot interesul ca partidul să fie extrem de slab şi să-l speculeze imobiliar, bucată cu bucată. Şi să-şi schimbe numele din Miluţ, în MITUŢ. De la mită.

PROTOCOL PNL-PNŢCD, DUPĂ CONGRESUL PNŢCD

La Delegaţia Permanentă, liberalii pot lua decizia deşteaptă a protocolului de principiu cu PNŢCD, dar să amâne semnarea lui până după congresul extraordinar din 24 august, cum e şi normal. Şi protocolul se va semna cu cine va câştiga la congres. În caz contrar, scandalul imens care mocneşte în PNŢCD va exploda în faţa liderilor PNL. Cu toate consecinţele de imagine. Respectiv, electorale.

CINE RIDICĂ SABIA DE SABIE VA PIERI!

2008-07-22T05:57:00.002+03:00

1. In vara anului 2001, sub formidabila presiune politica pesedistă, toţi demnitarii fostei guvernări, care fuseseră implicaţi în vreun fel în prima etapă a privatizării ROMTELECOM, au fost audiaţi în calitate de MARTORI la direcţia de cercetari penale a IGP (printre ei şi eu, care am semnat contractul, la doua săptamani dupa ce fusesem numit în fruntea FPS - şi tot ce era de negociat se negociase deja, iar termenii contractului fuseseră aprobaţi prin hotarâre de guvern). Oricâtă rea voinţă au avut ofiţerii anchetatori, nu s-a găsit nici cea mai mică ilegalitate şi nu s-a putut invoca nici un fel de prejudiciu adus statului român prin respectiva privatizare. Ancheta s-a oprit înainte de a deveni un caz, respectiv dosar penal. Nu aveau cum… de sabie va pieri!”.
S-a gasit un nenorocit, fost deputat PNL-CD, care a acţionat în instanţă hotărârea parchetului general de a nu începe urmărirea penală împotriva noastră. După zece ani (!!!), acum două săptămâni, ICCJ, printr-un complet de trei judecatori, a dat o hotărâre prin care obligă parchetul să reia cercetarile. Parchetul a declarat deja recurs, care se va judeca (probabil la anul) la completul de nouă judecatori.
De reţinut este faptul că - in acest moment - nu sunt nici inculpat, nici măcar învinuit şi nu există nici vreo acţiune penală (darămite vreo sentinţă!) împotriva mea. Pînă la condamnarea definitivă, functionează prezumţia de nevinovăţie, sau aşa ar trebui. Dimpotrivă, Miluţ & Pavelescu au folosit momentul ca pretext pentru eliminarea mea. Din ce alt motiv decât acela că se tem de mine ca dracu’ de tămâie. De ce se tem? De paranoici. Un lider puternic ar trebui sa se înconjoare de lideri puternici; unul slab, dimpotriva, ii elimină.
2. Rezultatele electorale ale PNŢCD la Cluj au fost nesatisfacatoare, ca peste tot în ţară, mai puţin la Timişoara. Dar: judeţul s-a clasat în primul sfert între organizaţiile PNŢCD din toată ţara, iar eu am avut la preşedinţia consiliului judeţean cu 20% peste partid. Daca luam mai puţin decât partidul, demisionam. Din păcate pentru Miluţ, nu a fost cazul. A fost însă cazul lui Pavelescu, la Bucureşti, dar el nu demisionează, ci dă pe alţii afară din partid, pentru vini închipuite.
3. PNŢCD nu va reveni, oricâte facturi de gaz şi electricitate va plăti Miluţ. Pentru a creşte partidul, BNC ar trebui sa facă POLITICĂ, nu să decapiteze organizaţiile teritoriale. Chiar dacă, în mod manifest, Miluţ nu are dimensiunea politică, este un om care a repurtat succese in şah şi în afaceri, deci nu poate fi bănuit de prostie. Ramâne doar varianta interesului. Dar care? Să fie oare adevărat că este vorba despre contracte de prefabricate pentru autostrăzi? Tz, tz, tz,… parcă nu-mi vine să cred.
4. Motivul real al sancţionării mele rezidă în zvonul că voi candida la congresul extraordinar din 24 august la funcţia de preşedinte al partidului. 28 de organizaţii judeţene şi de sector au cerut, prin hotărâri ale birourilor judeţene, respectiv de sector, convocarea acestui congres. Evident, pentru a schimba conducerea partidului, căci restul s-ar fi putut rezolva intr-un CNC (dar statutar, nu cu o componenţă impusă de Miluţ & bodyguards).
5. Sancţiunea a fost hotărâtă în absenţa mea şi o voi contesta la JODA.
6. Îmi vine în minte o vorbă veche: “Cine ridică sabia de sabie va pieri!”.
Pe curând,
Radu Sârbu

GLISSANDO

2008-06-26T00:04:00.002+03:00

Deşi nu sunt economist, am acceptat propunerea de a colabora regulat la pagina economică a FOII TRANSILVANE pentru că, în virtutea unei experienţe personale, am înţeles determinanta politică a deciziei economice, ştiu cum funcţionează mecanismele care guvernează economia românească şi cred că este bine ca „fenomenul” să fie înţeles de cât mai mulţi.
Când cetăţenii unui stat democratic încearcă să-şi amelioreze circumstanţele activităţii lor economice şi, până la urmă, condiţia materială, ei sunt nevoiţi să apeleze la pârghia politică. Vor reuşi sau nu să-şi atingă scopul, în măsura în care vor alege corect politici/programe. Din păcate, de prea multe ori şi în prea mare măsură, în perioadele electorale, atenţia românilor a fost în mod deliberat deturnată spre false probleme, astfel încât, deşi au ales de trei ori „schimbarea”, au fost de fiecare dată rapid dezamăgiţi.
Prin anii ’80, Mircea Danieliuc a făcut un film-parabolă care se numea Glissando. Acţiunea se petrecea într-un sanatoriu de nebuni, care avea la parter un cazinou. Eleganţi, jucătorii jucau sub privirile apatice ale nebunilor zdrenţăroşi, care, uneori, îi mai şi aplaudau. Filmul viza statul totalitar, dar el rămâne actual pentru că eroii şi-au păstrat rolurile şi după 1989. Să mă explic:
Dictatura a fost posibilă numai datorită aparatului represiv, în frunte cu Securitatea. Dar dictatorul a făcut un lucru elementar pentru a se proteja: a lărgit planul doi, înlocuind ierarhia cu o structură de tip cupolă. În aceste condiţii, eliminarea dictatorului a eliberat cupola de singurul şef. Chiar dacă răsturnarea lui Ceauşescu a fost iniţiată de Moscova şi înfăptuită cu ajutorul unei părţi minoritare a serviciilor secrete române (agenţii KGB şi GRU din Securitate, Armată şi din PCR), majoritatea celorlalţi a aderat, înţelegând imediat miza: nemaiavând şef, EI controlează puterea. Iar cine are puterea, controlează economia şi finanţele ţării, pe scurt, dispune de bani. EI şi-au transformat puterea poliţienească, conferită de statul totalitar, în putere financiară. După unele estimări, ţara a fost furată de aproape 100 de miliarde de dolari (Cotidianul, 16 noiembrie 2004). Priviţi clasamentul primelor 300 de averi şi veţi constata că beneficiarii tranziţiei sunt, cu puţine excepţii, “foştii ”.
Cum au procedat? Simplu! În timp ce noi ne mai uitam la televizor, ca să ne asigurăm că săracul dl. Iliescu reuşeşte să preia puterea, ei au luat bani din bănci, mai ales din BANCOREX, au deturnat contravaloarea unor exporturi realizate şi neîncasate, şi-au privatizat comerţul exterior cu beneficiile sale enorme, au provocat un proces hiperinflaţionist care a pauperizat populaţia, a decapitalizat întreprinderile şi a falimentat băncile, au căpuşat întreprinderile, întârziind cât s-a putut de mult privatizarea lor, pentru a le cumpăra apoi pe nimic.
Ştefan Andrei, ex vice-prim-ministru, responsabil cu relaţiile eonomice internaţionale, a declarat că „după 1989, în ianuarie şi februarie 1990, din BRCE au dispărut 1,8 miliarde de dolari.” (Naţional TV, 23 martie 2006). Într-un interviu, Răzvan Temeşan spunea că, “din sutele de milioane de dolari rulaţi de Securitate în exterior, au mai intrat unele tranşe doar până pe 18 ianuarie 1990. Apoi n-a mai venit nimic.” (România liberă, 15 iunie 2006). Dacă la sfârşitul lui 1989 România nu avea nici o datorie externă, ba dimpotrivă, dispunea de peste două miliarde de dolari, în toamna anului 1990 vistieria ţării era goală, iar România a contractat primele credite post-ceauşescu, pe termen scurt şi cu dobândă mare, având scadenţe copleşitoare în perioada 1997-1999.
Nimeni nu a răspuns în faţa justiţiei pentru că s-a furat cu legea în mână. Limitarea şi reducerea influenţei lor asupra actului de guvernare a constituit dificultatea esenţială a procesului de aderare a ţării la structurile euro-atlantice. Deşi România a fost până la urmă acceptată, partida nu este nici pe departe câştigată, deoarece structurile de sorginte securisto-comunistă şi-au plasat oameni în toate punctele cheie ale sistemului financiar-bancar, economic şi chiar politic. Aceştia sunt de regulă tineri, fără nici o legătură formală cu fosta Securitate, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior de elită, care controlează o bună parte din informaţiile valorificabile financiar. Ei alcătuiesc reţeaua de informatori a acestor vremuri, înlocuind vechile reţele ale statului totalitar. Astăzi, când fiecare este liber să spună ce vrea, informatorii poliţiei politice nu mai sunt necesari. După părerea mea, dosariada la care asistăm confirmă schimbul de generaţii şi de obiective în cadrul serviciilor secrete. Serveşte imaginii externe a ţării (vezi, Doamne, că românii fac în sfârşit curăţenie!), dar serveşte în şi mai mare măsură interese clientelare. Cupola funcţionează în continuare, chiar dacă o bună parte a ei a difuzat, sub formă de ofiţeri acoperiţi sau nu, în societate. Într-un interviu recent, Ioan Talpeş, cunoscător în materie, a recunoscut acest lucru.
Soluţiile nu sunt miraculoase şi nu vor veni de afară. Noi trebuie să le găsim! O societate civilă puternică şi o presă independentă sunt indispensabile. Doar aşa vom reuşi să-i facem pe europeni să-şi schimbe opinia despre noi, atât de plastic exprimată de fostul lor ambasador, dl. J. Scheele: “Corupţia este o problemă în România, care, în final, va fi rezolvată, dar numai atunci când va exista un sistem juridic şi o administraţie publică eficientă. România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin.”
Deşi nu sunt economist, am acceptat propunerea de a colabora regulat la pagina economică a FOII TRANSILVANE pentru că, în virtutea unei experienţe personale, am înţeles determinanta politică a deciziei economice, ştiu cum funcţionează mecanismele care guvernează economia românească şi cred că este bine ca „fenomenul” să fie înţeles de cât mai mulţi.
Când cetăţenii unui stat democratic încearcă să-şi amelioreze circumstanţele activităţii lor economice şi, până la urmă, condiţia materială, ei sunt nevoiţi să apeleze la pârghia politică. Vor reuşi sau nu să-şi atingă scopul, în măsura în care vor alege corect politici/programe. Din păcate, de prea multe ori şi în prea mare măsură, în perioadele electorale, atenţia românilor a fost în mod deliberat deturnată spre false probleme, astfel încât, deşi au ales de trei ori „schimbarea”, au fost de fiecare dată rapid dezamăgiţi.
Prin anii ’80, Mircea Danieliuc a făcut un film-parabolă care se numea Glissando. Acţiunea se petrecea într-un sanatoriu de nebuni, care avea la parter un cazinou. Eleganţi, jucătorii jucau sub privirile apatice ale nebunilor zdrenţăroşi, care, uneori, îi mai şi aplaudau. Filmul viza statul totalitar, dar el rămâne actual pentru că eroii şi-au păstrat rolurile şi după 1989. Să mă explic:
Dictatura a fost posibilă numai datorită aparatului represiv, în frunte cu Securitatea. Dar dictatorul a făcut un lucru elementar pentru a se proteja: a lărgit planul doi, înlocuind ierarhia cu o structură de tip cupolă. În aceste condiţii, eliminarea dictatorului a eliberat cupola de singurul şef. Chiar dacă răsturnarea lui Ceauşescu a fost iniţiată de Moscova şi înfăptuită cu ajutorul unei părţi minoritare a serviciilor secrete române (agenţii KGB şi GRU din Securitate, Armată şi din PCR), majoritatea celorlalţi a aderat, înţelegând imediat miza: nemaiavând şef, EI controlează puterea. Iar cine are puterea, controlează economia şi finanţele ţării, pe scurt, dispune de bani. EI şi-au transformat puterea poliţienească, conferită de statul totalitar, în putere financiară. După unele estimări, ţara a fost furată de aproape 100 de miliarde de dolari (Cotidianul, 16 noiembrie 2004). Priviţi clasamentul primelor 300 de averi şi veţi constata că beneficiarii tranziţiei sunt, cu puţine excepţii, “foştii ”.
Cum au procedat? Simplu! În timp ce noi ne mai uitam la televizor, ca să ne asigurăm că săracul dl. Iliescu reuşeşte să preia puterea, ei au luat bani din bănci, mai ales din BANCOREX, au deturnat contravaloarea unor exporturi realizate şi neîncasate, şi-au privatizat comerţul exterior cu beneficiile sale enorme, au provocat un proces hiperinflaţionist care a pauperizat populaţia, a decapitalizat întreprinderile şi a falimentat băncile, au căpuşat întreprinderile, întârziind cât s-a putut de mult privatizarea lor, pentru a le cumpăra apoi pe nimic.
Ştefan Andrei, ex vice-prim-ministru, responsabil cu relaţiile eonomice internaţionale, a declarat că „după 1989, în ianuarie şi februarie 1990, din BRCE au dispărut 1,8 miliarde de dolari.” (Naţional TV, 23 martie 2006). Într-un interviu, Răzvan Temeşan spunea că, “din sutele de milioane de dolari rulaţi de Securitate în exterior, au mai intrat unele tranşe doar până pe 18 ianuarie 1990. Apoi n-a mai venit nimic.” (România liberă, 15 iunie 2006). Dacă la sfârşitul lui 1989 România nu avea nici o datorie externă, ba dimpotrivă, dispunea de peste două miliarde de dolari, în toamna anului 1990 vistieria ţării era goală, iar România a contractat primele credite post-ceauşescu, pe termen scurt şi cu dobândă mare, având scadenţe copleşitoare în perioada 1997-1999.
Nimeni nu a răspuns în faţa justiţiei pentru că s-a furat cu legea în mână. Limitarea şi reducerea influenţei lor asupra actului de guvernare a constituit dificultatea esenţială a procesului de aderare a ţării la structurile euro-atlantice. Deşi România a fost până la urmă acceptată, partida nu este nici pe departe câştigată, deoarece structurile de sorginte securisto-comunistă şi-au plasat oameni în toate punctele cheie ale sistemului financiar-bancar, economic şi chiar politic. Aceştia sunt de regulă tineri, fără nici o legătură formală cu fosta Securitate, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior de elită, care controlează o bună parte din informaţiile valorificabile financiar. Ei alcătuiesc reţeaua de informatori a acestor vremuri, înlocuind vechile reţele ale statului totalitar. Astăzi, când fiecare este liber să spună ce vrea, informatorii poliţiei politice nu mai sunt necesari. După părerea mea, dosariada la care asistăm confirmă schimbul de generaţii şi de obiective în cadrul serviciilor secrete. Serveşte imaginii externe a ţării (vezi, Doamne, că românii fac în sfârşit curăţenie!), dar serveşte în şi mai mare măsură interese clientelare. Cupola funcţionează în continuare, chiar dacă o bună parte a ei a difuzat, sub formă de ofiţeri acoperiţi sau nu, în societate. Într-un interviu recent, Ioan Talpeş, cunoscător în materie, a recunoscut acest lucru.
Soluţiile nu sunt miraculoase şi nu vor veni de afară. Noi trebuie să le găsim! O societate civilă puternică şi o presă independentă sunt indispensabile. Doar aşa vom reuşi să-i facem pe europeni să-şi schimbe opinia despre noi, atât de plastic exprimată de fostul lor ambasador, dl. J. Scheele: “Corupţia este o problemă în România, care, în final, va fi rezolvată, dar numai atunci când va exista un sistem juridic şi o administraţie publică eficientă. România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin.”

Articol publicat la 23 noiembrie 2006 în revista FOAIA TRANSILVANĂ

Daca energie nu e, nimic nu e

2008-06-26T00:02:00.000+03:00

La consumurile actuale, România are nevoie de 10 milioane tone de ţiţei şi de 18 miliarde metri cubi gaze naturale pe an. Producţia internă nu asigură decât aproximativ 6 milioane tone de ţiţei şi 12 miliarde mc gaze naturale. ROMGAZ furnizează jumătate din necesarul de gaze, în timp ce ţiţeiul şi restul de gaze provin de la PETROM şi din import. PETROM are o poziţie de control într-o ramură strategică a economiei, cu implicaţii în privinţa securităţii naţionale. România nu ar fi obţinut statutul de economie de piaţă funcţională şi nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană dacă nu ar fi privatizat băncile, PETROM şi distribuţiile de energie electrică şi gaz. Dar nimeni nu ne-a obligat să acceptăm termeni păgubitori pentru ţară şi pentru cetăţenii ei. Prin clauzele contractului de privatizare a PETROM, România a renunţat pentru 30 de ani la controlul unei părţi importante din resursele sale naturale.
Zestrea PETROMÎn anul 2004, la privatizare, PETROM deţinea:
- rezerve estimate la 1 miliard de echivalent barili petrol, plus încă pe atât gaze naturale, grupate în 306 zăcăminte de petrol şi gaze, asigurând, prin cele 1.450 de sonde de gaz şi 13.856 de sonde petroliere, o producţie zilnică de 220.000 de barili de petrol;
- o capacitate de rafinare de 8 milioane de tone de petrol anual, în cele două rafinării, Arpechim şi Petrobrazi ;
- o reţea de distribuţie formată din 600 de staţii de distribuţie a carburanţilor, dintre care 200 au fost aduse la standarde occidentale, 145 de depozite, 1.540 de autocisterne rutiere, 1.470 de vagoane de cale ferată, peste 15.000 de km de conducte de transport petrol şi gaz;
- o cotă de 40% din piaţa naţională de combustibili.
Valoarea tranzacţieiConsultantul Guvernului, banca de investiţii Credit Suisse First Boston, a certificat stocuri în valoare de 13.121 de miliarde de lei vechi, din care petrol de 9.505 miliarde de lei, materiale şi mărfuri de 3.016 miliarde, alte produse de 2.222 de miliarde, provizioane pentru stocuri de 1.623 de miliarde şi un numerar de aproximativ 160 milioane euro, adică active de peste 4 miliarde de euro. În plus, PETROM era proprietarul a peste 30 de milioane de metri pătraţi de teren, din cei 90 de milioane folosiţi în total.
Plătind pentru 33,34% din acţiuni 669 milioane euro, OMV a evaluat Petrom la 2 miliarde euro, adică la jumătate din valoarea estimată de consultanţi, la rândul ei puternic subevaluată, pentru că zăcămintele fuseseră evaluate în anul 2002, la un curs de 22 USD/baril, iar în momentul semnării contractului acesta crescuse deja la 35 USD/baril, ceea ce ridica valoarea PETROM la 5,5 miliarde euro (astăzi barilul face 50 de dolari, iar capitalizarea bursieră a depăşit 10 miliarde de euro…). Guvernul român a acceptat oferta, ba chiar s-a declarat încântat, renunţând şi la posibilitatea stabilirii preţului la benzină şi gaze naturale! În consecinţă, în anul 2006, românii au plătit carburanţii la nivel occidental, iar gazele naturale importate la cel mai mare preţ european. Atâta doar că veniturile noastre nu se compară cu cele din UE…
SecreteSubiectul a ajuns să fie analizat de către Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, preşedintele lansând, cu populismu-i caracteristic, chiar bomba eventualei renaţionalizări! Termenii contractului de privatizare şi ai anexelor sale sunt secreţi şi au rămas necunoscuţi până şi comisiilor parlamentare de specialitate, care l-au avizat “politic”. Afirm, în cunoştinţă de cauză, că nu există temeiuri pentru secretizarea unui contract de privatizare odată semnat. Confidenţiale sunt negocierile, dar contractul parafat trebuie să devină public, pentru că este vorba de averea statului, nu a guvernanţilor trecători! Motivele pentru care contractul a fost şi a rămas secret, pot fi doar speculate. Cu siguranţă însă, clauzele şi anexele secrete ale contractului ascund faţa întunecată a companiei şi încearcă să muşamalizeze furturile imense produse sub administrarea statului, în favoarea clientelei politico-securistice. Privatizarea trebuia să şteargă urmele hoţiilor şi să “claseze” dosarele, prin trecerea în contul datoriei publice a obligaţiilor privilegiaţilor. Exact aşa cum s-a procedat şi în cazul BANCOREX ori la SIDEX.
Perla neagrăDeşi PETROM era denumit “perla coroanei” economiei româneşti, în momentul privatizării s-a dovedit că ani buni nu şi-a plătit obligaţiile faţă de stat. Valoarea totală a accizelor, a taxei de drum şi impozitului pe profit neîncasate de statul român în ultimii zece ani depăşeşte suma de cinci miliarde de dolari. Numai la privatizare, în anul 2004, PETROM a fost scutit de datorii faţă de bugetele statului depăşind 250 de milioane de euro. A acumulat aceste datorii pentru că, pe de o parte, a fost permanent căpuşat, iar pe de altă parte pentru că nu-şi putea încasa creanţele. Mai mulţi potenţiali cumpărători ai PETROM au renunţat la achiziţie, pe măsură ce înţelegeau cât de mari sunt creanţele companiei (peste 600 de milioane de euro) şi cât de greu vor fi de recuperat.
În plus, PETROM era asociat în 38 de firme-căpuşă. De fapt, numărul căpuşelor era mult mai mare, iar unii experţi consideră că PETROM nu este o companie, ci o grămadă mare de active, structurată organic în scopul de a fi furată, estimând gaura undeva între 5 şi 7 miliarde de dolari. Liderul de sindicat Liviu Luca a declarat că “Ministerul Industriei obliga PETROM să dea ţiţei gratis rafinăriilor private”, iar fiul lui Nicolae Văcăroiu a avut exclusivitatea distribuţiei pentru multe produse în benzinăriile PETROM.
Parcă pentru a demonstra dimensiunile jafului de dinainte, dividendele acordate pentru anul 2005 depăşesc valoarea cumulată a dividendelor din ultimii şapte ani, astfel că valoarea de piaţă a PETROM a crescut de trei ori în mai puţin de doi ani. Din perspectiva stopării furtului, privatizarea Petrom a fost o masură binevenită. Dar felul în care s-a făcut ignoră interesul naţional şi chiar bunul simţ.
Viitor roz… numai pentru noii proprietariDin dividendele încasate până acum şi din vânzarea către PETROM (!) a staţiilor sale din Balcani, OMV a recuperat deja o sumă mai mare decât cea plătită pentru pachetul său de acţiuni. Austriecii şi-au planificat să extragă anual 80 de milioane de barili de ţiţei, ceea ce le va aduce un profit minim anual de 400 de milioane de euro doar din activitatea de extracţie.
Potrivit contractului, nivelul redevenţelor plătite statului român va fi îngheţat timp de zece ani de la data privatizării, indiferent de fluctuaţiile cotaţiilor pe piaţa internaţională. Mai mult, OMV este protejată total în următorii zece ani, pentru că România este singurul stat petrolier care nu şi-a asigurat pârghii de control al preţului litrului de benzină şi metrului cub de gaz metan.
Pe cât de bine arată viitorul OMV, pe atât de negru este al părţii române, care va avea costuri mai mari decât veniturile din privatizare! Statul va plăti 100 de milioane de euro pentru ecologizarea miilor de sonde abandonate de PETROM de-a lungul anilor. Pentru următorii 14 ani, bugetul de stat va include 50 milioane de euro anual, pentru plata eventualelor daune de mediu provocate de PETROM prin contaminarea istorică. Prin contract, pentru considerente ecologice, statul român şi-a asumat despăgubiri care “nu vor putea depăşi valoarea acţiunilor vândute şi a acţiunilor subscrise de OMV în procesul de privatizare” (1,5 miliarde de euro), ceea ce înseamnă, totuşi, mult mai mult decât a încasat (669 milioane de euro).
ConcluziiPrivatizarea PETROM a fost întârziată cât s-a putut de mult, pentru a putea fi căpuşat în continuare. Ea s-a produs doar atunci când o nouă tergiversare ar fi periclitat aderarea ţării la UE. Făcându-se sub presiune, negocierile au dezavantajat partea română. Preţul obţinut a fost mult mai mic decât valoarea reală a companiei, iar clauzele contractuale, cel puţin cele cunoscute, sunt doar în favoarea cumpărătorului. Anularea privatizării şi, implicit, renaţionalizarea PETROM ar obliga statul român la plata unor daune substanţiale şi ar transmite un semnal catastrofal mediilor de afaceri internaţionale, cu consecinţe dramatice asupra investiţiilor străine, atât de necesare pentru menţinerea ritmurilor ridicate de creştere economică. Nu ne rămâne decât să regretăm că privatizarea PETROM a fost făcută de cel mai corupt guvern din istoria ţării. Şi să plătim ponoasele…

BURSA din 13 februarie 2007

Odiseea privatizarii SIDEX

2008-06-26T00:00:00.000+03:00

În anul 1965 a început construcţia Combinatului Siderurgic Galaţi, cel care, în baza legii nr.15/1990 şi a H.G. nr.29/1991, a devenit SIDEX SA. SIDEX este un combinat complet integrat, având o capacitate proiectată de 10 milioane tone de oţel pe an, reprezentând 70% din producţia naţională de oţel şi 95% din cea de laminate plate. Obiectul principal de activitate al companiei este producerea şi comercializarea produselor laminate la cald şi la rece din oţel, a ţevilor cu diametre mari, sudate longitudinal, a utilajelor şi pieselor de schimb pentru metalurgie şi a produselor secundare rezultate din fluxul tehnologic, produse cocso-chimice, oxigen, azot, argon. În anul 2000, când a fost lansată privatizarea, SIDEX domina piaţa internă, iar exportul reprezenta jumătate din cifra sa de afaceri. SIDEX realiza 5% din produsul intern brut al României, dar influenţa direct şi indirect 25% din PIB.
În ciuda acestor circumstanţe, în cei zece ani de la căderea comunismului SIDEX şi-a redus permanent producţia, în paralel cu deteriorarea situaţiei sale financiare. Cauzele sunt numeroase, dar la loc de frunte se situează politicile guvernamentale iresponsabile, care au ignorat nevoia stringentă de restructurare tehnologică şi de personal a siderurgiei româneşti. Deşi fiecare guvern a adoptat câte o astfel de strategie, nici una nu a fost implementată. Mai grav, hiperinflaţia declanşată deliberat (după cum tocmai a confirmat purtătorul de cuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale), a accentuat procesul de decapitalizare a întreprinderilor şi a generat condiţii optime pentru căpuşarea lor. Ca şi celelalte combinate din domeniu, SIDEX a rămas la discreţia administratorilor săi, a reprezentanţilor FPS în AGA şi CA şi a căpuşelor. Fiind cea mai mare companie românească, a fost şi cea mai furată. Firmele prin care SIDEX se aproviziona şi cele prin care îşi desfăcea produsele erau de toate dimensiunile, aveau conexiuni în toate partidele, iar cele mai importante dintre ele aveau spatele asigurat de foşti sau actuali ofiţeri superiori din serviciile secrete.
Un partener privilegiat a fost compania BALLI STEEL, despre care se spune că a fost adusă în România de generalul Victor Atanasie Stănculescu. SIDEX INTERNATIONAL Ltd, cu sediul la Londra, avându-i ca asociaţi pe SIDEX (40%) şi BALLI (60%), a ajuns să aibă o pondere majoritară în relaţiile comerciale ale combinatului, ceea ce a deranjat pe ceilalţi „beneficiari” în aşa măsură încât au reacţionat. Părerea mea este că schimbarea lui Sorin Dimitriu, el însuşi considerat ca fiind un apropiat al generalului, s-a produs şi la presiunea cercurilor de interese legate de SIDEX şi deranjate de aducerea în pole position a lui BALLI.
Cifrele care apar în documentele privatizării se referă la anul 1999 şi arată îngrozitor. SIDEX avea un capital social de 290 milioane de dolari, 27.000 de salariaţi şi o producţie de 3.234 de tone oţel. Bilanţul contabil arăta o pierdere de 41 milioane dolari, un grad de îndatorare de 328%, datoriile totale fiind de 886 milioane dolari (fără penalităţi în valoare de peste 600 milioane!), din care 581 milioane dolari faţă de bugetele statului, lichiditatea generală era de 0,86%, cea parţială de 0,42% şi îşi acoperea din surse proprii doar 2% din nevoile de capital circulant. SIDEX avea un acces limitat la surse de finanţare externe, în condiţiile în care sistemul bancar românesc era incapabil să acopere necesarul său de finanţare, care depăşea cu mult 20% din capitalul oricărei bănci româneşti. Situaţia sa era agravată de existenţa unui volum important de plăţi restante faţă de furnizorii majori: ROMGAZ, ELECTRICA, SNCFR, PETROM, porturi, etc. Combinatului îi lipseau şi 75 milioane dolari pentru investiţii de ecologizare. Practic, SIDEX se afla în stare de faliment. Atâta doar că nimeni nu îndrăznea să-l declare. Intrarea în incapacitate de plată a combinatului ar fi antrenat prăbuşirea BCR, ceea ce – în acel moment - ar fi provocat crahul economiei naţionale. Evident, nu exista nici voinţa politică...
De această nenorocită stare de fapt au profitat „cercurile de interese” care înlănţuiau SIDEX-ul. Companiile căpuşă finanţau aprovizionarea combinatului cu minereu de fier şi cu cărbune, practicând adausuri medii de 2%, la fel ca şi la vânzarea produselor finite, cu care erau plătite de către SIDEX în barter. Numai că, mai ales în ultimii ani, marja SIDEX-ului fusese foarte rar de 2%, aşa că lucra în pierdere „calculată”, spre deosebire de firmele partenere, care aveau profitul asigurat, indiferent de situaţia mamutului. Uriaşul ajunsese să fie înlănţuit şi dependent de pitici, la fel ca şi Guliver, în celebra poveste. Pentru această situaţie există responsabili politici, care ar trebui să fie judecaţi pentru subminarea economiei naţionale!
SIDEX-ul nu putea fi salvat decât printr-o capitalizare masivă, iar în anii aceia guvernul, care a reuşit performanţa să achite vârfurile de plată la serviciul datoriei externe şi să evite prăbuşirea economiei naţionale, nu avea banii necesari. Singura soluţie era privatizarea, dar şi aceasta a fost cu peripeţii.
Mai întâi, funcţionari superiori din FPS au încercat să caroteze privatizarea, angajând o bancă de investiţii (FLEMINGS) pentru a elabora o strategie de vânzare a 35% din acţiuni. Scoţienii au făcut analizele, şi-au luat banii, dar era evident că nimeni nu va accepta să fie acţionar minoritar, la paritate cu guvernul, într-o companie bolnavă, dintr-o ţară în care economicul era atât de mult şi de păgubitor influenţat de politic.
Apoi, am încercat să aduc un management american, care să pregătească compania pentru privatizare. Negocierile cu USX, subsidiară a lui US Steel, au ajuns până la convenirea salariilor (foarte mari!) pe care le-au solicitat, FPS a cerut convocarea AGA pentru schimbarea administratorilor, dar – în ultima clipă – americanii ne-au anunţat că renunţă. M-am întrebat mereu dacă cineva le-a cerut să se lase păgubaşi...
În sfârşit, dată fiind situaţia combinatului şi dificultatea probabilă în găsirea unui investitor adecvat, SIDEX a fost inclus în programul PSAL, încheiat de guvernul României cu Banca Mondială. Banca s-a angajat să finanţeze echipele de consultanţi internaţionali care urmau să facă efectiv privatizările pentru câteva zeci de întreprinderi. Selectarea consultanţilor s-a făcut după procedurile transparente ale Băncii Mondiale, de către o comisie formată din nouă experţi români, câte trei de la FPS, ministerul finanţelor şi BNR. Consultantul desemnat pentru privatizarea SIDEX a fost un consorţiu format din banca americană de investiţii FIELDSTONE, specializată în tranzacţii cu companii siderurgice, şi celebra DELOITTE & TOUCHE. Numai că reprezentantul Băncii Mondiale a refuzat să confirme rezultatul, intervenind în favoarea băncii FLEMINGS, la care aflasem că fusese angajat înainte de a ajunge la Banca Mondială. Blocajul s-a prelungit atât de mult, încât am propus, iar guvernul a acceptat ca privatizarea SIDEX să se facă de către FPS, în afara programului PSAL, dar cu consultantul desemnat după criteriile Băncii Mondiale.
Evaluarea făcută de experţii americani a arătat că SIDEX nu poate fi vândut fără o restructurare financiară prealabilă, prin care să se anuleze penalităţile cauzate de neplata datoriilor faţă de bugetele statului, iar acestea din urmă să fie capitalizate, prin transformare în acţiuni. Valoarea estimată de ei, în cazul restructurării recomandate, se ridica la 211 milioane dolari. FPS şi-a însuşit punctul de vedere al consultanţilor şi a obţinut aprobarea prin hotărâre de guvern a strategiei de privatizare a SIDEX, implicând convertirea în acţiuni a datoriilor faţă de bugetele statului şi anularea penalităţilor. Era în luna noiembrie a anului 2000, în plină campanie electorală, iar sindicatele, manipulate politic de opoziţie, au blocat ţinerea AGA, astfel încât, pentru a face ireversibilă privatizarea SIDEX, FPS a lansat anunţul publicitar cu oferta de privatizare pe structura nemodificată a acţionariatului.
Au urmat alegerile şi schimbarea decidenţilor. Scandalurile provocate de sindicate au încetat ca prin minune, datoriile au fost convertite în acţiuni, iar privatizarea s-a putut finaliza. Depuseseră scrisori de intenţie: MARCEGAGLIA SPA, din Italia, EREGLI DEMIR CELIK FABRIKALARI TAS, din Turcia, TATA INTERNATIONAL Ltd, din India şi ISPAT în consorţiu cu BALLI STEEL, din Anglia. Dintre toţi, ofertă concretă a depus doar ISPAT, care a şi cumpărat acţiunile deţinute de către statul român la SIDEX. Au fost de departe cei mai motivaţi, dl Lakshmi Niwas Mittal vizitând împreună cu echipa sa de mai multe ori FPS, încă de la începutul anului 2000, de când s-a iniţiat procesul de privatizare. LNM Holdings a plătit 70,2 milioane dolari pentru 91,6% din acţiunile SIDEX şi s-a angajat să investească cel puţin 351 milioane dolari în următorii 10 ani, din care cel puţin 275 milioane pentru programul de investiţii tehnologice şi 76 milioane pentru programele de mediu.
În raport cu estimările consultanţilor, termenii tranzacţiei au fost nejustificat de dezavantajoşi pentru statul român. Pe lângă faptul că plata preţului acţiunilor s-a făcut în rate, guvernul Năstase a capitalizat sub formă de acţiuni nu doar creanţele bugetului de stat, ci şi creanţele băncilor, ale furnizorilor de energie şi transporturi (ROMGAZ, ELECTRICA, SNCFR, PETROM), precum şi creanţele AVAB. Transformarea datoriilor în acţiuni s-a făcut la valoarea de 25.000 de lei/acţiune, iar LNM a plătit numai 10 cenţi/acţiune. Preţul acceptat a fost de doar o treime din cel evaluat de experţii americani.
În realitate, guvernul Năstase a luat cu o mână 70 de milioane, iar cu cealaltă a dat aproape 1,8 miliarde dolari! Pe lângă anularea penalităţilor de 600 milioane dolari şi vinderea pe nimic a datoriilor de 886 milioane dolari, guvernul a acceptat şi alte înlesniri: scutirea de taxe vamale a importului de echipamente pentru investiţiile asumate şi preluarea de către guvern a costurilor restructurării de personal: 200 de milioane dolari pentru ajutorul de şomaj pe doi ani şi alte 20 de milioane dolari pentru indemnizaţii de completare a ajutorului de şomaj. În plus, guvernul a acordat celui de-al doilea (pe atunci) producător de oţel din lume un credit fiscal enorm faţă de starea precară a finanţelor naţionale: 800 milioane dolari, reprezentând TVA şi 200 milioane dolari, reprezentând impozitul pe profit, amânate la plată pentru 5 ani. Tranzacţia a contribuit semnificativ la suspiciunile de corupţie de care a „beneficiat” fostul guvern al României.
Când indienii au preluat combinatul, au dat un răgaz de 10 minute direcţiei comerciale pentru a părăsi birourile. În acest fel au început „curăţenia” la SIDEX. A urmat recapitalizarea, plata datoriilor restante faţă de furnizori şi relansarea profitabilă a activităţii. Parcă pentru a demonstra dimensiunile jafului de până atunci, combinatul a trecut pe profit înainte ca să se facă vreo investiţie tehnologică; s-au schimbat doar regulile şi motivaţiile. Astăzi, SIDEX produce mai mult oţel, cu mult mai puţini salariaţi (au rămas 60% faţă de momentul privatizării), nu are datorii restante şi plăteşte sume importante la bugetele statului şi la cele locale. Sigur că creşterea pieţei mondiale a oţelului are o contribuţie importantă la succesul actual al întreprinderii gălăţene, dar cauza esenţială a schimbării rezidă în privatizare. Privatizarea SIDEX poate fi socotită, nu prin termenii tranzacţiei, ci prin consecinţele sale, ca fiind una de succes.

Foaia Transilvana 26 februarie 2007

CLISEE

2008-06-25T23:57:00.000+03:00

Când se referea la sistemul capitalist, propaganda comunistă opera cu clişee impresionante pentru cei mulţi şi neavizaţi. Cele mai frecvent folosite erau trei: „imperialism”, „şomaj” şi „faliment”. După o prelungită şi chinuitoare tranziţie de la economia centralizată de stat la o economie care a căpătat statutul de economie de piaţă funcţională, putem încerca o reevaluare a clişeelor comuniste.
În lumea de azi, marile puteri sunt mai întâi de toate puteri economice. Bătăliile propriu zise se poartă în aer, ori chiar şi mai sus, în cosmos, iar forţa militară nu mai este dependentă de numărul de soldaţi, ci de nivelul tehnologic. Din fericire, armele sofisticate sunt folosite destul de rar, rolul lor fiind mai degrabă unul de descurajare. Astăzi nu se mai ocupă teritorii, ci se câştigă pieţe. Cele mai cunoscute „trupe de ocupaţie” sunt companiile multinaţionale, indicate de propagandiştii regimului de dureroasă amintire ca fiind „imperialiste”. Este adevărat că ceea ce le mână pe ele în „luptă” atunci când investesc în străinătate este profitul, dar avantajele sunt evidente şi pentru ţara gazdă. Tranziţia ne-ar fi fost mai scurtă şi nivelul de trai mai ridicat, dacă ar fi venit mai repede şi mai multe companii multinaţionale în România. Am fi avut, ca şi ungurii ori cehii, mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite; dar semnalul politic dat multă vreme de noi a fost că „nu ne vindem ţara”, ca să o putem fura...
Companiile multinaţionale nu vin într-o ţară pentru a da lovitura şi a pleca altundeva. Ele fac investiţii importante şi pe termen lung. În acest fel aduc capital, atât de necesar într-o economie în curs de reformare, dar aduc şi o nouă filosofie organizaţională, împreună cu o altă mentalitate a muncii. Amintiţi-vă care era standardul de calitate al firmelor de fast-food înainte de a apărea pe piaţă McDonald’s ! Sau ce băuturi răcoritoare se găseau înainte de Coca Cola ! Sau cum arătau benzinăriile noastre înainte ca Shell să le construiască pe ale sale! Sau cât de poluate erau oraşele unde se găseau fabricile producătoare de ciment înainte de investiţiile făcute de Lafarge sau Holcim ! Cum ar fi comerţul fără super- şi hiper-marketurile KAUFLAND, BILA, CORA, METRO, SELGROS, CAREFOUR ? Multinaţionalele creează locuri de muncă, generează profituri care sunt fiscalizate în beneficiul bugetului naţional şi asigură suport politic internaţional. Dacă am fi făcut mai degrabă marile privatizări, am fi reuşit să ne integrăm mai repede în NATO şi în UE. Şi am fi trăit mai bine!
Al doilea clişeu este cel al şomajului. În economia comunistă, care era a nimănui pentru că era a tuturor, formal nu exista şomaj; nu de alta dar era interzis! În realitate, şomajul era ascuns. Nu exista nici o singură întreprindere care să nu aibă mai mulţi salariaţi decât cei strict necesari. Firesc, fondul de salarii se împărţea tuturor, ceea ce ducea la descurajarea celor vrednici şi la scăderea randamentului muncii pe ansamblu. Teoriile economice par să concorde asupra unei cifre: toate consideră că un procent al şomajului de până la 5% este util menţinerii unui ritm sănătos de creştere a productivităţii, permiţând şi plata unei indemnizaţii decente. Pentru moment, România se încadrează în acest barem. Parteneriatul social va funcţiona cu atât mai bine cu cât românii se vor adapta mai repede la noile realităţi de pe piaţa muncii şi vor accepta că primii responsabili de soarta lor sunt ei înşişi, nu statul, ca pe vremurile comuniste. Pregătirea şi perfecţionarea profesională continuă, ca şi cursurile de recalificare încep să devină obişnuinţe şi confirmă o nouă atitudine faţă de muncă.
A treia sperietoare era falimentul, care într-o economie planificată era practic imposibil. Într-o economie de piaţă, liberă prin definiţie, obiectivul numărul unu al unei activităţi economice este profitul, iar regula este competiţia. Cine reuşeşte să producă ceva mai bun şi cu costuri mai mici decât concurenţa, prosperă; cine nu, este eliminat. Simplu şi brutal, dar toată lumea cunoaşte regula. Tocmai de aceea, atunci când o afacere dă semne că nu rezistă la competiţia de pe piaţă, întreprinzătorul o opreşte, punând-o în faliment (lichidare voluntară). În acest fel se recuperează suficient pentru a se rambursa creditele bancare şi a se plăti furnizorii. Lichidarea voluntară este un lucru normal în orice economie de piaţă. În Germania, de exemplu, sunt în fiecare an câteva sute de mii de astfel de falimente. Ele reprezinta o ieşire onorabilă dintr-o afacere eşuată. De regulă, investitorii respectivi o iau de la capăt, înfiinţând alte firme, pentru noi afaceri. Statisticile germane arată un echilibru remarcabil între numărul falimentelor şi cel al companiilor nou înfiinţate. Situaţia începe să fie la fel şi în România, unde anul trecut au declarat faliment câteva zeci de mii de firme, alte zeci de mii luând fiinţă.
Atunci când proprietarul nu se comportă responsabil şi nu opreşte activitatea economică neprofitabilă, creditorii sunt cei care, adresându-se instanţelor judecătoreşti, cer şi obţin punerea întreprinderii în lichidare judiciară. Este cazul patronilor iresponsabili ori imorali, dar este şi cazul statului român, care de prea multe ori a preferat populismul bolii lungi deşi moartea era sigură. Recent mediatizatele cazuri ale întreprinderilor braşovene Tractorul şi Rulmentul ilustrează perfect situaţia descrisă. Datoriile acumulate în timp nu vor mai fi recuperate decât în mică măsură, iar multe întreprinderi furnizoare, mici şi mijlocii, vor fi antrenate în crah. Judecând lucrurile cu mintea cea de pe urmă, înţelegem că minciuna cu banii are picioarele cele mai scurte şi că nimeni nu a avut nimic de câştigat, toţi au pierdut. În mod normal, lichidările judiciare ar trebui să îmbrace şi un caracter penal, iar cei responsabili, politicieni sau administratori să fie pedepsiţi.
Întreprinderile au, ca şi oamenii, viaţa lor. Se nasc, cresc şi trăiesc, mai mult sau mai puţin, după priceperea proprietarilor şi administratorilor. Ele trebuie să fie judecate după criterii economice şi sociale, nu politice. Ţările prospere sunt cele în care politicul este subordonat interesului economic.

1 februarie 2007 / FOAIA TRANSILVANĂ

Diversiunea Serviciilor

2008-06-25T23:52:00.001+03:00

Ceea ce se întâmplă la vârf în politica românească este un conflict de putere între preşedinte şi primul ministru. Situaţia nu este inedită. Tensiuni au mai fost şi între ceilalţi doi preşedinţi şi premierii „lor”. La început mocnite, confruntările dintre Ion Iliescu şi Petre Roman, Emil Constantinescu şi Radu Vasile sau Ion Iliescu şi Adrian Năstase au răbufnit până la urmă şi în public. Chiar dacă de fiecare dată au câştigat preşedinţii, victoriile au fost a la Pyrus. Preţul plătit a fost întotdeauna mare şi au fost afectate nu numai persoanele implicate şi partidele lor, ci clasa politică în ansamblul ei. Mineriada din septembrie 1991, scandalurile, ca şi circul de azi, „în direct şi la oră de vârf”, nu fac decât să scârbească un electorat care oricum are o conştiinţă civică şi un nivel politic ce lasă mult loc pentru mai bine.
Mi se pare uluitor că scandalurile vin şi trec, iar păgubitul, clasa politică, nu ia măsuri ca să evite repetarea istoriei. Pentru că lucrurile nu se rezolvă tratând efectul, respectiv schimbând premierul, ci eliminând cauza. Iar cauza rezidă în constituţie, care prevede o putere executivă bicefală.
România este o republică care nu-i nici prezidenţială şi nici parlamentară. Originalităţile „tinerei noastre democraţii”, cum îi plăcea s-o numească primul ei beneficiar, Ion Iliescu, ne-au costat destul şi ar trebui să renunţăm la ele. În Uniunea Europeană, unde tocmai am fost acceptaţi, cu excepţia Franţei, toate statele sunt fie monarhii constituţionale, fie republici parlamentare. România trebuie să se hotărască şi să fie ori una, ori alta. După părerea mea, o ţară atât de evident marcată de sechelele regimului totalitar ar trebui să opteze pentru republica parlamentară. Republica prezidenţială concentrează prea multă putere în mâinile unui singur om (preşedintele), iar riscul de a avea parte de derapaje autocrate ar fi prea mare.
Până şi Traian Băsescu a admis o dată (o singură dată!), pe la începuturile mandatului său, necesitatea clarificării raporturilor de forţe prin modificări constituţionale. Din păcate, astăzi, când conflictul preşedinte-premier depăşeşte nu numai limitele bunului simţ, ci chiar şi pe cele ale imaginaţiei, în loc să reia subiectul, preşedintele lansează în mod diversionist tema votului uninominal. S-a creat impresia că acesta va curăţa clasa politică, o va împrospăta şi va rezolva astfel toate problemele. Sunt de acord că votul uninominal va fi un pas spre mai bine, dar maniera în care este purtată dezbaterea indică implicarea păpuşarilor din serviciile secrete, direct interesaţi în conservarea puterilor preşedintelui. De ce? Pentru că relaţia lor cu preşedintele este una privilegiată: el îi numeşte sau revocă şi din această cauză ei au influenţat întotdeauna alegerea preşedintelui. Nici unul dintre preşedinţii post-decembrişti nu a fost ales fără susţinerea serviciilor noastre secrete, iar eu cred că alternanţele la vârful puterii au fost chiar iniţiate de ele. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este guvernul lor, chiar dacă îi cuprinde şi pe primul ministru, pe ministrul de finanţe şi pe cel de externe. Stăpânind informaţia, controlând prin ofiţeri acoperiţi instituţiile statului şi influenţând mediile de informare în masă, CSAŢ reprezintă o forţă. Este nefiresc şi chiar contraproductiv ca această forţă să se manifeste în paralel cu guvernul în loc să fie parte componentă a sa. În acest fel activitatea executivului ar fi mai eficientă, iar serviciile ar fi mai direct supuse controlului parlamentar.
Tentativa (demagogică!) de suspendare din funcţie a preşedintelui a evidenţiat un posibil blocaj de autoritate în relaţia preşedinte-parlament, pentru că ambele părţi au în spate voturile noastre. Însuşi resentimentarul şef al comisiei parlamentare special create a admis că preşedintele nu poate fi obligat să vină la audieri. Într-o republică parlamentară, parlamentul este suveran, iar omul forte, respectiv primul ministru, nu-l poate ignora.
Dacă nu ar fi fost în mod artificial şi în scop diversionist întreţinută, dezbaterea publică ar fi trebuit să se mute deja, de la tema votului uninominal, care are oricum o susţinere majoritară, la eliminarea caracterului bicefal al puterii executive prin modificarea constituţiei. Parlamentară sau prezidenţială, republica românească trebuie să aleagă tranşant. Orice altă dezbatere este iniţiată pentru a deturna atenţia publicului de la problema reală şi - implicit - de la soluţia corectă. Mi se par convingătoare argumentele în favoarea variantei parlamentare, iar prelungirea discuţiilor pe tema votului uninominal nu face altceva decât să confirme caracterul diversionist al abordării. Pentru că în acest moment, după ce şi i-a ridicat pe toţi în cap, preşedintele nu poate fi deloc sigur că ar putea impune varianta prezidenţială. Dar, cine ştie, poate că Traian Băsescu nici nu vrea...

ZIUA /12 martie 2007

Romania si Romanasii- Statistici demografice

2008-06-25T23:49:00.001+03:00

Populaţia României scade continuu. De la peste 23 de milioane în anul 1989, am ajuns la aproximativ 21 de milioane în prezent, cam tot atâţia câţi eram cu 30 de ani în urmă. Un studiu realizat de specialişti americani afirmă că tendinţa se va menţine, iar în anul 2050 vom rămâne doar 15 milioane. Cauzele principale sunt scăderea longevităţii, a natalităţii şi emigrarea. Toate trei confirmă precaritatea nivelului nostru de trai. Conform clasamentelor realizate în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), suntem la coada Europei şi pe locul 72 în lume în privinţa venitului pe cap de locuitor, a speranţei de viaţă şi a nivelului de educaţie a populaţiei. Aceste trei elemente definesc indicele de calitate a vieţii. Populaţia României îmbătrâneşte, vârsta medie a ajuns la 38 de ani, crescând cu aproape 3 ani într-un singur deceniu; aproximativ 20% din populaţia ţării are peste 60 de ani.
Conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică, 54% dintre români locuiesc la oraş. Dacă “oraş” înseamnă străzi asfaltate, reţele de utilităţi (apă, canal, electricitate şi gaz), magazine şi servicii, atunci cred că doar o treime dintre noi suntem orăşeni. Numai 53% dintre locuinţele românilor au alimentare cu apă, iar cartierele mărginaşe ale marilor oraşe, dar şi localităţi ca Teiuş, Sângeorz sau Călan sunt departe de standardele citadine minimale. De altfel, după ce timp de treizeci de ani migraţia internă s-a produs de la sat spre oraş, în ultimii ani şi-a inversat sensul. Sunt şi persoane care preferă să-şi construiască vilele în liniştea satului de lângă oraş, dar majoritatea sunt restructuraţii din industriile privatizate şi cei care nu vor sau nu pot să facă faţă competiţiei pe care o impune economia de piaţă. Faptul că sătenii, ţărani sau şomeri reveniţi din oraşe, se mulţumesc să facă o agricultură de subzistenţă, dezinteresându-se de oportunităţile şi facilităţile aduse de procesul de integrare europeană a ţării, are consecinţe dramatice asupra nivelului general de trai în România. Nivelul lor scăzut de aspiraţie nu sufocă, dar în mod cert atenuează ritmurile de dezvoltare a economiei naţionale.
Populaţia activă a României este de 10,5 milioane de persoane, dintre care o jumătate de milion sunt şomeri. Două treimi sunt salariaţi, iar o treime sunt cei care lucrează pe cont propriu. Analfabeţii reprezintă aproape 3% din populaţie. Gradul de ocupare creşte proporţional cu gradul de instruire, şomajul fiind minim în rândul celor cu studii superioare. Statistica pe tipuri de activităţi arată că sectorul agricol cuprinde 32% din persoanele ocupate, în uşoară scădere faţă de anii anteriori. A crescut în schimb ponderea celor din industrie, construcţii şi servicii (în medie, cu 8%).
În ceea ce priveşte persoanele inactive (tot 10,5 milioane), 50% dintre ele sunt pensionari (5,5 milioane), 40% sunt elevi sau studenţi (4,5 milioane), iar 10%, deşi sunt apte de muncă, sunt în întreţinerea cuiva (1,1 milioane de femei casnice, 100.000 de deţinuţi, etc).
În România sunt 6 milioane de săraci, dintre care 2,5 milioane trăiesc în sărăcie extremă. Probabil că şi din această cauză, aproape un milion de familii au cel puţin un membru la muncă în străinătate. Veniturile acestora sunt, în medie, de trei ori mai mari decât ale celorlalte familii.
Produsul intern brut (PIB) a ajuns în anul 2006 la 100 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape 5.000 de euro pe cap de locuitor. Aportul populaţiei la realizarea lui este însă inegal. În timp ce locuitorii din mediul rural au o contribuţie nesemnificativă, cei din capitală generează 35% din PIB, adică 35 de miliarde de euro. Raportat la cele două milioane de bucureşteni, rezultă 17.000 de euro pe locuitor, de trei ori peste media naţională şi de şase ori peste regiunile din nord şi sud-est, care au puţine investiţii. Bucureştiul a atins deja nivelul Cehiei, Ungariei sau Portugaliei, iar peste câţiva ani se va apropia de cel al ţărilor dezvoltate. Pe măsură ce în capitală se înmulţesc investiţiile şi scade şomajul, cresc şi salariile, ceea ce determină mutarea centrului de interes al întreprinzătorilor spre provincie. Autorităţile locale au intrat deja într-o competiţie pentru atragerea investitorilor, iar parcurile industriale răsar ca ciupercile după ploaie. Este singura cale. Dacă toţi am produce cât Bucureştiul, PIB-ul României ar fi de 360 de miliarde de euro!
Pentru a trăi ca şi în Uniunea Europeană, trebuie să muncim ca în Uniunea Europeană; şi nu doar orăşenii, ci şi cei din mediul rural. În lumea de astăzi, exişti în măsura în care contribui la schimb. Dacă nu eşti în stare să cumperi ceva de la mine, ori măcar să-mi vinzi ceva, practic nu exişti. De aceea sunt necesare politici guvernamentale de încurajare a investiţiilor şi în localităţile mici, pentru producerea de valoare adăugată de către tot segmentul activ al populaţiei. România nu va putea să se apropie de PIB-ul ţărilor europene dezvoltate câtă vreme o treime din populaţia sa activă aspiră doar la supravieţuire şi practic nu contribuie la sporirea avuţiei naţionale. Atenţia clasei politice trebuie să se concentreze pe aceste obiective, pentru a ameliora speranţa de viaţă, gradul de instruire şi nivelul de trai al românilor. Abia atunci se vor răsturna tendinţele actuale şi populaţia va avea o creştere sănătoasă, cu consecinţe benefice în toate privinţele.

1 martie 2007 / FOAIA TRANSILVANĂ

Bani, minciuni si manipulare

2008-06-25T23:44:00.001+03:00

Institutul Naţional de Statistică a anunţat că salariul mediu brut pe economia naţională a ajuns la aproape 1.500 de lei şi la puterea de cumpărare din 1990. În toate mediile informaţia a fost prezentată ca şi cum ar fi o ştire bună: este un succes că ne-am întors la câştigurile care au făcut mămăliga să explodeze! Dacă încercăm să înţelegem de ce a fost nevoie de 17 ani de tranziţie pentru a reveni în punctul de plecare, vom descoperi că explicaţia este simplă: am fost înşelaţi şi furaţi de către “emanaţii” revoluţiei şi de structurile care i-au propulsat şi menţinut la putere!
Orice putere are ca primă preocupare legitimitatea. “Ai noştri” s-au legitimat prin revoluţia pe care au deturnat-o, iar apoi ne-au furat-o de-a binelea. Conştienţi de propria minciună în mai mare măsură decât majoritatea electoratului, şi-au început guvernarea mituindu-l. Guvernul Roman “a dat” şi a tot dat. A dat sâmbete libere, a restituit părţi sociale, a dat portocale şi televizoare color până a “topit” rezervele valutare moştenite de la “odiosul”, a desfiinţat practic taxele vamale, ş.a.m.d. Dar, cel mai grav, a dat salarii tot mai mari unor oameni care munceau tot mai puţin! Dacă pe vremea lui Ceauşescu, oricât de mici erau salariile, ele nu erau complet acoperite cu mărfuri şi servicii, guvernul “de premianţi” (Dumnezeu să-l ierte pe Silviu Brucan, pentru că are de ce!) a inversat raportul: a lansat pe piaţă mai mulţi bani decât produse. Însă minciuna cu banii are picioarele scurte şi efectele economice perverse ar fi răbufnit rapid. Aşa că guvernanţii au înţeles că trebuiau să ia banii înapoi de la români.
Pentru ca nu cumva să ne dăm seama şi - Doamne fereşte! – să nu-i mai votăm, ni i-au luat provocând inflaţia. Caracteristic pentru păpuşari, au botezat-o “liberalizare”. La 1 noiembrie 1990, în România s-au “liberalizat” preţurile şi tarifele. Indicii oficiali ai inflaţiei au fost 38% în anul 1990, 223% - în 1991, 200% - în 1992, şi 296% - în 1993. Sunt cifre pentru vremuri de război, neobişnuite chiar şi în republicile bananiere, dar pe atunci România nu se raporta la Uniunea Europeană, ci îşi instala fire roşii cu Kremlinul.
De-abia astăzi, purtătorul de cuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale a României recunoaşte public că “a fost pus în mişcare mecanismul inflaţionist, care să adune banii în exces de pe piaţă”, că “preţurile au fost lăsate să galopeze, pentru a se crea un echilibru pe piaţă, pentru că în vremea aceea, la un leu în circulaţie, pe piaţă existau mărfuri de numai 90 de bani” şi că “a existat o tendinţă în această politică de a se crea şi menţine un decalaj, accentuat chiar, între dinamica preţurilor şi dinamica venitului salarial”. Tradus în româneşte, asta înseamnă că salariile au fost indexate cu procente inferioare celor ale creşterii preţurilor şi li s-a redus în mod deliberat puterea de cumpărare; nu mai vorbesc despre pensii… În acelaşi timp, Banca Naţională a dat drumul la tiparniţa de bani. Pe măsură ce treceau anii, bancnotele cele mai mari se devalorizau şi deveneau monede. Amintiţi-vă de bancnota de 1.000 de lei, cu portretul lui Eminescu pe avers, şi comparaţi-o cu moneda de 1.000 de lei, recent înlocuită cu cea de 10 bani…
Hiperinflaţia a fost folosită şi pentru a atenua deficitele bugetare, fiscale, cvasifiscale şi ale agenţilor economici de stat. Tot ei i s-au datorat şi cifrele tot mai mari din bilanţurile contabile, nu creşterii productivităţii muncii. A fost un fel de ascunde mizeria sub preş. Evident, aceasta nu a fost o soluţie ci un paleativ care a provocat agonia prelungită a economiei naţionale, fără să poată evita măsurile radicale. Atâta doar că, atunci când s-a înfăptuit, reforma a fost mult mai dureroasă decât ar fi putut să fie imediat după revoluţie. Nu s-a dorit restructurare şi privatizare pentru că muncitorimea din companiile de stat era mai uşor manipulabilă politic şi – mai ales – pentru că întreprinderile trebuiau să fie căpuşate de clientelă, pentru a fi apoi cumpărate pe nimic.
Ceea ce s-a întâmplat între 1990 şi 1997 a lăsat urme adânci şi dureroase în viaţa românilor. Nu singurii, dar principalii responsabili şi vinovaţi de toate acestea sunt puţin numeroşi: Ion Iliescu – preşedintele tutelar, Petre Roman, Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu – prim miniştri, Teodor Stolojan, Eugen Dijmărescu şi Florin Georgescu – miniştri de finanţe şi Mugur Isărescu – guvernatorul peren al Băncii Naţionale a României. Toţi sunt prezenţi şi astăzi în prim planul vieţii politice din România. Nici unul dintre ei nu are vreo problemă de imagine în percepţia publică! Partidul lor şi-a tot schimbat denumirea, ba s-a şi înmulţit prin diviziune, dar ei sunt mereu acolo sus. Poate îi vom alege şi prin sistemul de vot uninominal…

Articol publicat in Foaia Transilvana /22 februarie 2007

Integrarea Europeana - retrospectivă economică

2008-06-25T23:42:00.001+03:00

România a ajuns membră a NATO şi a Uniunii Europene, iar românii se simt mai în siguranţă şi speră la un trai mai bun. Chiar dacă nu am scăpat complet din „ghearele” ruşilor, pentru că, pe de o parte, depindem de resursele lor, iar pe de altă parte societatea românească este încă vulnerabilă la acţiunea agenţilor lor de influenţă, întrezărim o luminiţă la capătul tunelului prin care ne târâm de 60 de ani. Sperăm cu toţii că ceea ce a fost mai rău a trecut, iar ceea ce va fi mai bine va veni cât mai repede. Factorul politic a fost şi rămâne determinant, dar rezultatele se văd mai limpede în plan economic. De aceea, astăzi vă propun o privire retrospectivă asupra evoluţiei economiei naţionale în perioada de tranziţie de la centralismul totalitar, la economia de piaţă funcţională. Vom judeca acţiunea guvernelor care s-au perindat prin Palatul Victoria urmărind evoluţia celui mai sintetic indicator - produsul intern brut (PIB), în corelaţie cu măsurile reformiste adoptate. Guvernanţii noştri s-au comportat foarte diferit unii de alţii.
A fost mai întâi guvernul Roman, numit de Brucan „guvern de premianţi”. Invocând „vidul legislativ” şi pretextând penuria de bunuri de larg consum, guvernul Roman a topit în mai puţin de un an rezervele naţionale, a acceptat muşamalizarea cercetărilor privind conturile „lui Ceauşescu” (care, de fapt, erau ale Securităţii) şi a mituit electoratul, mărindu-i salariile pe măsura scăderii productivităţii muncii. Deoarece cu banii nu se poate minţi, imediat s-a declanşat un proces hiperinflaţionist, iar PIB-ul s-a prăbuşit, scăzând de la aproape 40 de miliarde USD în 1989, la 33 mld. USD în 1990 şi ajungând la 25,1 mld. USD în 1991. Cele câteva mineriade patronate de acest guvern au anulat capitalul de simpatie câştigat de România prin sacrificiile revoluţionarilor şi au instaurat epoca lui „noi muncim, nu gândim!” şi „nu ne vindem ţara!”. În faţa catastrofei iminente, guvernul a iniţiat nişte reforme, făcând chiar primele privatizări, ceea ce i-a atras mazilirea. A „murit” urât, de mineriadă, o armă întoarsă parcă biblic împotriva celui care o „ridicase” de câteva ori.
A urmat guvernul Stolojan, al cărui lider a fost consacrat de făcătorii de imagini ca „tehnocratul apolitic”. Ne-am fi aşteptat la măsuri economice realiste, dar dl Stolojan a declarat că nu doreşte puterea şi că a acceptat mandatul doar până la alegeri. Aşa că am avut parte doar de continuarea politicilor populiste ale guvernului anterior, fără accentele reformiste. PIB-ul s-a prăbuşit în continuare, ajungând la minimul de 15,1 mld. USD în anul 1992. Stolojan a ajuns la măsura extremă de a naţionaliza valuta din conturile agenţilor economici. Ne-am bucurat cu toţii când, în urma alegerilor din toamna lui 1992, am scăpat de el şi nu am înţeles niciodată cum a reuşit să reapară ca „liberal” şi încă lider...
Guvernul Văcăroiu, care în ciuda tuturor pronosticurilor şi-a dus până la capăt mandatul, este bine servit de statistici. În patru ani PIB-ul a crescut de la 15,1 la 28,2 mld. USD. Oţelăriile şi rafinăriile duduiau, dar lucrau în pierdere; la fel ca şi sectorul minier, avicolele şi suinprodurile. Creşterea s-a produs pe stoc, pentru că multe produse nu aveau desfacere asigurată ori, odată livrate, nu erau achitate. Cu toate că activităţile nerentabile au fost subvenţionate, multe întreprinderi nu reuşeau să-şi plătească furnizorii şi obligaţiile faţă de bugetele statului. Economia naţională era asfixiată de blocajul financiar, pentru că mărfurile circulau fără ca banii să vină pe contrasens. Băncile de stat au fost obligate să acorde credite neperformante, ceea ce le-a adus în stare de faliment. Majoritatea privatizărilor s-au făcut în favoarea PAS-urilor (Programul Asociaţiei Salariaţilor), fiind mai degrabă un fel de cooperativizări. Toate instituţiile financiare internaţionale au rupt legăturile cu România, astfel încât ţara se îndrepta spre crah. Falimentul economiei naţionale ar fi generat sărăcie generală, ceea ce ar fi provocat o nouă revoluţie, care nu ar mai fi putut să fie confiscată, aşa că a fost preîntâmpinată: serviciile succesoare fostei Securităţi au manipulat „schimbarea” şi astfel s-a produs prima alternanţă la putere.
Guvernul Ciorbea a găsit o jumătate de miliard de dolari în rezerva Băncii Naţionale în timp ce avea obligaţii de plată de aproape 4 mld. USD doar în anul 1997. Creditele, luate pe termen scurt şi cu dobândă mare de guvernele Roman şi Stolojan, deveniseră scadente, iar ţara continua să consume mai mult decât producea. Tocmai pentru că în lipsa rezervei valutare nu mai avea susţinere, leul s-a prăbuşit în iarna anului 1997. Pentru a relua finanţările externe şi a „rostogoli” obligaţiile de plată, guvernul Ciorbea a acceptat condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Mondială şi a început restructurarea economiei naţionale. În anul 1997 Produsul Intern Brut a scăzut cu 6,1%. Sectorul minier a fost primul restructurat, băncile au fost recapitalizate, piaţa de capital s-a înviorat pentru prima oară de la înfiinţare datorită afluxului de capitaluri străine, iar ritmul privatizării a fost accelerat. Cu toate acestea coaliţia majoritară acţiona centrifug, lipsind guvernul de susţinerea politică necesară unor măsuri impopulare, astfel că guvernul a căzut.
Guvernul Radu Vasile, instalat în luna aprilie 1998, nu a mai avut nici o alternativă la reforme. În 1998, dar mai ales în anul 1999, s-au luat cele mai dure măsuri reformiste. S-a ameliorat legea falimentului, astfel încât să poată fi aplicată efectiv; au fost oprite întreprinderile (în frunte cu RAFO şi PETROMIDIA) care provocau pierderi în activitatea de bază, iar sute de mii de salariaţi au fost trecuţi în şomaj prin licenţieri colective. Nu s-a mai permis producţia pe stoc şi s-au luat măsuri pentru reducerea blocajelor financiare. Timp de doi ani s-au privatizat peste 100 de întreprinderi pe lună. S-a făcut ordine în sistemul bancar, fiind declarate falimentare numeroase bănci private ce fuseseră jefuite de proprii administratori; cu BRD şi Bancpost a început privatizarea băncilor de stat, iar BANCOREX a fost „fuzionat” cu BCR. S-au acordat subvenţii producătorilor agricoli. Investiţiile străine, nesemnificative pe vremea guvernelor Roman, Stolojan şi Văcăroiu, au crescut foarte mult. Deşi economia a regresat în 1998 cu 4,8% şi cu 1,2% în 1999, schimbările produse au constituit fundamentul creşterii din anii următori.
În luna iunie a anului 1999, România a adoptat Programul Naţional de Aderare la UE, iar în decembrie 1999 Consiliul European de la Helsinki hotărăşte începerea negocierilor de aderare cu încă şase ţări candidate, între care şi România.
Anul 2000 este considerat momentul de revenire a economiei. Guvernul era acelaşi, dar a avut în frunte un alt prim ministru: pe Mugur Isărescu. Guvernul Isărescu a luat o singură măsură demnă de a fi reţinută şi anume a redus fiscalitatea, respectiv TVA şi impozitul pe profit, mai ales pe profitul obţinut din activităţi de export, care a fost coborât la 5%. Firesc, exporturile au explodat, devenind factorul determinant în creşterea produsului intern brut. În anul 2000 PIB-ul a crescut cu aproape 2%, pentru întâia oară pe o bază sănătoasă, într-o economie puternic restructurată, în bună măsură privatizată şi cu bănci scoase de sub comanda politicului.
Guvernul Năstase, care a administrat ţara în următorii patru ani, a continuat implementarea Programului Naţional de Aderare la Uniunea Europeană. Privatizarea, chiar dacă şi-a redus ritmul, a ajuns la marile companii: SIDEX, Banca Agricolă, ALRO, PETROM ş.a. În anul 2002 România a fost primită în NATO, ceea ce a încurajat investiţiile străine, care au crescut de la an la an. Prin achiziţii făcute în procesul de privatizare sau prin investiţii greenfield, în industrie, servicii ori agricultură, străinii au creat locuri de muncă, au generat venituri la bugetele statului, dar – mai ales – au adus o altă mentalitate, cu consecinţe în creşterea productivităţii muncii. Reducerea inflaţiei a provocat scăderea ratei dobânzilor bancare, iar românii au început să consume pe credit. Creditul ipotecar a crescut spectaculos, relansând industria construcţiilor; iar când construcţiile merg, totul merge.
În ciuda parcursului economic corect şi a creşterii PIB-ului cu 22% (până la aproape 60 mld. de euro), guvernul Năstase rămâne în percepţia publică, internă şi internaţională, ca şi cel mai corupt guvern al unei ţări care se confruntă în mod cronic cu corupţia. Dacă s-ar fi menţinut şi după alegerile din anul 2004, este puţin probabil că am fi fost primiţi în Uniunea Europeană, chiar dacă ni se acordase statutul de economie de piaţă funcţională.
Guvernul Tăriceanu este cel care a avut onoarea de a administra ţara în momentul integrării. Pe lângă succesele în combaterea corupţiei, justiţia ajungând la marii „rechini”, guvernul Tăriceanu a continuat seria privatizărilor spectaculoase cu distribuţiile de energie electrică şi de gaz metan şi cu BCR. Inflaţia este ţinută sub control şi diminuată de la an la an, moneda naţională creşte în raport cu valutele de referinţă, iar veniturile şi consumul populaţiei sporesc încet dar sigur. Fiscalitatea a fost redusă şi oarecum simplificată prin introducerea cotei unice de impozitare, iar disciplina fiscală a fost ameliorată. România a intrat în UE cu un număr de salariaţi înjumătăţit faţă de cei 8,5 milioane din anul 1989, dar Produsul Intern Brut va ajunge în anul 2007 la 100 de mld. de euro.
Privind retrospectiv, am convingerea că, în ciuda unor greşeli şi limite de acţiune, meritele principale pentru integrarea României în Uniunea Europeană revin guvernelor Radu Vasile, Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu.

11 ianuarie 2007 FOAIA TRANSILVANĂ

Romanul fata in fata cu coruptia

2008-06-25T23:37:00.000+03:00

Integrarea în Uniunea Europeană am obţinut-o graţie unei derogări, acordate în domeniul luptei împotriva corupţiei. Aceasta înseamnă că, după ce am biruit în lupta pentru înverzirea steguleţelor roşii sau galbene şi după ce am obţinut chiar şi statutul de economie de piaţă funcţională, mai avem o restanţă. Eşecul în depăşirea ei poate activa temuta clauză de salvgardare, pe care europenii, sceptici, sau mai bine zis realişti în ceea ce ne priveşte, au introdus-o în tratatul de aderare. Situaţia este gravă, iar pericolul este mare, deoarece corupţia este o problemă de mentalitate. Mentalităţile se schimbă cel mai greu, mai ales când sunt atât de bine înrădăcinate.
Mihai Cazacu, profesor la Înalta Şcoală de Ştiinţe Politice din Paris, susţine că nu turcii ne-au învăţat să fim corupţi, ci ai noştri îi corupeau pe turci. De multe ori, succesiunile domnitorilor din Ţările Române aveau la bază delaţiunile boierilor şi promisiunile de sporire a birurilor. Mihai Viteazul ar fi fost un mare supralicitator, iar Constantin Brâncoveanu a plătit şi el sume enorme pentru a-l împiedica pe Dimitrie Cantemir să-i ia tronul. Exemplele sunt mai numeroase...
Nici după obţinerea independenţei nu a fost mai bine din acest punct de vedere. Caragiale nu a scris despre actuala noastră clasă politică, ci despre năravurile celei din secolul al XIX-lea. Corupţia „alor noştri” este confirmată şi în memoriile multor oameni politici din prima jumătate a secolului al XX-lea. Se pare că românii au considerat întotdeauna funcţiile din administraţia publică, la orice nivel, dar mai ales la cel de jos, ca fiind nişte sinecuri. Lucrurile s-au înrăutăţit pe măsura trecerii timpului, iar comunismul ne-a dat lovitura de graţie. Vedem astăzi că un popor care îşi extermină elitele, plăteşte multă vreme preţul. Pe lângă crimele sale sângeroase, pe lângă devastarea economiei naţionale şi sărăcirea românilor, comunismul a generalizat corupţia la nivelul întregii populaţii, coborând-o „la firul ierbii”. Un popor care decenii de-a rândul a fost obligat să corupă pentru lemnele de foc sau pentru un sac cu porumb, o bucată de unt, o felie de salam, o carte, o butelie pentru aragaz, o adeverinţă de la primărie sau de la medic, se familiarizează cu fenomenul şi crede că aşa funcţionează lumea. Pare normal să fure şi cel care are pâinea şi cuţitul, aşa că nu ne surprinde şi nu reacţionăm la scandal când mai este prins câte unul. Corupţia nu mai este apanajul potentaţilor, ci face parte şi din viaţa omului simplu. Jean-Pierre Vigroux, care a fost preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, spunea că oriunde în lume este corupţie, dar specifică României este corupţia “măruntă”, de care te loveşti în fiecare zi.
Din păcate, corupţia este doar vârful aisbergului, partea vizibilă a problemei majore, care este criza morală profundă a societăţii noastre. Intrăm în Europa cu nişte oameni rupţi de Dumnezeu şi lipsiţi de orice fel de educaţie, religioasă sau laică. Sărbătorile creştine sunt folclorizate şi constituie doar prilejuri de îmbuibare, nu de reculegere spirituală. Cum să practici iubirea aproapelui, măcar sub forma solidarităţii comunitare, când te caracterizează zicala „Să moară şi capra vecinului!” ? Sunt prea numeroşi aceia dintre noi care admiră şmecherii şi descurcăreţii, nu valorile reale. Cred că terenul este pregătit de primele zicători care se întipăresc în mintea copiilor noştri, cele din „Amintiri din copilărie”: „Capul plecat sabia nu-l taie”, „Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş”, „Decât bucate stricate, mai bine maţe crăpate” şi altele asemănătoare. Mă tem că micuţilor cititori le scapă nuanţa ironică a lui Ion Creangă.
Rupţi de proprietate în timpul comunismului, oamenii nu mai cred în legile care garantează proprietatea. Pe lângă pierderea tradiţiilor, consecinţa imediată este deresponsabilizarea, anihilarea spiritului de întreprinzător şi proletarizarea maselor de ţărani şi de muncitori. Nivelul de aspiraţie al unor astfel de oameni nu depăşeşte dorinţa de supravieţuire, iar calea lor este „descurcatul”. „S-a descurcat”, se spune despre unul îmbogăţit peste noapte. Eufemismul este confortabil şi lasă să transpară invidia. Românul practică standardele duble, scopul pare să prevaleze faţă de mijloace, iar banii, casele şi maşinile sunt singurele deziderate. Românul nu are încredere în el şi, deci, nici respect pentru sine; de aceea nu-i respectă nici pe ceilalţi, nici proprietăţile lor şi nici chiar timpul altora, pe care tind să-l irosească.
Acesta fiind nivelul la baza societăţii, marea corupţie pare firească. Din păcate, la noi a fost organizată chiar de exponenţii forţelor care ar fi trebuit să o combată. Ofiţerii fostei Securităţi au iniţiat jaful sistematic încă din primele zile de după căderea comunismului. Ei şi nomenclaturiştii din eşaloanele doi şi trei ale PCR au acţionat în stil mafiot, construind reţele ce şi-au împărţit economia naţională aşa cum s-ar împărţi o portocală în clini. Băncile şi întreprinderile economice, toate aparţinând statului, au fost golite de resurse, iar apoi cumpărate pe nimic. Acum vreo 12 ani se vorbea cu cinism despre admiterea corupţiei ca metodă - neoficială, dar reală – de privatizare. Adevărul este că înainte de a se vinde întreprinderile, li s-au “privatizat” câştigurile. Totul a fost securizat prin coruperea actului de justiţie. Privind astăzi tabloul societăţii româneşti vedem că toate punctele nodale sunt ocupate de componenţii cupolelor mafiote. Ei sunt uşor de identificat. Sunt oamenii politici longevivi pentru că au fost protejaţi, sunt mogulii presei, sunt liderii pereni ai sindicatelor, sunt miliardarii gonflaţi prin afaceri cu statul, sunt ofiţerii acoperiţi din fruntea sistemului bancar, sunt magistraţii propulsaţi tot mereu în funcţii de conducere, sunt şefii companiilor naţionale, sunt funcţionarii superiori din administraţia publică ş.a.m.d.
Într-o societate coruptă de sus până jos, degeaba vorbim mereu despre reforma morală a clasei politice. Salvatoare nu poate fi decât reforma morală a naţiunii, pentru că ea conţine toate relele; politicienii doar le evidenţiază. Ei nu pot fi mai buni decât poporul din care provin şi pe care-l reprezintă. Oricare ar fi sistemul electoral, pe listă sau uninominal, compoziţia morală a parlamentului nu se va ameliora până nu se schimbă în bine moralitatea bazei de selecţie. Dar cine să o facă? Aici ajungem la cauza cauzelor: dacă turma o ia pe arătură, oare nu păstorul este de vină? Privind în jur, vedem că în plan moral sistemul comunist a avut efecte mult mai devastatoare în ţările ortodoxe. Bulgaria, Moldova şi Rusia sunt “competitoarele” noastre în planul corupţiei la nivel european. Nu ortodoxia, ci slăbiciunile instituţionale ale bisericii ortodoxe autocefale par să explice criza morală profundă din aceste ţări.
Reforma morală a naţiunii trebuie să înceapă cu reforma bisericii. Reforma trebuie să pornească de la capul bisericii, să coboare la baza ei şi să urce în societatea românească. Doar cu învăţători mai buni, care să ne facă să uităm o altă vorbă de-a noastră – “Fă ce zice popa, nu ce face popa!” – românii pot depăşi criza morală în care se complac astăzi. După aceea totul va veni firesc: repere morale corecte, autentice elite profesionale, şcoală bună şi profesori devotaţi, responsabilitate şi spirit de întreprinzător renăscute, productivitate şi un trai mai bun. Abia atunci vom depăşi statutul de “aderaţi” şi ne vom simţi Aacasă în Uniunea Europeană, pentru că vom fi cu adevărat integraţi.

FOAIA TRANSILVANĂ 12 aprilie 2007

Omul Nou

2008-06-25T23:35:00.000+03:00

Comunismul ne-a intrat în oase sub forma egalitarismului şi, ca şi cum aceasta nu ar fi fost destul, a exacerbat toate trăsăturile negative specifice naţiei. Ne-am obişnuit să gândim ceva, să spunem altceva şi să facem cu totul altceva. Cu toate acestea, nu suntem dispuşi să ne asumăm consecinţele propriilor alegeri. Dacă trăim rău, alţii sunt de vină, nu noi, cei care am făcut alegeri greşite. În timp ce alte popoare au sărbătoarea naţională de ziua independenţei sau a proclamării republicii, noi am ales ziua unirii, dar nu suntem solidari şi nu avem un minim spirit comunitar. Nu avem repere morale şi nu ne respectăm unii pe alţii. Suntem mai degrabă superstiţioşi, decât credincioşi. Mergem la biserică, însă nu respectăm canoanele, iar sărbătorile creştine le-am folclorizat. Nu avem proiecte comune. Singurul proiect la nivel naţional este cel de integrare în structurile euro-atlantice, care nu este un proiect românesc, chiar dacă ne convine şi îl susţinem. Mă întreb dacă mai suntem un popor sau am devenit o populaţie; îmi este frică să accept că lui Ceauşescu i-a reuşit proiectul cu „omul nou”.
Bătrânii aveau o vorbă înţeleaptă: „un lucru bun nu te întreabă nimeni în cât timp l-ai făcut”. Noi am uitat-o, ba mai rău, am înlocuit-o cu: „merge şi aşa”. Din păcate, cred că astăzi nimic nu ne defineşte mai bine decât această expresie. Trăim în epoca lui „merge şi aşa”. Dar merge? Eu cred că nu. Noi, românii, părem să nu înţelegem că înşelându-i pe alţii, ne înşelăm pe noi. Dacă nu mătur bine strada, dacă nu strâng destul şurubul, dacă nu respect reţeta, dacă nu predau conştiincios lecţia, dacă, în general, nu-mi fac riguros datoria, va avea de suferit şi calitatea vieţii mele, nu numai a celorlalţi.
Mă întreb dacă arhitecţii care au proiectat cartierul Mănăştur au vreo problemă de conştiinţă când îl străbat. Mă întreb dacă inginerii de drumuri şi poduri roşesc când văd că asfaltul de pe poduri este distrus în fiecare iarnă - doar în România, nu şi în ţările situate mai la vest; sau când văd că nu sunt în stare să menţină asfaltul de-a lungul şinelor de tramvai – doar în România, nu şi în ţările situate mai la vest. Mă întreb dacă funcţionarii serviciilor de urbanism din primăriile din România se simt responsabili pentru caracterul alienant al noilor cartiere. Mă întreb cum pot să doarmă bine judecătorii care „trântesc” procesele, ori procurorii care construiesc cazuri la comandă politică. Mă întreb ce are în suflet un medic care condiţionează actul medical de primirea plicului cu bani. Iar şirul întrebărilor poate continua...
Când germanii de la CONTINENTAL au inaugurat fabrica de anvelope de la Timişoara, şeful lor a spus, în prezenţa primului ministru român, că este bucuros că a reuşit în ciuda tuturor dificultăţilor. Din punctul lor de vedere, cel mai greu le-a fost să-i dezbare pe români de două expresii caracteristice: „nici o problemă, mâine!” şi „merge şi aşa!”. Muncitorii români au râs, însă nemţii, nu. Se impuseseră, dar erau la capătul puterilor. Cred că investiţiile străine din economia noastră au fost binevenite nu numai din perspectiva capitalurilor aportate, ci, mai ales, pentru că au impus o altă mentalitate, o altă atitudine faţă de muncă, în general, şi faţă de datoria fiecăruia, în particular. Lecţia o deprind şi cele peste două milioane de români care lucrează peste hotare; şi tinerii care se angajează în sectorul privat, fără să fi lucrat la stat. Cel mai greu le este să se schimbe celor care s-au nărăvit în timpul comunismului.
Caracteristic, „omul nou” aşteaptă să vadă ce capătă de la ţara lui, iar dacă nu este mulţumit, pleacă. Nici o clipă nu-şi pune problema ce dă el ţării. De fapt, nu este vorba despre ţară, ci despre oamenii ei, despre noi, românii. Este vorba despre solidaritate. Dacă fiecare dintre noi am lucra cu gândul că o facem şi pentru ceilalţi, altfel ar arăta România şi altfel ar trăi românii. Este vorba despre patriotism. Din păcate, patriotismul nostru este mai degrabă retrospectiv. Suntem mândri nu de realizările noastre, ci de faptele înaintaşilor. Personalităţile reprezentative ale istoriei noastre sunt scutul după care ne ascundem propria indolenţă. Încercăm zadarnic să ne legitimăm prin înaintaşi, iar pe aceia dintre noi care sunt gata de sacrificiu îi preferăm (vorba lui Andrei Pleşu) ca statui şi portrete în manuale, pentru că, în viaţă fiind, ne irită, sunt prea radicali, nu au simţul realităţii, nu vor să priceapă că „nu năvălesc turcii”, ori că lucrurile se pot aranja şi, deci, este o prostie să te lupţi cu morile de vânt.
Un citat din Elisabeta Rizea este elocvent: „Noi ne spuneam că luptăm pentru popor. Sus, în munţi, mâncam frig, foame, alergătura, frică şi gloanţe. Jos, amestecat cu securiştii din el, cu comuniştii din el, cu ruşii, poporul – pentru care noi luptam – îşi tăia porcul, sărbătorea Crăciunul, Paştile, îşi vedea de treabă, făcea copii la beţie şi, atunci cand coboram să mai facem rost de un cartof, de o slănină, de pâine, poporul, pentru care noi credeam că luptăm, ne vindea la jendari”. Se vede că „omul nou” nu-i chiar atât de nou...
93,7% dintre noi suntem mândri pentru că suntem români. Mândria de a fi român e ceva care trebuie luat nu ca punct de plecare, ci ca scop de atins. Altfel, în loc să fie un combustibil energizant, ea va rămâne ceea ce este de multa vreme: un drog, un somnifer şi un text de muzică populară. România are nevoie de un om cu adevărat nou!

FOAIA TRANSILVANĂ din data de 19 aprilie 2007

Noi şi aşezările noastre

2008-06-25T23:33:00.001+03:00

Se spune că românii sunt oameni aşezaţi. ‘Om fi. Dar în privinţa modului în care ne aşezăm şi a felului în care arată aşezările noastre, este mult loc de mai bine... Călătorul într-o ţară străină remarcă mai întâi condiţiile naturale, de relief şi climă, iar apoi, observând localităţile, încearcă să-şi formeze o părere despre locuitori. Sunt ţări frumoase, precum Austria, în care construcţiile oamenilor se integrează perfect în ambientul natural, pe care nu numai că nu-l deranjează, dar parcă îl pun şi mai bine în evidenţă.
Sunt şi ţări cu un relief anost, ca Olanda, de pildă, unde tot ce este interesant de văzut este făcut de mâna omului. Şi sunt şi ţări ca România, dăruită de Dumnezeu cu munţi frumoşi, cu dealuri împădurite, cu câmpii mănoase, cu râuri şi lacuri, cu Dunărea şi delta sa fabuloasă, cu Marea Neagră, dar... populată de nişte oameni care par să nu fie în stare să trăiască în armonie cu frumuseţile naturii. Din punct de vedere geografic, ne situăm exact în mijlocul continentului, dar la marginea răsăriteană Uniunii Europene. Oricine poate vedea acest lucru privind o hartă. Vizitându-ne aşezările însă, va descoperi că suntem tot la margine - ca să nu spun la limită - şi din perspectiva civilizaţiei.
Localităţile româneşti seamănă între ele până-ntr-atât încât ne vine greu să le deosebim. Dacă am fi abandonaţi într-un cartier de blocuri, ne-ar fi imposibil să ştim dacă suntem în Iaşi, Cluj, Craiova, Bucureşti sau altundeva. Cartiere alienante, construite deliberat pentru anihilarea personalităţii oamenilor, supravieţuiesc multă vreme comunismului şi îşi pun în continuare amprenta asupra locuitorilor lor. Efectul esenţial constă în omogenizarea socială, pentru care, de altminteri, au fost în mod deliberat concepute. Locatarii lor reacţionează similar la manipulările politice la care sunt supuşi astăzi, la fel ca şi ieri. Şi totuşi, nu sunt solidari între ei. Nici nu-i de mirare. Mizeria condiţiei locative, manifestă sub aspectul suprafeţei, al temperaturii din camere, al zgomotelor de la vecini, al transportului în comun, al acceselor rutiere meschine, al lipsei parcărilor şi locurilor de joacă, toate acestea la un loc şi zi de zi, marchează atitudinea şi explică mina posomorâtă, încrâncenată chiar, a acestor oameni, care constituie majoritatea cetăţenilor din mediul nostru urban. Dezinteresul şi incompetenţa administraţiei publice îi obligă să caute soluţii pe cont propriu. Însă soluţiile individuale sunt costisitoare şi nu pot fi decât parţiale. De multe ori sunt şi greşite...
Dacă blocurile comuniste le fac ruşinos de asemănătoare, oraşele noastre se deosebesc între ele prin clădirile şi zonele vechi. În această privinţă sunt deosebiri majore între Ardeal (care a mai fost în "Europa") şi Vechiul Regat, unde doar Bucureştiul şi Iaşiul au mai mult decât unele clădiri emblematice, reuşind să păstreze câteva cartiere ce vorbesc frumos despre românii altor timpuri. Transilvania stă mai bine. Farmecul oraşelor transilvane se datorează zonelor centrale vechi, construite anterior betoanelor armate comuniste. Inima lor este vechea cetate, din care au mai rămas fragmente de ziduri şi câte o poartă sau un bastion. Între zidurile vechi se află bisericile, clădirile administrative, câteva palate, casele notabilităţilor de pe timpuri, iar în jur sunt cartierele construite până la al doilea război mondial. Braşovul, Sibiul, Sighişoara, Clujul, Bistriţa, Alba Iulia sunt oraşe frumoase, fiecare în felul său. Meritele nu revin românilor ardeleni, pentru că burgurile sau oraşele-cetate din Transilvania au fost construite de saşi şi dezvoltate apoi de unguri.
Deosebirile dintre noi şi regăţeni sunt vizibile şi la sate. Aici, în Ardeal, se observă cu uşurinţă mentalităţi diferite. Satele săseşti şi ungureşti s-au dezvoltat în jurul unei pieţe centrale, în mijlocul căreia este - întotdeauna! - biserica, de multe ori, biserica-cetate. În jurul bisericii sunt cele mai mari şi mai frumoase dintre case; sunt casele fruntaşilor comunităţii. Uliţele pleacă din piaţa centrală spre marginea satului. O astfel de structurare demonstrează importanţa acordată de oameni bisericii şi respectul pentru ierarhiile sociale. Cu totul altfel arată satele româneşti. Sunt lungi, cu casele aliniate la drumul principal, având, de regulă, câte un colţ împins în faţă, spre drum. Biserica este clădită undeva în spate, pe o înălţime dacă se poate, într-o poziţie dominatoare. Nu au trotuare, fiecare rezolvându-şi doar ieşirea carului din propria curte. În această privinţă, satele ardelene româneşti seamănă mult cu cele regăţene şi reflectă acelaşi tip de mentalitate: frică de Dumnezeu, dar nici un respect pentru celălalt, pentru ierahie ori pentru comunitate.
Să încercăm să ne vedem prin ochii unui turist european. Oare ce înţelege el văzând cartierele de blocuri din prefabricate de beton? Sau privind casele nou construite, cu camere mici, dar multe, ca să ne "răzbunăm" pe apartamentul mic de la bloc? Sau din acoperişurile cu cât mai multe pante şi intersecţii aberante, de parcă-s hulubării? Cum ne judecă văzând cabinele telefonice devastate, banchetele scrijelite din mijloacele de transport în comun, capacele de canal furate, sticlele din plastic de pe râuri, pungile indestructibile agăţate pe buruieni, câinii vagabonzi, agresivi pentru că sunt flămânzi, mizeria closetelor noastre publice, drumurile proaste şi - firesc - privirile noastre mohorâte?
Trăim cum trăim pentru că suntem într-un permanent conflict: fiecare cu fiecare şi fiecare cu (aproape) toţi ceilalţi. Nu putem să ne împăcăm cu ceilalţi, pentru că nu suntem împăcaţi cu noi înşine. Iar aceasta se vede; se vede din privirile noastre, din casele noastre, din oraşele noastre...

FOAIA TRANSILVANĂ 26 aprilie 2007

Privatizarea SNTR , tutun, terenuri, procese şi corupţie

2008-06-25T23:29:00.000+03:00

În ţările române, cele mai vechi însemnări cu privire la fumat datează din anul 1722. În perioada interbelică tutunul era monopol de stat, iar Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României deţinea 6 manufacturi de tutun, un institut de cercetare şi 12 inspectorate care supravegheau cultura şi fermentarea tutunului. Fabricile de ţigarete se aflau la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Sf. Gheorghe. Centrala Industriei Tutunului din timpul comunismului, a devenit în anul 1990, printr-o hotărâre de guvern, Regia Autonomă a Tutunului din România. În vederea privatizării, regia a fost transformată în anul 1997 în Societatea Naţională Tutunul Românesc (SNTR). SNTR era organizată ca o societate comercială pe acţiuni şi avea 18 subunităţi la nivel naţional, dintre care 8 fabrici de fermentare a tutunului, 6 fabrici de ţigarete, o Staţiune Centrală de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului, o fabrică de piese şi câteva mii de salariaţi.
Industria tutunului este rentabilă oriunde în lume, dar în lipsa investiţiilor, cu un management dezinteresat, ca „la stat", şi cu competitori care au dus la pierderea monopolului, cota de piaţă a SNTR a scăzut până la 15%. Declinul s-a accentuat după anul 1997, odată cu intrarea pe piaţă, ca producători, a multinaţionalelor British American Tobacco, Philip Morris şi JTI. Cu siguranţă că nu întâmplător, odată cu apariţia concurenţei, ministerul finanţelor a început să adopte politici aberante (ca să nu le spun corupte) de accizare mai severă a ţigărilor ieftine, favorizându-i pe cei puternici. SNTR a ajuns să acumuleze datorii faţă de bugetele statului, iar în anul 2000 Ministerul Agriculturii a iniţiat procesul de privatizare a SNTR.
Potenţialul de creştere a pieţei româneşti ar fi trebuit să stârnească interesul multor investitori la privatizare. Totuşi, nu a fost aşa, deoarece s-au prezentat doar doi ofertanţi: compania grecească Leaf Tabacco Michailides şi o puternică firmă românească, Interagro SA, care controlează, între altele, rafinăria ASTRA, societatea de asigurări ASIROM SA, câteva combinate de îngrăşăminte chimice şi câteva comcerealuri.
Licitaţia a fost adjudecată de Interagro, care a oferit 40 milioane dolari pe pachetul de acţiuni şi a acceptat să asume plata datoriilor de 55 milioane dolari ale SNTR. Compania Leaf Tabacco Michailides, a cărei ofertă a fost de numai 32 milioane dolari, a contestat rezultatul invocând neprimirea certificatului fiscal, prin care, conform legii privatizării, ministerul finanţelor cuantifica valoarea exactă a datoriilor societăţii privatizate. Grupul de presă Intact, al lui Dan Voiculescu, a pornit o campanie devastatoare împotriva ministrului agriculturii, Ioan Avram Mureşan, iar Curtea de Apel a anulat privatizarea. Dată fiind virulenţa campaniei de presă, par să fie credibile informaţiile cu privire la interesul d-lui Voiculescu faţă de activele imobiliare extrem de valoroase ale SNTR; în orice caz, imaginea ministrului nu este recuperată nici până astăzi.
Până să se pronunţe instanţele judecătoreşti, adjudecătoarea Interagro a plătit un avans de 10 milioane dolari ministerului agriculturii. Caz singular în privatizările din România, după anularea licitaţiei, statul nu a rambursat banii! Pentru a şi-i recupera, Interagro a dat statul în judecată. Evident, a câştigat. Dar justiţia este lentă şi din nou a trecut un timp, în care - sub administrarea noului acţionar - stocurile SNTR au scăzut, iar datoriile au crescut cu cca 20 milioane dolari. Prin sentinţă, Interagro a obţinut nu numai recuperarea celor 10 milioane plătite în avans, ci şi dobânzi şi penalităţi. Guvernul Năstase a evitat să plătească sumele datorate şi - în decembrie 2001 - a încheiat un contract de stingere a datoriei. In schimbul datoriei de 210 miliarde lei, ministerul ceda către SC INTERAGRO SA 1.591.778 acţiuni, reprezentând 53,72% din SNTR. Incredibil, dar adevărat: Interagro, care acceptase să achite 40 milioane dolari pentru SNTR, obţine controlul absolut cu doar un sfert din sumă! Lucrurile nu s-au oprit însă aici. SNTR a dus-o rău sub administrarea Interagro. Presa a scris despre sifonarea profiturilor în firmele de distribuţie, iar informaţiile au fost confirmate de raportul Curţii de Conturi. Compania s-a afundat şi mai tare în datorii: între mai 2000 şi decembrie 2003, datoriile SNTR au crescut de la 55, la 122 milioane dolari! Dar tandemul Muşetescu & Năstase au „depanat-o" din nou.
Legea nr. 137 prevedea posibilitatea ca guvernul să treacă la datoria publică datoriile unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, „în vederea privatizării". Deoarece SNTR avea capital majoritar privat şi nu se încadra în prevederile legii, au inversat raportul dintre acţionari, prin majorarea capitalului social cu contravaloarea unor terenuri ale statului. Astfel, statul a ajuns să deţină 56,4% din acţiuni, iar SNTR a fost trecută de la ministerul agriculturii la APAPS, pentru privatizare „transparentă". Pentru „mărirea şanselor de reuşită a privatizării", SNTR a fost scutită de plata datoriilor de 122 milioane dolari! După preluarea de către APAPS, producţia - oprită din cauza datoriilor - a fost reluată prin repunerea în funcţiune a fabricilor de la Bucureşti, Sf.Gheorghe şi Tg.Jiu. Fabricile de ţigarete de la Râmnicu Sărat, Timişoara şi Iaşi au rămas închise. În ianuarie 2004, guvernul a anulat şi datoriile faţă de bugetul de stat acumulate în anul 2003.
A treia privatizare a SNTR s-a perfectat în luna ianuarie 2004. Consorţiul Tobacco UE/2003, format din firmele CTS, din Italia, şi Galaxy Energy International, înregistrată în Insulele Virgine, a plătit suma de 1,6 milioane euro pentru pachetul de 56,4% al APAPS, a acceptat să achite 11 milioane dolari în contul datoriilor şi să investească 5 milioane dolari în companie. SNTR şi-a schimbat numele în GALAXY TOBACCO. Totalul (!) tranzacţiei este ridicol de mic, deoarece numai terenul de 6,6 ha al fabricii de ţigarete din Bucureşti valorează de 5 ori mai mult! Prin contract, timp de cinci ani, trebuiau să fie păstraţi cei 1700 de angajaţi; totuşi, astăzi numărul lor a scăzut sub 500.
CTS este o firmă italiană cu tradiţie în industria tutunului, desfăşurând activităţi în domeniu încă din secolul trecut. CTS deţine suprafeţe importante atât în Italia, cât şi în ţări din Europa de Est, inclusiv în România unde, prin firma "Tiber Tobaco" din Arad, cultivă tutun pe suprafeţe importante. În ultimii ani, producţia de tutun realizată în România a fost procesată la fabrica de ţigarete a SNTR de la Râmnicu Sărat. Despre Galaxy Energy International, înregistrată într-un paradis fiscal, nu se ştie nimic, dar presa susţine că în spatele off-shore-ului se află tot Ioan Nicolae, patronul Interagro.
În ceea ce priveşte viitorul, Galaxy Tobacco doreşte să nu se limiteze la ţigările ieftine, ci să producă şi pe segmentele medium si premium. De asemenea, compania este producător de ţigarete biologice, cu filtru ce reduce temperatura. Galaxy Tobacco este pe cale de a fi acreditată de către UE. Datorită costurilor reduse, ţigările româneşti se exportă în cantităţi tot mai semnificative, încasările depăşind 6 milioane euro pe lună.
Piaţa internă este şi ea în creştere: în anul 2006, ţigările au ocupat primul loc în topul celor mai vândute bunuri de larg consum, ajungând la o valoare de aproximativ 1,22 miliarde de euro, cu o creştere anuală de 15%. Românii au dat pe ţigări cât pentru bere, băuturi răcoritoare carbonatate şi apă minerală, la un loc.
Privatizarea SNTR, prin felul în care a fost făcută, a constituit unul dintre motivele pentru care guvernul Năstase a fost considerat corupt. Reprezentanta de la Bucureşti a Fondului Monetar Internaţional a afirmat că privatizarea Societăţii Naţionale Tutunul Românesc este "controversată, deoarece a fost organizată în mare grabă, fără competiţie şi fără o evaluare clară a companiei". Putem vedea că are perfectă dreptate, comparând termenii celor trei privatizări:
- I.A.Mureşan: 40 milioane dolari - preţul acţiunilor, plus asumarea de către cumpărător a plăţii datoriilor de 55 milioane dolari;
- Ovidiu Muşetescu: 10 milioane dolari pentru 54% din acţiuni, plus anularea unor datorii de 122 milioane dolari;
- Mircea Ursache: 1,6 milioane dolari - preţul acţiunilor, plus achitarea unor datorii de 11 milioane dolari.
Mă întreb de ce ministrul Mureşan a fost răstignit în presă, iar Muşetescu şi Ursache au fost cruţaţi?!? Răspunsul necesită o analiză mai atentă a patrimoniului imobiliar al SNTR şi - mai ales - a beneficiarilor lui.

Sursa :BURSA, 15 mai 2007

Afacerea ROMPETROL

2008-06-25T23:25:00.000+03:00

Compania a fost înfiinţată în anul 1974 şi a avut ca obiect de activitate comerţul exterior cu produse petroliere. Personalul său era format aproape în exclusivitate din ofiţeri de securitate, iar activitatea sa era controlată în mai mare măsură de către Securitate, decât de ministerul comerţului exterior. Ca şi toate celelalte firme de comerţ exterior, s-a privatizat repede (în anul 1993), prin metoda MEBO, în favoarea gradaţilor săi salariaţi. Se vede că nu s-au înţeles la fel de bine ca atunci când acţionau la ordin, pentru că cifra de afaceri a scăzut, iar businessul cel mai mare l-au făcut la vânzarea concesiunii libiene către o companie spaniolă. Rămâne un mister cum de, imediat după aceea, toţi acţionarii (gradaţi, pentru că se ştie, asta-i pe viaţă) s-au hotărât, ca la un semn, să-şi vândă participaţiile lui Dinu Patriciu. Oricum, era deja de notorietate că un grup condus de Dinu Patriciu încearcă să cumpere PETROMIDIA, scop pentru care înfiinţase o companie "americană", PETROMIDIA USA. Aceasta nu a convins FPS-ul în anul 1997, astfel încât s-a ales un alt vehicol, construit pe scheletul ROMPETROL SA.

Odată cumpărat, ROMPETROL a fost cosmetizat printr-o structură extrem de stufoasă a acţionariatului, mai ales de off-shore-uri (vezi caseta alăturată) şi a fost mutat în Olanda. Ca şi în cazul RAFO, nimeni nu se întreabă de ce oare declaratul acţionar majoritar, Dinu Patriciu, nu s-a înregistrat ca atare în mod explicit?!? De ce a utilizat toată această încrengătură de companii şi fundaţii, cu proprietari nedetectabili?!? Câţi şi mai ales CINE se ascunde în felul acesta? De ce singurul partener la vedere este fiul unui fost director al CIA? Probabil că nu vom şti niciodată. În orice caz, respectivii şi-au făcut datoria faţă de ROMPETROL BV. Cum altfel s-ar putea explica sprijinul de care s-a bucurat "grupul" pentru a creşte? Cum altfel s-ar fi obţinut finanţările substanţiale necesare? Pentru că acum zece ani, Dinu Patriciu nu era un om bogat.

Acţionariatul ROMPETROL BV din anul 2000:
THE ROMPETROL GROUP BV este o companie olandeză, care avea ca asociat unic Romania Fund Investments SARL, din Luxemburg, care - la rândul ei - era deţinută de DANAMA FOUNDATION (36,6%), TUDORI FOUNDATION (36,6%), ambele din Vaduz-Liechtenstein, ROMANIA AND MOLDOVA DIRECT FOUND (24,7%), din Cayman Islands şi managementul companiei (3,2%). Obrazul combinaţiei de off shore - uri era salvat de participaţia International Finance Corporation-The World Bank (48,4%) şi a DEG-Deutsche Investions und Entwicklungsgeseltschaft Gmbh (12,9%) în acţionariatul lui ROMANIA AND MOLDOVA INVESTMENTS FOUND. THE ROMPETROL GROUP BV Rotterdam era acţionar majoritar la SC ROMPETROL SA România (84,59%), la SC ROMPETROL RAFINARE VEGA SA Ploieşti (78,26%), SC ROMPETROL DISTRIBUŢIE SA Luduş (75%), SC ROMPETROL DOWNSTREEM SA (94,99%), la SC PETROS SA Ploieşti (70,40%) şi la SC PALPLAST SA Sibiu (86,17%).

http://www.pntcd.ro/radu-sarbu/jurnal/2007-06-06/articol/oligarhia-si-alternanta-la-putere va lamureste cu privire la ce s-a intamplat.